Bărbat și femeie: Povestea incredibilă a omului care a trecut prin două schimbări de sex

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
1 Februarie 2015
La 42 de ani, Walt Heyer a făcut operația de schimbare de sex și a devenit Laura Jensen. După opt ani, a simțit că trebuie să fie din nou bărbat.

Cândva, în floarea vârstei lui, Walt Heyer era căsătorit și avea doi copii. Dar atunci s-a întâmplat ceva care avea să-i schimbe viața: decizia lui de a deveni femeie. O alegere pe care avea s-o regrete, dar pe care, dacă n-ar fi luat-o, n-ar fi înțeles-o ca acum. Astăzi o regretă și are toate motivele. 


Să ne înțelegem: fiecare om are dreptul să-și caute fericirea. Dar cu ce preț? Până unde putem merge pentru a ne simți împliniți? Walt a întrecut orice limită, nu doar pe aceea biologică, ci chiar și pe aceea a puterii lui de înțelegere.

 

Odată trecut acest hotar, a înțeles cum e dincolo, dar n-a mai reușit să priceapă cine e de fapt și ce este. Era un el? O ea?


După prima sa metamorfoză, a devenit Laura Jensen. Un proces pe care l-a descris "îngrozitor și distrugător". După opt ani, a mai făcut o operație și a redevenit bărbat. Și în sfârșit, călătoria lui între sexe s-a oprit.

 

Astăzi, la 74 de ani, stabilit în Los Angeles, Heyer crede că decizia sa de a deveni femeie a fost greșită și că operația n-ar fi trebuit să primească aprobare. Și susține că sute de persoane fac aceeași greșeală pentru că medicii nu evaluează corect motivele schimbării de sex. Walt a stat de vorbă cu Jay Akbar, reporterul ziarului britanic Daily Mail, și i-a povestit prin ce a trecut. Experiența lui este relevantă nu doar pentru cei care simt că nu se mai regăsesc în identitatea pe care o poartă, ci și pentru cei mai mulți dintre oameni, care nu se confruntă cu această problemă.

La început, spune Walt, a fost încântat că a devenit femeie, după o lungă perioadă în care parcă se sufoca; încă de la cinci ani simțea că este prizonier într-un corp străin. Așa că atunci când a trecut la fustă și tocuri, a crezut că și-a găsit liniștea. Nu după mult timp de la această transformare, bucuria sa avea să lase locul îndoielii sfâșietoare. "Imediat după intervenție, treci printr-o stare de euforie, pentru că o bătălie pe care o duci de mult timp. Crezi că e minunat și că viața ta va fi mai bună, iar pe măsură ce timpul trece, ți se întâmplă niște lucruri mărunte. Se cheamă realitate", a explicat el.

 

Walt crede că dorința de a deveni femeie provine din traumele emoționale formate în copilărie

Când a devenit femeie, organele lui genitale au fost înlăturate, evident.

I s-au făcut implanturi mamare, a urmat un tratament pentru reducerea părului de pe față și i s-a injectat estrogen, hormon feminin. Dar, în timp ce se confrunta cu dificultățile provocate de tranziția fizică, despre care a spus că a fost "o luptă", el a trebuit să facă față și discriminărilor din viața profesională. "Multă vreme n-am avut o slujbă și trebuia să mă descurc cum puteam. Am mers la peste 200 de interviuri înainte de a căpăta un post, pentru că oamenii nu doreau să aibă de-a face cu un transsexual, nu doreau să-l angajeze, așa că mi-a luat mult timp", a povestit el.

 

La mijlocul anilor '80, când o operație ca a lui erau o raritate, Walt și-a dat seama că dorința lui de a se transforma provenea dintr-o traumă din copilărie, nu dintr-o disfuncție genetică.

 

Dar pe atunci nu existau proceduri pentru o revenire dintr-o operație de schimbare de sex.

 

Experții contactați de Daily Mail au declarat că procedurile sunt foarte riguroase și că disforia de gen trebuie să fie diagnosticată de cel puțin doi specialiști înainte de a se permite efectuarea operației. Walt o ține, însă, pe-a lui: "Disforia de gen este o afecțiune psihologică prin care nu ești mulțumit de genul tău. Nimeni nu se naște transsexual. Ajungi așa ca urmare a ceva, a dezvoltării din copilărie. Privind în urmă, pot spune că operațiile de schimbare de sex sunt nebunie curată."Astfel, Walt se trezi din nou prizonier într-un corp pe care nu-l putea accepta. 

Științific vorbind, ceea ce îl afecta pe Walt se numește disforie de gen, un sindrom care afectează legătura dintre minte și corp.

 

Această afecțiune este considerată de ordin psihiatric și e recunoscută ca o boală. Studii recente sugerează că este, de fapt, o tulburare biologică provocată de un dezechilibru hormonal care survine înainte de naștere. În Marea Britanie, disforia de gen nu este considerată o boală mentală, notează Daily Mail.

Heyer susține însă că alții sunt factorii declanșatori ai confuziei lui: anturajul și relațiile din familie. E un punct de vedere controversat, care poate să-i deranjeze pe mulți, scrie ziarul citat. Dar californianul, acum în vârstă de 74 de ani, e convins că n-ar fi trebuit să i se permită să facă prima operație.

Walt a copilărit în Los Angeles, ținut din scurt de mama sa autoritară.

Tatăl lui era polițist, iar el ca crescut în umbra fratelui său foarte deștept. Când avea cinci ani, totul s-a schimbat. "Bunica mea, care avea grijă de mine pe atunci, a început să mă îmbrace în haine de femei. Mi-a făcut și o rochie roșie. Iar când tata a aflat ce făcea ea, s-a schimbat tot. Fratele meu adoptat, Fred, a început să mă molesteze sexual. Disciplina mamei a devenit și mai severă."
Trauma trăită atunci l-a făcut să se simtă pedepsit pentru că era altfel. A început să se simtă "ca o fetiță prinsă într-un corp de băiat".

 

La 42 de ani, Walt era un bărbat căsătorit, cu doi copii, când a decis să facă operația de schimbare de sex

 39 de ani mai târziu, el făcea pasul decisiv și devenea ea.

Timp de opt ani, a fost femeie. Laura Jensen. Cu trei luni înainte de operație, a divorțat de soția lui, pentru că nu dorea să o amestece în așa ceva în timpurile acelea dificile, a explicat el.

Cei doi copii, o fată care avea 15 ani atunci, și băiatul, de 12 ani, n-au înțeles ce se petrecea. "Fiica mea a fost foarte, foarte supărată. Iar băiatul mi-a zis că ar fi fost mai ușor dacă aș fi fost pe moarte, pentru că măcar aș fi putut vorbi cu lumea despre ce urma să se întâmple. Când faci așa ceva ca tată, îți trădezi copiii, iar mai târziu mă tot gândeam că m-am crezut mai important decât copiii mei. Probabil este cel mai egoist și narcisist lucru pe care cineva poate să-l facă - e un nonsens să te situezi mai presus de copii, care au nevoie să fii lângă ei", a spus spășit Walt.

 

La început, Laura Jensen a fost o femeie optimistă.

 

Se bucura că visul i s-a împlinit și credea că va fi fericită. A primit o slujbă foarte bună, la Depozitul Federal al Asigurărilor de Stat din cadrul guvernului SUA.

Abia când a început să studieze psihologia la University of California din Santa Cruz a realizat că a fi transsexual înseamnă să fi suferit de o tulburare de ordin psihologic.

Și-a dat seama că a făcut o greșeală.

"Am înțeles că e imposibil să transformi biologic pe cineva, dintr-un gen în altul, mi-am dat seama că e o afecțiune psihologică, nu una medicală, cum credeam eu. Tot ce făceau ei era să-ți pompeze hormoni feminini în corp, să-ți pună implanturi în piept și să declare că au fabricat o femeie.

Biologic, e imposibil să faci o femeie dintr-un bărbat", a explicat Walt.

Laura Jansen, fotografiată în 1984, la un an după prima operație de schimbare de sex

După opt ani, Laura Jensen din San Francisco a declarat că vrea să fie bărbat.

Mai precis, Walt dorea să redevină bărbat. După tot chinul îndurat, cu impact puternic asupra sănătății sale și a relațiilor sociale, și după 40.000 de dolari cheltuiți, a făcut a doua operație. A redevenit Walt Heyer. 

Astăzi, el are un site, "Sex Change Regret/Regretul schimbării sexului" și se declară consilier neoficial, gata să ajute pe oricine ia în calcul să urmeze această procedură. După numeroase hopuri, el s-a împăcat cu fiii săi, csre îl consideră "eroul" lor. "M-am întâlnit cu fiecare și le-am spus cât de rău îmi pare pentru că nu i-am pus în centrul vieții mele, în loc să mă concentrez pe niște dificultăți pe care le-am avut. Totul s-a întâmplat după ce am înțeles ce greșeală oribilă am făcut, dar acum totul este în regulă", a povestit Walt.

 

El afirmă că sute de oameni îl caută pentru a-i sfătui cu privire la operația de schimbare de sex și cum să facă față experienței care urmează.

 

El susține că fiecare dintre aceștia poate trasa o legătură între această nevoie de copilărie și că o mai bună evaluare psihologică ar putea depista-o mai devreme, ajutându-i pe oameni să scape de cheltuieli inutile și de dezamăgiri.

Spune suferă de tulburare disociativă, ceea ce înseamnă o ruptură între amintiri și sensul identității. Specialiștii cred că apare ca un mecanism de apărare a unei victime a traumelor psihologice, scrie Daily Mail.

Heyer consideră că mulți dintre cei care vor să se opereze trebuie să primească un sprijin mai mare pentru a face față afecțiunii psihice înainte de a lua decizia care le va schimba viața: "Toți cei care trec prin asta suferă de depresie și nu-i trătăm - doar le scoatem niște părți ale corpului, le dăm un alt nume și un alt gen. Biologic, nimeni nu poate trece la alt gen, nici nu e posibil. Doar pentru că renunță la penis nu înseamnă că un bărbat nu-l mai are, ci că a luat-o pe un drum greșit."

 

Walt, în 2007, după decizia de a redeveni bărbat, la opt ani de la prima operație

Heyer crede că regretul care se instalează după operație este copleșitor și mulți pacienți se mutilează sau se sinucid.

Potrivit experților citați de Daily Mail, studiile au arătat că disforia de gen nu este legată de abuzuri sau de alte experiențe nefaste din copilărie. "Sunt mulți copii preșcolari care își schimbă singuri genul și sunt foarte fericiți. Multe studii arată că factori biologici, în special hormonali și genetici, interferează cu activitatea neurobiologică a creierului și au un impact crucial asupra dezvoltării identității de gen. Ar fi total greșit să spunem că analiza preliminară este insuficientă - mai degrabă poți spune că se face prea multă analiză preliminară", a declarat Christella Antoni, expert de gen și terapeut la Clinica de Identitate de Gen din Londra.

"În Marea Britanie, de pildă, pacienții se plâng cel mai mult de faptul că trebuie să aștepte prea mult până li se permite să facă operația de schimbare de sex. Sunt proceduri foarte stricte pentru a ne asigura că oamenii chiar suferă de disforie de gen și au nevoie într-adevăr de operație", a adăugat ea.

"În cazuri izolate, există oameni care cer <<detranziția>>, adică operația inversă, dar așa ceva e foarte rar și e posibil să se întâmple când pacienții n-au fost onești în legătură cu necesitatea și scopul operației. Dar procedura de dinaintea operației este foarte strictă. Trebuie să fii diagnosticat cu disforie de gen, apoi se cere o a doua opinie. Și atunci, de multe ori, ești trimis la un al treilea specialist, un expert în tratament hormonal. Desigur, dacă plătești singur operația e o responsabilitate uriașă a medicului să-și respecte etica"
, a mai spus specialista citată.

Finalmente, Walt Heyer, primul om care a fost bărbat, a devenit femeie și apoi din nou bărbat, e mulțumit că a reușit să se întoarcă la cel care era înainte. A pierdut mulți ani și o grămadă de bani, dar dacă n-ar fi făcut-o n-ar fi înțeles care-i rostul lui.


Foto: Daily Mail

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod