Cum scăpăm de tradiționalul "o zi la grădi/școală, două acasă". Ce ar trebui să știe fiecare mamă


Povestea ”o zi la școală/grădi, două acasă” nu e străină pentru niciun părinte. Din experiența mea, de mamă cu copil în primii ani de școală, aș putea spune că lucrurile cu adevărat tragice sunt în perioada grădiniței.
La școală, eu simt o îmbunătățire. Adică nu mai e chiar o zi acolo și două acasă, ci două acolo și două acasă. Lucrurile se mai ”echilibrează”, aș putea spune. 

Cum scăpăm de ”o zi acolo, două zile acasă” 

Nu e chiar ușor, nu se întâmplă peste noapte și e nevoie de muncă neîntreruptă pe câmpul de bătălie al răcelilor. Dar cu un plan bine pus la punct, cu o strategie pe care să o respecți cu sfințenie, poți să-ți ajuți copilul să lupte mai bine cu răcelile. 
Există trei mari planuri pe care fiecare mamă ar trebui să le cunoască pentru a face față tuturor provocărilor, mai ales în sezonul rece. 

Planul alimentar 

Toată lumea vorbește despre importanța alimentației echilibrate, dar nu toată lumea abordează acest concept așa cum ar trebui. În primul rând, alimentație echilibrată nu înseamnă doar diversificată - să-i dai mâncăruri diferite la fiecare masă. Echilibrat înseamnă ca în meniul copilului să se regăsească: vitaminele, mineralele, proteinele, fibrele, carbohidrații, grăsimile bune.
Un copil ar trebui să mănânce din toate, să fie gătite cât mai ”curat” - fără prăjeli, fără tot felul de sosuri și mixturi din comerț, fără sucuri acidulate, fără fast food, fără mezeluri. Da, e greu și presupune stat zilnic în bucătărie, dar cu un plan bine pus la punct, te poți organiza suficient de bine, astfel încât să reduci timpul de gătit. 
Marea mea descoperire a fost stabilirea meniului pe toată săptămâna, pe hârtie. Îmi e de ajutor când fac cumpărăturile și controlez mai ușor când i-am dat ultima oară un fel de mâncare.
În plus, istoricul acesta, care îmi rămâne scris, e bun ca sursă de inspirație când întocmesc pentru săptămâna următoare. 

Produsele naturiste 

De când era mic, am ”lucrat” cu tot felul de produse naturiste. Din arsenalul meu nu lipsesc ceaiurile (cu lămâie și ghimbir), mierea, căpăceala sau polenul crud. Diminețile noastre conțin acest ritual de lingurițe cu căpăceală și polen. 

Trusa pentru primele simptome ale răcelii 

E de ajuns să aud un nas înfundat sau o voce schimbată, că apelez imediat la trusa care nu-mi lipsește niciodată și care a dat roade de fiecare dată. Am spray-uri nazale și pentru gât și tablete de origine naturală care acționează de la primele simptome.  
Atacată chiar de la primele semne, răceala e anihilată, dar și dacă nu administrez din prima, tot e mai simplu, pentru că scade din durată - mitul cu ”o săptămână cu medicamente și 7 zile fără” nu e valabil. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod