Ai dureri de spate? Încearcă Pilates Balance!

Nu mai știm pe nimeni care să nu se plângă de dureri de spate. Fie că sunt la nivelul omoplaților, fie că sunt în partea inferioară a spatelui, toată lumea are dureri de spate. Și dacă ne

Nu mai știm pe nimeni care să nu se plângă de dureri de spate. Fie că sunt la nivelul omoplaților, fie că sunt în partea inferioară a spatelui, toată lumea are dureri de spate. Și dacă ne gândim la felul în care stăm la birou și mai ales la cât de mult stăm pe acel scaun, la poziția proastă de la volan, la cât de cocoșați mergem, nici nu ar trebui să ne mire că spatele nostru suferă. Iar când avem puțin timp liber, majoritatea ni-l petrecem tot stând. pe canapea la televizor, într-un fotoliu citind sau tot în fața calculatorului.

Și atunci, când să ni se îndrepte coloana?

La orele de Pilates Balance, pentru că, se știe,  Pilates-ul este una dintre activitățile care te scapă cel mai repede de astfel de neplăceri. Unul dintre miturile legate de pilates este că e un sport care îți lucrează doar mușchii abdominali. Dintr-un punct de vedere, lucrurile chiar așa stau. Într-adevăr, exercițiile de Pilates se concentrează foarte mult pe tonifierea zonei abdominale și pelviene, mai ales a mușchilor abdominali din profunzime.

Însă rezultatul unui abdomen bine antrenat (pe lângă frumusețea lui) este stabilitatea. Astfel, poți lucra orice alt exercițiu fără să îți miști deloc partea centrală a corpului. Iar acest lucru înseamnă protecție 100% pentru spatele tău.

Iată de ce Pilates Balance este recomandat mai ales persoanelor care au dureri în zona lombară. Pentru că mușchii neantrenați din jurul coloanei vertebrale sunt una dintre cauzele durerilor de spate. Apoi, la orele de Pilates Balance vei învăța să îți menții echilibrul și să îți controlezi postura, ceea ce te va ajuta să respiri mai sănătos, să ai o digestie mai bună și să înveți "să stai dreaptă".

Pilates Balance este o oră ideală pentru clientele începătoare, pentru că le învață să lucreze corect și să își controleze corpul, dar mișcările de reechilibrare posturală sunt potrivite pentru orice clientă care pune pe primul plan sănătatea și obținerea unui corp armonios.

Cori Grămescu
Lady Fit: Str.

Baratiei nr. 35, parter, sector 3, Bucuresti (langa magazinul Cocor)
Tel: 021-311.10.95, 0726 438 348

www.ladyfit.ro

cori-gramescu
cori-gramescu
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod