Căsnicie cu bucluc: Larry King divorţează de a şaptea soţie, după 22 de ani de mariaj

Jurnalistul american a depus actele pentru a divorţa de cea de-a şaptea soţie, Shawn Southwick, după 22 de ani de căsnicie.
Larry King, în vârstă de 85 de ani, s-a căsătorit cu actrița Shawn Southwick (59 de ani), în septembrie 1997. Ei au împreună doi fii: Chance (20) şi Cannon (19).

King a depus documentele marţi la o instanță din Los Angeles, anunță TMZ. El a motivat diferenţe ireconciliabile, iar data separării menționată în acte este 6 iunie 2019.

Aparent, căsnicia lor a fost una cu probleme. O sursă a declarat pentru People că jurnalistul a fost afectat de zvonurile privind o relaţie extraconjugală pe care o avea soţia lui, fostă cântăreaţă şi prezentatoare TV.
Cei doi au negat apoi zvonurile că divorţează.

În 2010, National Enquirer a scris că Southwick avea o relaţie cu un antrenor de baseball, Hector Penate. Acesta din urmă a recunoscut, dar cuplul a decis să rămână împreună.

Tensiunile dintre cei doi au atins cote maxime când Shawn i-a cerut lui King să semneze documente care i-ar fi dat drepturi extinse asupra proprietăților și i-ar fi afectat negativ pe fiii lor, Cannon Edward King (19 ani) și Chance Armstrong King (20 de ani)).
Iritați de această tentativă de spoliere, aceștia și-au sfătuit tatăl să divorțeze.

King a mai fost căsătorit cu şase femei - Freda Miller, Annette Kaye, Alene Akins (cu care a fost căsătorit de două ori), Mickey Sutphin, Sharon Lepore și Julie Alexander.

La rândul ei, Shawn Southwick se află la al doilea mariaj.


Foto: Hepta
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod