Mastercard scoate ”Piața la drum” în calea Aventour

Ți s-a întâmplat să treci pe lângă un om harnic care vinde la margine de drum produse tradiționale făcute din cele mai bune și naturale ingrediente, dar să-l observi prea târziu ca să mai poți opri? Sau să cauți în călătoriile tale prin țară bunătăți care au gustul delicios de altădată și să nu le găsești?
Mastercard pune pe hartă producătorii locali de bunătăți din România, cu noul proiect inovator Piața la Drum. Cum ar fi să plătești cu cardul pe marginea drumului atunci când cumperi dulceață făcută în casă, cel mai bun caș, pâine bătută de coajă sau mere din soiuri românești vechi? Piața la Drum face exact acest lucru. 

În parteneriat cu Asociația My Transilvania, a cărei activitate susține micii producători locali din România și își propune să crească și apetitul românilor pentru produse autohtone, Mastercard te ajută să ajungi mult mai ușor la producătorii locali. În ecuație este inclusă și aplicația Waze, unde cei 10 producători din zona Sibiului incluși în prima fază a proiectului sunt semnalizați printr-un pin dedicat și o scurtă prezentare, pentru a fi identificați cu ușurință și prezentați, odată cu produsele lor, direct in-app.

Producătorii locali incluși pe hărțile Waze au POS, astfel că poți plăti direct cu cardul pentru produse naturale, direct din grădina și cămara sătenilor, în timp ce călătorești. Cum ar spune Gheorghiță, fermier din Sibiel inclus în proiect, dai cu cardul și iei cașul.

Proiectul este promovat și prin direcționale de tip panotaj, amplasate în zona Sibiului, în apropierea locațiilor în care se află producătorii locali.

Și, ca să-ți facem poftă de preparate tradiționale, fructe și verdețuri proaspete, îți prezentăm câțiva dintre producătorii locali și fermierii din cadrul proiectului Mastercard Piața la Drum. Sunt șanse mari să pleci acum din București sau oricare alt oraș al țării numai pentru a-ți cumpăra cu cardul bunătățile vândute de ei:

Telemea de la Georgeta 
“De la putinei la piață, facem noi brânza de-o viață! Îmi plac mie rimele, dar mai mult îmi place să văd cum trage mașina la poartă! Cautați-mă pe aplicație și hai să vă dau să gustați!” O găsiți cel mai ușor cu Waze, în localitatea Râul Sadului.

Fructe de la Aurel
“Până acum mă știa tot satul, acum mă știe tot internetul: la mine găsiți mere cu cardul! Din soiuri vechi, tradiționale, crescute chiar aici. Direct din livadă, în piața la drum!

Dulcețuri din cămara Chivuței
“De la mama am învățat să le fac, de la copii am învățat să le vindem. Mai întâi la poartă și-acum cu poarta pe hartă. Căutați-ne și haideți să descoperiți ce bunătăți se ascund în cămară!”

Pită de la Dudi
“Pâine proaspătă ca la Dudi nu mai găsiți în altă parte! Doar am construit casa în jurul cuptorului! Toată familia frământă aluatul și bate crusta când e gata. Hai să simți miros de pită caldă cu maia!
 
Mai că-ți vine să te pui la drum când citești despre atâtea bunătăți care îți țin calea la drumul mare! 

Ca să facem un rezumat: te plimbi prin țară, vezi cele mai frumoase peisaje, iar Mastercard și Waze te îndrumă la producătorii de bunătățuri tradiționale unde poți plăti și cu cardul. Toată lumea câștigă. De fapt, poți câștiga și mai mult, dacă plătești cu cardul tău Mastercard sau Maestro.
 
Acesta este, de fapt, argumentul care ne-a făcut să dăm mâna cu Mastercard pentru Aventour la feminin by Textar. Nu puteam pleca la drum altfel! 
 

Mastercard te poate ajuta și pe tine! 


Acum este momentul să-ți îndeplinești toate acele multe planuri și visuri pe care ți le-ai făcut cât ai stat închisă în casă pe timp de pandemie. Mastercard a lansat campania națională „Acum e de Neprețuit” și, alături de INNA, imaginea campaniei, te îndeamnă să îți urmezi planurile de dezvoltare personală și profesională, să profiți de oportunități și experiențe de neprețuit. Îi poți avea ca mentori pe INNA, Chef Sorin Bontea, Omid Ghannadi și George Buhnici, patru experți care și-au transformat pasiunile în cariere de succes.

Cum te înscrii în campanie? Trebuie doar să plătești folosind un card Mastercard sau Maestro, oriunde în România, online sau la orice POS, până pe 15 iulie 2021, și să înscrii valoarea tranzacției, fie prin SMS, la numărul 3725, fie pe site-ul campaniei, www.mastercard.ro/participare. Poți câștiga o mașină Tesla model 3, 13 Apple AirPods Pro, 13 iPhone 12 Pro și 13 Apple Watch Series 6 (premii săptămânale), 26 Go Pro Hero9 și 26 Boxe Bang & Olufsen (premii bi-săptămânale).
 
 

Ne vedem în Aventour! 

 

Aventour la feminin începe pe 8 iunie, la ora 9.00am, și va putea fi urmărit după hashtag-ul #Aventour pe paginile de Facebook Eva și Automarket și pe conturile de Instagram Eva și Automarket. Veți găsi mereu imagini proaspete din timpul turului, vom avea câte un articol la finalul fiecărei zile, câte un rezumat video al fiecărei zile și  mărturiile fetelor după ce vor fi condus mașinile implicate în eveniment. Bineînțeles, Aventour la feminin va putea fi urmărit și pe conturile fetelor implicate în proiect. 

 

PARTENERII ȘI PRIETENII EVENIMENTULUI

 

Bineînțeles, acest eveniment avea nevoie de piloni, adică de un grup de parteneri importanți, gata să împărtășească aceeași dragoste pentru aventură.

Partenerul principal al „Aventour la feminin” este TEXTAR, lider mondial în echipamente de frânare. Este recunoscut ca furnizor oficial pentru toate mărcile importante din domeniu și va avea grijă să frânăm la timp și în siguranță. Foarte important, le va preda fetelor o lecție de conducere defensivă. 

Nu puteam pleca la drum cu două mașini electrice și una plug-in hybrid, fără să avem alături de noi cel mai important jucător pe piața punctelor de încărcare din România și sud-estul Europei. RENOVATIO se alătură „aventurului” cu energie bună, livrată prin cele mai rapide prize. 

Ce ar fi un tur dedicat femeilor fără un partener cu o experiență uriașă în zona produselor de îngrijire și înfrumusețare. Și de unde putea veni acest partener, dacă nu din Franța. SEPHORA ROMÂNIA se alătură turului pentru că înțelege nevoia unor produse cosmetice special adaptate mobilității. 

Într-un astfel de tur ai nevoie de plăți ușoare, făcute cu un card care garantează rapiditate și servicii premium. Indiferent de comerciant, de zonă și de tipul afacerii. Prin urmare, în „Aventour la feminin” vom fi ajutați de prietenii de la MASTERCARD

Pe parcursul celor 4 zile vom căuta să descoperim locuri spectaculoase din țară. Iar pentru asta va trebui să ieșim de pe drumurile cunoscute și chiar să ne îndepărtăm de confortul restaurantelor. Nici o grijă. Serviciul de livrare tazz by eMaga promis că ne va alimenta cu mâncăruri alese, comandate de la bucătăriile din zonă. 

Vor fi zile lungi, cu mulți kilometri, și rezervele de energie ar putea fi pe minus. Așa că n-am ezitat să luăm alături de noi și o cafea premium: DAVIDOFF

Pentru că ne dorim să găsim locuri speciale, cu povești speciale, ne-am luat drept ghid CARDUL RADIO GUERILLA, oferit de Libra Bank. Acesta ne va indica avanposturile unde beneficiem de discounturi de nerefuzat.

***

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 dintre cele mai noi mașini lansate în România

 

8-11 iunie

 

Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA

 

Proiect prezentat de:

TEXTAR

 

Parteneri:

RENOVATIO E-CHARGE

SEPHORA

MASTERCARD

DAVIDOFF

tazz by eMag

CARDUL RADIO GUERILLA

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod