De ce renunţă Pro TV la marile emisiuni? Şi MasterChef este în pericol!

de Iulian Ioncea, 16 Aprilie 2014

În ultimele zile, în presă au apărut tot mai multe zvonuri potrivit cărora cea mai urmărită emisiune culinară din România, MasterChef, ar putea ieşi din grila postului Pro TV.

Se pare că, deşi aduce sute mii de persoane în faţa televizorului, show-ul nu mai este dorit de noua conducere a trustului Media Pro, deoarece cheltuielile pentru emisiune sunt foarte mari.

„Aceasta este noua strategie financiară gândită de şefi. De câteva săptămâni se discută despre posibilitatea ca acesta să fie ultimul sezon al emisiunii MasterChef. Încă nu s-a luat o decizie definitivă“, au spus unele surde din Pro TV pentru cei de la WOWbiz.

Pe lângă posibilitatea ca show-ul MasterChef să iasă din grila celor de la Pro TV, în ultimele luni, mai multe vedete au părăsit trustul Media Pro, iar unele emisiuni au fost deja scoase din grila postului, fără prea multe lămuriri oferite de noua conducere a televiziunii.

Primul show despre care au apărut informaţii în presă că nu va mai fi difuzat de Pro TV este „Dansez pentru tine“. Potrivit ziarului Libertatea, show-ul „Dansez pentru tine“ nu va reveni, aşa cum era normal, în grila de toamnă a Pro TV. „În momentul de faţă analizăm grila noastră de programe într-un sens mai larg, pregătirea întregii selecţii de formate pentru sezonul de toamnă. Acest proces se va finaliza în viitorul apropiat şi atunci vom dezvălui care sunt programele pe care le vom oferi telespectatorilor noştri în sezonul de toamnă“, au spus cei din conducerea Pro TV pentru ziarul Evenimentul Zilei.

Luna trecută apăruseră în presă şi informaţii potrivit cărora Ştefan Bănică va pleca de la Pro TV, deoarece se zvonea că acestuia urmează să i se micşoreze salariul. „Pe vremea asta trebuiau alocaţi banii pentru producerea sezonului 15, dar, din cauza lipsei fondurilor, s-a luat decizia ca show-ul să nu mai fie produs“, au spus, pentru Libertatea, unele surse din Pro TV.

Deşi „Dansez pentru tine“ avea audienţe destul de mari, aproximativ un milion de români se uitau, în medie, pe ediţie, la show, se pare că bugetul emisiunii era unul foarte mare, iar acum noii şefi de la Pro TV vor să reducă drastic cheltuielile. După cum au anunţat în trecut tabloidele, doar salariul lui Ştefan Bănică se ridica la 120.000 de euro pe sezon, ceea ce înseamnă că bugetul întregii emisiuni era de cel puţin 500.000 de euro pe sezon.



Un alt motiv pentru care cei de la Pro TV au renunţat la show-ul „Dansez pentru tine“ a fost făcut public de Cornel Patrichi, fost jurat al emisiunii. Acesta a afirmat că show-ul a fost „copilul de suflet“ al lui Adrian Sârbu, iar odată cu plecarea acestuia de la Pro TV, era normal ca emisiunea să iasă din grila postului.

„Era logic să se termine cu «Dansez pentru tine» şi să se întâmple asta deoarece conducerea acestui show e formată din nişte amatori penibili din toate punctele de vedere.

Din punct de vedere profesional, cei de la «Dansez pentru tine» sunt zero absolut. Greşelile s-au ţinut lanţ, după mine l-au dat afară şi pe Willmark, care are o simpatie a publicului extraordinară şi care le făcea foarte mult bine. Probabil că era timpul să se termine. Oricum, show-ul a ţinut opt ani, exact cum a vrut Adrian Sârbu“, a spus Cornel Patrichi.

O altă emisiune cu audienţe record, care nu va mai putea fi văzută la Pro TV, este „Vocea României“. După plecarea lui Horia Brenciu din juriul emisiunii „Vocea României“, conducerea postului Pro TV a anunţat că show-ul va ieşi din grila de programe, urmând să fie înlocuit cu o altă emisiune de talente.

„Pro TV va difuza în această toamnă o nouă versiune a show-ului Vocea României – Voice Kids. Vom comunica noua componență a juriului când va începe campania de promovare pentru noul show“, a spus Lucia Antal, director de marketing la Pro TV.

După cum îi spune numele, proiectul denumit Voice Kids va fi cu copii și va respecta formatul original al Vocii. Deocamdată nu se cunoaște componența juriului și cine va fi păstrat dintre cei de la „Vocea României“, însă ziarul Click a anunţat că este posibil ca în juriu să se regăsească Marius Moga, Smiley şi Pavel Bartoş.

Pe lângă aceste emisiuni, din grila Pro TV a dispărut şi emisiunea „Serviciul Român de Comedie“ (SRC), care s-a mutat la Antena 1.
Printre vedetele care fac parte din echipa de la SRC se regăsesc Gina Pistol, Jojo, Toni Grecu şi Monica Anghel.



Alte vedete din Media Pro care au părăsit trustul în acest an sunt Octavian Strunilă, Adina Galupa şi Doiniţa Oancea. Aceştia s-au mutat la Kanal D, unde, din 12 martie, sunt protagoniştii serialului „Fetele lu’ dom’ Profesor“. Un alt „nume mare“ care a plecat de la Pro TV este Florin Călinescu, vedetă ce se pare că a semnat cu postul Prima TV, acolo unde va realiza, din toamna acestui an, talk-show-ul „Chestiunea zilei“.

Analistul media Iulian Comănescu a declarat pentru DailyBusiness.ro că, potrivit informaţiilor apărute, la Pro TV despărţirile s-ar fi produs cu acordul ambelor părţi. Comănescu a mai spus că, dincolo de modificările de management, mai importante pentru evoluţia Pro TV sunt reducerile de costuri pe care le putem presupune, fiindcă postul are pierderi în ultimii ani.

„De aceea am văzut, de pildă, Serviciul Român de Comedie la Antena 1. Probabil că filmele vor conta mai mult în grilă, dacă ne gândim la informaţiile despre împrumutul pe care Time-Warner l-a oferit CME, care ar putea consta în drepturi pentru o serie de titluri“, a adăugat analistul media.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod