A început să facă fotografii în natură ca să scape de depresie. Aceste imagini au salvat-o!

O tânără din Germania a început să facă fotografii în natură pentru a scăpa de depresie. Ea crede că aceasta e cea mai bună terapie.
Malina Bura începuse să simtă acut simptomele depresiei. Era tot mai izolată, legăturile cu lumea încojurătoare se deteriorau continuu, iar ea găsea tot mai puţine motive care să o facă să creadă că viaţa este frumoasă şi merită trăită din plin.

În încercarea de a depăşi problema pe care o avea, Malina a început să petreacă mai mult timp în mijlocul naturii, făcând fotografii. Ceea ce părea a fi doar o tentativă de evadare din cotidianul care o asfixia s-a dovedit de fapt cea mai bună terapie, mai bună decât orice medicament.

Tânăra din Germania a constatat că, pe măsură ce se avânta în mijlocul pădurii în care făcea fotografiile, problemele sale rămâneau în urmă şi uita de ele.
Se simţea liberă şi fără griji. Era ca şi cum ar fi într-un Paradis în care nu există spaime şi durere, ci doar linişte şi împăcare.

Malina are acum un blog pe care îşi publică imaginile. Tenta întunecată a fotografiilor sale denotă starea de spirit în care se afla ea, dar frumuseţea lor transmit încrederea că se află pe făgaşul cel bun. Ea le recomandă tuturor celor care se confruntă cu aceeaşi problemă sau care trec printr-o pasă proastă să încerce să fotografieze natura.
Îi va vindeca, promite ea.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
26 Aprilie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod