Asta înseamnă fericirea: Doi tineri văd lumea, se bucură de viață și se simt liberi. Trucurile care îi ajută să călătorească tot timpul

Jack și Becky se plimbă prin toată lumea și se simt fericiți că fac ceea ce le place


Cei doi tineri recunosc că trebuie să fie tot timpul atenți cu bugetul lor și spun că există și zile în care nu totul e magic, așa cum se vede în pozele de pe Instagram. "În principiu, ca să faci ce facem noi, trebuie să fii foarte atent cu banii. Nu poți să-ți iei sau să încerci tot ce vezi, așa cum făceai în țara ta, când călătorești ca noi. Știm oameni care au planificat o călătorie cu mult timp în urmă și s-au întors în mai puțin de două luni fiindcă au aruncat banii pe tot felul de lucruri. Chefuiala este ucigașul numărul unu al bugetului, îți garantăm asta!", a spus Jack.

"Oamenii care văd pozele noastre pe Instagram presupun că a călători tot timpul înseamnă că ai o viață perfectă și că fiecare zi este plină de distracție și de aventură.

Adevărul e că postăm doar când ne simțim bine, și punem doar cele mai bune cadre pe Instagram. Nimeni nu vrea să vadă experiențele noastre nefericite, nici cum stăm pe scaun în autobuz în timp ce așteptăm să trecem granița sau în aeroport, când suntem obosiți, la 4:00 dimineața. Împărtășim cele mai frumoase momente, bune sau rele, dar pe astea le păstrăm pentru poveștile de pe Instagram, unde le putem arăta într-un video și să explicăm ce se întâmplă în viața noastră de zi cu zi. Vrem să fim reali și credibili. E clar că suntem departe de cuplul perfect de pe Instagram - sunt deja multe din astea. Suntem aici doar ca să ne bucurăm, să fim adevărați și să sperăm că-i facem pe oameni să râdă", a mărturisit tânărul.

Pe lângă bugetul strict, mai există un aspect neplăcut al călătoriei full-time: "Îmi place ce fac, dar încă e greu să fim departe de familii și de prieteni pentru perioade lungi de timp.
Am reușit să ajungem acasă de două ori de când am plecat, dar normal că ar fi minunat să ne vedem familiile mai des"
, recunoaște Jack.

Trucurile lui Jack și Becky pentru alte cupluri care vor să călătorească full-time:


- Probabil că nu-i o idee bună să călătorești full-time cu o persoană cu care nu ești de mult timp. Am fost împreună cinci ani înainte de a face asta. E un angajament foarte serios și dacă nu știi toate chichițele tale și pe ale partenerului tău, atunci veți începe foarte curând să vă enervați unul pe celălalt.

- Este important să cunoști ce îi place celuilalt, viața în timpul călătoriilor te trece prin tot felul de încercări.
Trebuie să fii capabil să rămâi calm și să te descurci.

- Fixează-ți parametrii înainte de plecare. Care e bugetul? Cât de confortabil vrei să stai și cât vei cheltui pe cazare? Veți împărți banii sau veți cheltui separat? Noi am făcut un cont comun din care plătim toate cheltuielile de călătorie. Pentru noi merge, dar nu pentru toată lumea.

- Nu te gândi că e ușor să devii blogger de călătorii sau influencer pe Instagram. Nu doar că e foarte greu, mai ales când nu ai niciun fel de experiență, dar îți și ia mult timp. Noi lucrăm în fiecare zi la imaginile și la abilitățile de editare, de scris, stăm să le răspundem oamenilor ca să-i ajutăm să călătorească.
Să fii creator de conținut îți ia mai mult timp decât o slujbă normală. Dar la sfârșitul zilei, ne place și o facem doar în limitele noastre.



Foto: Daily Mail
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod