Cum a scăpat Jennifer Aniston de depresie după al doilea divorț: A învățat să aibă grijă de ea cu terapie „pe bandă rulantă“

Vedeta a fost pe punctul de a claca după despărțirea de Justin Theroux. Ședințele numeroase de psihoterapie au ajutat-o să se pună pe primul loc și să aibă grijă de ea.

Lovitura primită în februarie, când al doilea ei soț a anunțat-o că divorțează de ea, a fost foarte greu de depășit. Jennifer Aniston a suferit mult și a fost pe punctul de a se prăbuși. Ea a depășit foarte greu momentul, urmând ședințe frecvente de psihoterapie, scrie Us Weekly. "E nevoie de multă terapie, dar te ajută să treci peste asta", le-a spus actrița unor prieteni.



O sursă a declarat pentru publicația citată că Jennifer a învățat să se pună pe primul loc și să aibă mai multă grijă de ea.

În 2015, actrița declara pentru The Hollywood Reporter că a trecut cu greu peste despărțirea de Brad Pitt, pentru că terapeuta ei a murit. "A fost o perioadă nebună, s-a întâmplat chiar când eram în divorț. Dar am învățat atât de multe în cei patru ani în care am lucrat cu ea, încât atunci când a murit, îmi amintesc că mă gândeam: <<Oau, tot ce am vorbit noi mă ajută să fiu liniștită>>", a spus vedeta.

Aniston a mărturisit că atenția pe care a atras-o divorțul de Theroux a fost greu de suportat, iar cu rețelele de socializare situația s-a înrăutățit, mai ales după ce mai mulți utilizatori au criticat-o, acuzând-o că nu-i în stare să păstreze o căsnicie.
"Nu-mi place celebritatea pentru că aduce mult negativism și prejudecăți.
Nu știu dacă asta e din cauza internetului și a celor care se ascund în spatele unei platforme, dar cred că tot crește, asemenea cancerului"
, a declarat ea pentru InStyle.

"Există momentele în care nu ești echilibrat, dar îmi păstrez spațiul personal.
De cele mai multe ori leșin de râs când văd titlurile din presă despre mine, pentru că devin din ce în ce mai absurde. Cred că trebuie să alimenteze ce vrea publicul, dar eu mă concentrez pe munca mea, pe prietenii mei, pe animalele mele și pe cum putem face din lumea asta un loc mai bun. Toate celelalte lucruri sunt niște gunoaie care merită lăsate în urmă"
, a precizat actrița.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod