De International Chefs Day, Nestlé încurajează implicarea copiilor în pregătirea mesei

În fiecare an, cu ocazia International Chefs Day, Nestlé derulează o campanie de conștientizare a importanței unei alimentații echilibrate și a implicării copiilor în pregătirea mesei pentru a încuraja obiceiuri sănătoase încă de la cele mai fragede vârste.
Statisticile EUROSTAT1 arată că în România, 1 din 4 copii este suprapoderal sau obez și doar 40% dintre români consumă zilnic legume și fructe, obicei care trebuie cultivat în familie de la vârste mici. Un studiu efectuat de specialiștii de la Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor din Statele Unite ale Americii2, demonstrează faptul că în contextul pandemic, obezitatea infantilă a atins cote alarmante. Pandemia i-a afectat din punct de vedere psihic, direcționându-i astfel către o alimentație nesănătoasă. 

Studiile arată faptul că implicarea copiilor în pregătirea mesei este benefică din toate punctele de vedere, influențându-le pe termen lung preferințele alimentare. Printre beneficiile demonstrate se numără: abilitățile de preparare a alimentelor în mod corect și sănătos, creșterea consumului de fructe și legume îmbunătățirea cunoștințelor legate de alimentație3.

O nutriție de calitate este extrem de importantă pentru creșterea și dezvoltarea copiilor atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Specialiștii recomandă integrarea în alimentația copiilor a unui mic dejun și prânz cât mai nutritive pentru o mai bună concentrare și creșterea atenției celor mici. Copiii care consumă 5 porții de fructe și legume pe zi au cel mai bun scor al bunăstării mentale, conform unui studiu recent4.

La Nestlé ne dorim să inspirăm părinții și copiii ca în fiecare zi să facă alegeri mai sănătoase pentru o viață mai bună. Știm că mesele sunt foarte importante în dezvoltarea copiilor. Dar înainte să mâncăm sănătos, trebuie să gătim sănătos.
Copiii acceptă mult mai ușor alimentele sănătoase în farfuria lor dacă sunt implicați la pregătirea mesei. Gătitul împreună dezvoltă și o conexiune emoțională atât cu părinții, cât și cu mâncarea, iar copiii înțeleg mult mai ușor care este rolul mâncării în viața lor. Este dovedit științific că obiceiurile alimentare se creează încă din copilărie, de aceea este important să îi ghidăm pe copiii noștri către o relație sănătoasă cu alimentația
”, a declarat Nicoleta Tupiță, Nutrition Health and Wellness Manager, în cadrul Nestlé România.

Atunci când se gândesc la copilărie, oamenii inevitabil asociază unele amintiri cu mâncarea delicioasă făcută de mamele lor. Pentru că mâncarea este poate cea mai pură formă de iubire pe care am primit-o de la mamele noastre, iar gustul ei este ceva cu care o să rămânem pentru tot restul vieții. Anul acesta, cu ocazia International Chefs Day, Nestlé duce tradiția mai departe și sărbătorește mâncarea sănătoasă cu Amintirea gustului de acasă, o mini-serie menită să ne aducă aminte de bucuriile copilăriei și să ne ajute să redescoperim secretul mâncării delicioase: iubirea.

Nestlé a invitat trei chefi, Chef Aida Parascan, Chef Ștefan Popescu și Chef Cristian Voicu, să pregătească împreună cu copiii lor câteva preparate care le-au făcut copilăria mai frumoasă. Preparate pe care astăzi și ei le fac copiilor cu aceeași iubire și grijă. Cele 3 episoade în care Chefii, împreună cu cei mici, se aventurează în tainele bucătăriei și retrăiesc Amintirea gustului de acasă cu ajutorul rețetelor moștenite de la mamele lor se regăsesc pe site-ul https://www.nestle.ro/nutritie/international-chefs-day.

Pentru toți părinții interesați să păstreze și să transmită mai departe tradiția gătitului împreună, Nestlé a pregătit și un concurs pe pagina https://www.facebook.com/Nestle.Ro, unde pot lăsa un comentariu cu rețeta preferată din copilărie și intră automat în cursa, la care pot câștiga premii care să îi ajute să pregătească mese gustoase și sănătoase împreună cu cei mici – Cartea de rețete Nestlé for Healthier Kids și un airfryer.
 
Mereu este o provocare să gătești alături de cei mici, dar în același timp poate fi o experiență de învățare și distractivă.
Le puteți da sarcini precise – să spele ingredientele, să le cântărească, să le curețe, să le taie, să pună masa, să spele vasele. În acest fel, dobândesc abilități motorii și cognitive, și petreceți timp de calitate cu ei, momente pe care cu siguranță și le vor aminti peste ani și vor repeta experința alături de copiii lor”
, spune Chef Ștefan Popescu, membru al Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism.

Cu ocazia aniversării de 25 de ani, Nestlé introduce pe piață produse cu un gust și o calitate superioare, adaptate preferințelor consumatorilor, iar în această toamnă vine cu noutăți la toate categoriile de produse pe care le deține în România: de la cafea și cereale pentru mic dejun și până la produsele culinare. Aceste produse sunt adaptate nevoilor de consum din perioada de pandemie, când românii preferă produse potrivite pentru toată familia, produse ușor de folosit în contextul în care obiceiul de a găti acasă a cunoscut un nou avânt. Nestlé încearcă să ajute consumatorii să aleagă porția potrivită prin forma și ambalajul produselor. Pe toate ambalajele este prezentă o comunicare nutrițională completă și transparentă. Nu în ultimul rând, Nestlé își propune să facă o informare cât mai completă cu privire la un stil de viață sănătos, comunicând pe canalele digitale, pe pagina nestle.ro în secțiunea nutriție -https://www.nestle.ro/nutritie, precum și prin programele educaționale la care este partener: „Și eu trăiesc sănătos!“-SETS inițiat de Fundația PRAIS și „Traista cu sănătate”, inițiat de Prof.
dr. Veronica Mocanu.

Mai multe informații despre campania Amintirea gustului de acasă găsiți pe https://www.nestle.ro/international-chefs-day

Despre Nestlé 


Inițiativele globale Nestlé:
În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor. Indicele global The Access To Nutrition Initiative (ATNI) evaluează cei mai mari 25 de producători de alimente din lume, concentrându-se pe politicile, practicile și performanțele lor legate de nutriție. Poziția de top conferită Nestlé este recunoașterea angajamentului său permanent față de nutriție și sănătate, precum și angajamentul său de a ajuta la abordarea provocărilor globale ale obezității și subnutriției. 

Nestlé for Healthier Kids
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc se concretizează prin parteneriatele cu mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos - SETS”, inițiat de Fundația PRAIS și programul „Traista cu sănătate”, inițiat de Prof.
dr. Veronica Mocanu.

Nestlé needs YOUth 
Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

Sustenabilitate
Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod