Poza cu piersica, noua modă a vedetelor pe Instagram. Vezi de unde a pornit!

O nouă modă a devenit virală pe Instagram, după ce mai mulţi părinţi japonezi au postat imagini în care pun o piersică în dreptul posteriorului bebeluşilor. Vedetele au preluat imediat acest curent.

O tendinţă bizară şi-a făcut loc în această săptămână pe reţelele de socializare. Mai întâi a apărut în Japonia, unde mai mulţi părinţi şi-au pozat copiii ţinând o piersică în dreptul posteriorului acestora, creând astfel o iluzie optică amuzantă. Fotografiate de la distanţa corectă, piersicile completează perfect cadrul, dând senzaţia că micuţilor li se văd fesele.

După numai câteva zile, adulţii au preluat şi ei această modă. Cass Bird, fotografa celebrităţilor, a postat pe Instagram o imagine în care acoperă cu o piersică posteriorul supermodelului Karlie Kloss. Poza a strâns repede peste 13.000 de like-uri şi peste 200 de comentarii. Iar noul curent a început să se răspândească aproape instantaneu pe reţelele de socializare, tot mai mulţi utilizatori întrecându-se cu cele mai amuzante ipostaze în care o piersică le acoperă posteriorul.

Cineva a postat o fotografie de acest gen realizată într-o vacanţă pe Coasta Amalfi, din Italia, iar un alt utilizator a plasat fructul în dreptul posteriorului iubitei sale şi a pozat-o. Alţii au făcut astfel de fotografii la sală. folosind un emoji în locul unei piersici adevărate, scrie Daily Mail.

După acest val de poze cu piersica, e doar o chestiune de timp până când Kim Kardashian, renumită pentru posteriorul ei generos, va face şi ea o astfel de fotografie. Ţinând cont de apetenţa ei pentru imagini provocatoare pe care le postează pe Instagram, este greu de crezut că va rezista ispitei.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
8 Iulie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod