Cum trăiesc burlacii: 10 camere în care nu a ajuns picior de femeie

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
În camera unui burlac e mai mult loc decât în toată casa unei femei. „Sanctuarul“ unui bărbat singur e organizat după alte reguli și poți vedea ușor asta.
Bărbați din toată lumea postează pe Twitter fotografii ale camerelor lor. Contul malelivingspaces.txt, denumit după grupul de pe Reddit unde a apărut inițial ideea, se adresează burlacilor care vor să le arate tuturor condițiile în care locuiesc.

Imaginile publicate până acum au un numitor comun: simplitatea și dezordinea. Cam acestea par să fie liniile în care se încadrează de obicei bărbații care trăiesc singuri. În majoritatea covârșitoare a cazurilor, spațiile în care locuiesc burlacii au puține piese de mobilier, aceștia rezumându-se la lucrurile strict necesare, iar puține lucruri sunt amestecate la întâmplare, într-un "haos organizat" - într-o cameră există o saltea în colț, iar alături pe jos stă un pahar de cafea to go, în altă încăpere încăpere tronează o canapea și un televizor așezat pe două cutii din carton, combinația minimă de care are nevoie un bărbat singur.

Există și câteva excepții - câteva camere care deși sunt aproape goale, sunt curate și puținele lucruri sunt ordonate ca în armată.
În rest, fiecare-n legea lui! În "sanctuarul" unui bărbat singur nu calcă picior de femeie și asta se vede de la o poștă.

Contul de pe Twitter a apărut din nevoia burlacilor de a discuta, prezenta, îmbunătăți și menține spațiile în care aceștia trăiesc. Ei bine, la capitolul "îmbunătățiri" ar mai fi ceva de lucru, recunosc unii dintre cei care comentează pe malelivingspaces.txt.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod