Simona Halep, calificată în semifinale la Dubai, după un meci dramatic

Jucătoarea română de tenis s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Dubai, dotat cu premii totale de 2.513.000 dolari, joi, după ce a învins-o pe rusoaica Ekaterina Makarova în trei seturi, cu 6-3, 1-6, 7-5.

Halep (23 ani), principala favorită a turneului, și-a luat o binemeritată revanșă în fața rusoaicei, care o învinsese cu 6-4, 6-0 în sferturile turneului Australian Open, luna trecută, relatează Agerpres.

Românca, numărul patru mondial, a alternat în acest meci momente de joc bun cu altele în care a avut duble greșeli consecutive, reușind să transforme abia a cincea minge de meci, într-un final dramatic. Halep a comis nu mai puțin de 42 de erori neforțate, față de cele 34 ale adversarei, Makarova fiind superioară și la loviturile câștigătoare, cu 23-14.

Simona a început excelent meciul și a condus cu 3-0, după care rusoaica a încercat să revină în joc, s-a apropiat la 4-3, după ce și-a recuperat break-ul pierdut, dar Halep a câștigat din nou pe serviciul adversarei și a încheiat setul, cu 6-3, în 33 de minute.

Setul doi a fost marcat de o cădere inexplicabilă a româncei, care a fost condusă cu 2-0, și-a recuperat serviciul (1-2), dar apoi a cedat setul cu 1-6, după alte 33 de minute, notează Agerpres.

Setul decisiv a fost foarte echilibrat, strâns, ambele jucătoare fiind concentrate și încercând să nu piardă ritmul.

S-a mers cap la cap până la 3-3, Simona irosind cinci mingi de break, după care a salvat și ea o minge de break și a preluat conducerea cu 4-3. Halep a rupt echilibrul și s-a desprins la 5-3, după un prim break, dar s-a relaxat prematur și Makarova a egalat, 5-5. Campioana noastră și-a adunat toate forțele, și-a făcut serviciul fără probleme și a reușit break-ul decisiv, transformând a cincea minge de meci, după două ore și 7 minute.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod