Brad Pitt spune că suferă de prozopagnozie, dificultatea de a recunoaște fețele oamenilor: „Nimeni nu mă crede!”

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
6 Iulie 2022
Brad Pitt a vorbit despre problema sa de a recunoaște chipurile oamenilor, spunând că nimeni nu îl crede atunci când vorbește despre acest lucru.

Actorul în vârstă de 58 de ani crede că suferă de prozopagnozie, o afecțiune neurologică ce are ca simptom dificultatea sau chiar imposibilitatea de a recunoaște persoanele după trăsăturile feței, inclusiv pe cele apropiate. 

Numeroase persoane care se confruntă cu această afecțiune nu își recunosc nici măcar membrii familiei, partenerii de viață sau prietenii. Ei se folosesc de metode alternative de a recunoaște oamenii, cum ar fi modul în care merg, tunsoarea și culoarea părului, vocea sau hainele.


Deși Pitt nu a fost diagnosticat de un medic cu această problemă neurologică, el crede de mult timp că se numără printre cei afectați, declarând să teme adesea că oamenii cred că este îngâmfat sau că pur și simplu se face că nu-i cunoaște.

„Nimeni nu mă crede! Aș vrea să cunosc o altă persoană care are prozopagnozie”, a declarat starul într-un interviu recent pentru revista GQ.

El a vorbit și în trecut despre această problemă cu care se confruntă.
„Atât de mulți oameni mă urăsc pentru că sunt convinși că nu îi respect”, a spus el într-un interviu pentru Esquire din anul 2013.

„Din când în când, cineva îmi mai oferă câte un indiciu, iar eu spun 'Mulțumesc că mă ajuți.' Dar pe cei mai mulți oameni îi enervez”, a adăugat actorul.


„E un mister pentru mine. Nu pot reține fețele. Îmi voi face un test”, a mai spus Pitt.

Potrivit Daily Mail, în cadrul unui studiu realizat în anul 2017 s-a descoperit că bebelușii care au o greutate mică la naștere au o capacitate mai scăzută de a recunoaște chipurile la maturitate. Cercetătorii cred că o greutate mică la naștere este asociată cu probleme în dezvoltarea anumitor părți ale creierului, inclusiv acea zonă care este responsabilă pentru informațiile vizuale.

Aproximativ 2,5 la sută din populația lumii este afectată într-o oarecare măsură de prozopagnozia.

În interviul pentru GQ, starul a vorbit și despre lupta sa cu dependența de alcool.
El a recunoscut că a renunțat la alcool după divorțul de Angelina Jolie, iar faptul că a început să înțeleagă mai bine motivul pentru care consuma alcool l-a ajutat să renunțe.


„Cred că fiecare dintre noi a avut inima frântă. Eu m-am simțit toată viața singur, singur când eram copil, singur chiar și aici, iar abia de curând am început să mă bucur mai mult de prieteni și familie”, a mărturisit actorul.
 
În ciuda sentimentului de izolare și singurătate, el a recunoscut că a descoperit cu adevărat comunitatea și prietenia după ce a renunțat la consumul de alcool, în anul 2016.

Starul american a participat timp de 18 luni la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi.

„Am avut un grup foarte cool de bărbați, care era destul de restrâns, astfel că era sigur.
Pentru că am văzut cazuri în care alți oameni au fost înregistrați în timp ce își puneau sufletul pe tavă, ceea ce pentru mine este îngrozitor”, a dezvăluit Pitt.

Starul, care a fost mulți ani un fumător înrăit, a luat și decizia de a renunța la țigări, alegând să înlocuiască tutunul cu guma de mestecat cu nicotină. 

„Nu am capacitatea de a fuma una sau două pe zi. Nu este felul meu. Eu o fac până la capăt”, a declarat actorul.

Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod