Andi Moisescu, obligat să stea în pat

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
10 Decembrie 2013
Realizatorul TV se confruntă cu probleme de sănătate destul de mari. El a scris pe blogul său că trebuie să stea în pat din cauza unei probleme la coloană, după ce a fost diagnosticat cu două hernii de disc.
"Hai să fim serioși. Pe lângă adevăratele suferințe ale oamenilor din jurul nostru, cele două hernii de disc ale mele sunt așa, cel mult exotice. Sigur că nu e bine să le iei peste picior nici pe ele, dacă vrei să eviți un final tăios. Dar, una peste alta, eu le-am luat în primul rând ca pe un semn, pe care, dacă nu l-am interpretat greșit, mă grăbesc să-l împărtășesc, covins fiind că ne privește pe mulți.
Prinși în goana asta nebună de-a face lucruri, uităm de cel mai impotant detaliu, mai exact, uităm de noi"
, a explicat realizatorul emisiunii "Apropo TV".

În ciuda durerilor de spate pe care le resimte, Andi nu și-a pierdut spiritul ironic.
"Deși mă doare (la propriu acum), eu personal îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat semnul ăsta, la timp.
Până la urmă, trei zile de repaus total, dincolo de faptul că reprezintă ceva absolut nou și neobișnuit pentru mine, înseamnă de-a dreptul un răsfăț. Fie vorba între noi, Dumnezeu a fost chiar bun cu mine, limitându-se la două hernii, după cât <<mi-am bătut eu joc de trupul meu>>, în ultimii ani.
Ca să nu mai spun că o astfel de afecțiune e cea mai bună dovadă că sunt totuși un om cu coloană vertebrală"
, a glumit el.


Foto: Mediafax
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • boo bee pe 11 Dec 2013, 16:30
    karma

    Poate il rasplateste dzeu pentru ''buna cuviinta'' care o are fata de provinciali!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod