La vremuri noi, obiceiuri vechi

La vremuri noi, obiceiuri vechi

25 Martie 2020
Nu mai putem ieși în parcuri, nu mai putem merge la o cafea sau la o pizza în oraș, nu mai putem merge la o bere la terasa din cartier, nu mai putem sta pe banca din fața blocului cât se dau copiii în leagăn, nu mai putem ieși la alergat prin parc, nu mai putem merge la sală, nu mai putem merge la piață să ne alegem legumele cu mâna noastră, dar sunt sigură că tot găsim ceva bun de păstrat din tot ce făceam fără nicio restricție până acum! Sunt absolut convinsă că există părți bune și în situația de față, trebuie doar să ne liniștim ca să le vedem.
Ce am reușit să înțeleg până acum e că acest timp vine cu alte câștiguri și că există lucruri pe care nu ni le poate lua nimeni.

Ce nu ne poate lua nimeni


E vorba despre lucrurile acelea mărunte, micile bucurii domestice, ca să le zic așa. Micile noastre fericiri mărunte pe care ni le găsim acasă. Nu ne va lua nimeni plăcerea unei cărți bune, diminețile de weekend, cu o cană de cafea Fortuna Rendez-vous alături (e favorita mea), cuibărită în fotoliu... sau melodia preferată ascultată cu ochii închiși, întinsă pe pat sau pe canapea... sau paharul de vin dintr-o seară de luni... sau parfumul preferat pe care îl folosești fără sa ieși din casă... Este vorba de lucrurile pe care le faci numai pentru tine. Sau e vorba despre diminețile târzii pe care le începi cu reprize de gâdilat cu copilul, de clătitele pe care le faceți în loc de prânz sau de momentele de conectare în care tu îi povestești cum era când erai tu copil și el învață din poveștile tale. E vorba despre momentele acelea de liniște, la masa din bucătărie, când el bea un lapte cald și tu îți bei cafeaua. Sau e vorba despre bluza ta preferată de care îți era dor și decizi să o porți când stabilești să bei o cafea, la telefon, cu prietena cea mai bună povestind câte în lună și-n stele.

E vorba, de fapt, de rutina cu care îți începi ziua și despre a încerca să păstrăzi cât mai multe lucruri intacte, ca înainte.

Un lucru știu sigur, nu îmi va lua nimeni plăcerea unei cafele aburinde în orele dimineții sau confortul pe care mi-l aduce mirosul de cafea în casă. Este și motivul pentru care prefer cafeaua la ibric, preparată după rețeta tatălui meu. Când eram copil, mirosul de cafea din casă dimineața era semnul că totul e bine, părinții sunt acasă și își beau cafeaua liniștiți, fără conflicte, fără certuri și fără muncă.  Rețeta tatei era simplă: lua pachetul verde de cafea Fortuna Rendez-vous din dulap (zicea că are cea mai bună aromă), punea câteva lingurițe în apa care deja clocotea, dădea în fiert și lăsa apoi cafeluța să se așeze. Era mirosul ăla unic, de cafea Arabica 100%, era cafeaua perfectă de fiecare dată. Mă întorc din ce în ce mai mult cu gândul în această perioadă, la diminețile bune ale copilăriei mele. 

Și cum făcea tata cafeluța nu o făcea nimeni... Sunt singura persoană din casă care bea cafea, dar eu fac două cafele... exact cum făcea tata. Pun ibricul cu apă la fiert. Apoi pun o linguriță de zahăr și aștept să dea în clocot. Îl trag de pe foc și pun 4 lingurițe de cafea Fortuna Rendez-vous. Amestec cu grijă, să nu se umfle să dea pe aragaz și o las un pic la odihnit. Așa spunea tata: ”Cafeaua nu se pune imediat în ceașcă, o lași un pic să se odihnească”. O las câteva minute și o pun în ceașcă. Întâi o respir, îmi place la nebunie mirosul de cafea! Folosesc aceeași cafea ca și tata, deși el, pe vremea aceea, a trăit și perioada nechezolului și a diverselor amestecuri care mai de care mai dubioase. Eram eu în clasele primare când tata a descoperit cafeaua celor de la Fortuna și a decretat că e cea mai bună cafea. De fapt, el îi zicea ”cafea adevărată”.

Acum, pe tata nu-l mai am, dar am cafeaua aceasta adevărată care face parte din rutina mea de lucruri bune. Iar acesta e unul din lucrurile cele mai importante pe care nu mi le poate lua nimeni. Cafeaua adevărată și rețeta lui, amintirea dimineților din copilărie și plăcerea cafelei calde în zilele de stat în casă sunt bucuriile pe care nu mi le poate lua nimeni.

Câștigăm ceea ce nu se poate cumpăra


Nu prea mai câștigăm bani, dar ce câștigăm este mai valoros decât orice sumă de bani. Câștigăm timp! Sunt multe sensuri aici, dar eu mă refer la timpul petrecut cu noi, la cel petrecut cu familia, cu copiii, cu soțul, cu iubitul, cu pisica, hamsterul, câinele, iguana sau acarienii. Este timpul pe care nu ni l-am permis niciodată! Este ceea ce ne-a lipsit întotdeauna și pentru care trebuia să muncim, să plătim sau să ne sacrificăm. Acum îl avem gratis și nelimitat! E drept, e obținut din motive care nu bucură pe nimeni, dar mi-am promis să trăiesc în optimism și caut întotdeauna părțile bune. După ani de zile de optimism practicat, să știți că eu am învățat că în orice rău este, întotdeauna, măcar un strop de bine.

Câștigăm și odihnă! Câștigăm tot timpul pe care, până acum, îl mai pierdeam pe drumuri, pe ieșiri prin oraș, prin seri târzii la terase sau restaurante. E greu fără el, dar putem face atâtea altele în loc. Țineți minte când ne plângeam de oboseală și alergătură? Acum am câștigat timpul de pe drumuri. Mai țineți minte cât stăteam în trafic? Acum nu mai stăm. Am câștigat și asta. E ca și când am fi prins numai verde, asta ca să vedeți că viața nu ne-a pus chiar toate semafoarele pe roșu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod