4 aplicații care te vor ajuta să te relaxezi

Sunt sigură că asociezi ideea de relaxare prin meditație cu diverse practici orientale, dar vorbim despre un mecanism biologic universal, din ce în ce mai necesar în zilele noastre pentru o bună funcționare a organismului. Din toate punctele de vedere.
Deși ne este cunoscut că stresul este cel mai mare dușman al unui corp totalmente sănătos, nu apucăm să facem prea multe schimbări pentru a-l înlătura, pentru că nu ne sunt la îndemână. 
Așa cum poate ai o aplicație de calendar menstrual pe telefon sau îți setezi un reminder pentru o aniversare, poți să îți instalezi câteva aplicații care te vor ajuta să te destresezi în momente în care te simți prizoniera stresului. Și nu necesită decât un click și puțină concentrare. 


The Mindfulness App

O aplicație cu multe beneficii gratuite, care oferă un ghid valabil 5 zile, alcătuit din exerciții contra timp între 3 și 30 minute. Aplicația îți va reaminti să îți eliberezi creierul pe parcursul zilei și îți oferă și statistici pentru a-ți urmări prezența zilnică.
Este un prim pas minunat pentru cei care abia încep să se preocupe de a trăi în prezent, fără griji și fără frustrări. 


Headspace

O altă aplicație populară și pe iOs și pe Android, recomandată de Emma Watson, printre alții. Spre deosebire de alte sisteme, Headspace vine direct cu 10 sesiuni de lecții, susținute prin 10 exerciții pe care trebuie să le asculți. Are un sistem de asistență și de supraveghere a progresului tău, este disponibilă și offline și dacă îți place, te poți abona contracost pentru lecții suplimentare. 


OMG! I Can Meditate

Ușor diferită ca structură de celelalte aplicații, aceasta este unică datorită faptului că îți împarte meditațiile pe categorii în funcție de evenimente din viața ta personală, interesele proprii și circumstanțe speciale. Poți opta pentru lecții despre rezolvarea conflictelor, pentru slăbit, pentru somn bun, ș.a.m.d. 


Stop, Breathe and Think

Așa cum recomandă și numele, această aplicație este și ea ideală pentru începătoare, fiind alcătuită din 15 video-uri elocvente despre cum să înveți să îți golești mintea de gânduri și să intri într-o stare de meditație. Are și un aspect frumos și este și deosebit de ușor de folosit, însă este apreciată pentru bunele rezultate pe care le dă în combaterea stresului, a anxietății, în îmbunătățirea concentrării sau a calității somnului. 


Chiar dacă poate părea futurist, aplicațiile acestea trebuie percepute ca o prelungire tehnologică a unei poziții pe care altfel ar ocupa-o un om în carne și oase.
Cu puțin efort personal, vei ajunge independentă, fără să mai aștepți să mergi să vorbești cu prietene, preoți, terapeuți sau părinți despre stările tale. Acum te poți ajuta să le controlezi la orice oră din zi, oriunde te-ai afla! Nu mai ai nicio scuză să trăiești în stres.
adnana-costandache
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod