Cel mai iubit preparat. 5 curiozităţi şi mituri despre pizza

Un studiu realizat recent arată că pe locul 1 în topul celor mai mari consumatori din lume se află norvegienii.
Pizza este și va rămâne, probabil, unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume, iar, conform specialiștilor, acest preparat se află și în topul preferințelor românilor.

Cu toate că majoritatea am încercat diferite sortimente ale acestui preparat și am ajuns să îi cunoaștem toate substraturile, varietățile de topping-uri și de blaturi, cu siguranță, există câteva lucruri despre pizza pe care încă nu le cunoaștem. Specialiștii de la hipMenu, una dintre cele mai importante platforme de food ordering din vestul țării, și-au propus să combată cele mai des întâlnite mituri cu privire la acest faimos preparat.


Iată care sunt acestea:


1. Mit: Pizza a apărut pentru prima dată în Italia


Pe oricine am întreba de unde este originară pizza am primi, cu siguranță, același răspuns: Italia. Ei bine, istoria acestui fel de mâncare este mult mai îndepărtată decât pare la prima vedere. Încă din antichitate, atât romanii, cât și grecii, israelienii, babilonienii și egiptenii găteau ceva extrem de asemănător cu focaccia din zilele noastre. Putem, astfel, considera că pizza datează, într-o formă primitivă, desigur, încă de atunci.
 

Pentru a ajunge în forma pe care o cunoaștem noi, pizza va străbate un drum lung, culminat, evident, pe malurile însorite ale sudului Italiei. Astfel, în secolul XVI, oamenii săraci din Napoli au găsit un mod accesibil de a se hrăni cu un preparat rezultat din aluat de făină de grâu, ulei de măsline, roșii, brânză și ierburi aromatice. Așa a apărut prima pizza, iar toată Italia a fost impresionată și cucerită de noua “plăcintă” inventată de napoletani.


2. Mit: Nu se numește “pizza” dacă nu conține brânză


În realitate, mozzarella a fost adăugată pe pizza la sfârșitul anilor 1700, iar prima pizza este datată în istorie încă din anul 997 d.Hr. Așadar, pentru câteva sute de ani, pizza nu a avut în compoziție brânza, mulți oameni din diferite culturi fiind în continuare adepții pizzei fără brânză.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod