Au început cu dreptul viața în doi: Cele mai amuzante fotografii de nuntă din 2018

Fotografiile de nuntă cât mai originale sunt foarte apreciate de cuplurile care se căsătoresc. Iar umorul e un element care face ca pozele de nuntă să fie unice.
Concursul foto care desemnează în fiecare an cele mai bune poze de nuntă din lume a inclus și la ultima ediție categoria Umor, iar candidații s-au întrecut cu tot ce au avut mai bun pentru a impresiona juriul. Societatea internațională a fotografilor profesioniști de nunți a avut de unde alege: 20.000 de instantanee foarte reușite au intrat în competiție, iar în această săptămână a avut loc selecția finală. Dintre acestea, 1.300 de imagini au participat la categoria Umor, relatează Daily Mail.

Joe Milton, membru al juriului, a explicat criteriile de selecție: "E simplu: te face poza să râzi, să chicotești sau să zâmbești?".
"De obicei, e ceva neașteptat sau surprinzător care apare în imagine și o face să se delimiteze de altele. Poate fi norocul forografului care prinde imaginea la momentul potrivit, dar este nevoie și de un ochi format, trebuie să fii pregătit tot timpul și trebuie ca și fotograful să aibă simțul umorului", a mai spus membrul juriului.

"Fotografii sunt artiști, iar cei mai mulți artiști apreciază să primească recunoaștere pentru munca lor. Să câștigi premiile concursului ISPWP înseamnă că munca ta a fost aleasă de patru fotografi world-class și mulți învingători își exprimă mulțumirea și mândria pentru reușita lor"
, a adăugat Milton.
"ISPWP își promovează învingătorii pe site și pe rețelele de socializare de-a lungul anului, așa că asta te ajută să-ți crești statutul în industrie și să atragi clienți", a explicat acesta.

Cele mai amuzante fotografii de nuntă din 2018 au toate elementele pentru a te binedispune: au personaje haioase, situații hilare și surprize de ținut minte toată viața. Iată ce i-a plăcut cel mai mult juriului!
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod