Casa ta. Chiuveta rustică, o tendinţă majoră în 2016. 20 de imagini din care să te inspiri

Deși la origine erau realizate din porțelan, noile variante adaugă granitul în compoziție, îmbinând astfel aspectul tradițional cu funcționalitatea modernă.
Sunt fermecătoare, confortabile, durabile, elegante, funcționale și nostalgice. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care chiuvetele incorporabile rustice, de tip farmhouse, au acaparat bucătăriile pe care le vedem în toate recomandărilor designerilor în 2016. 

Deși nu este deloc un model nou, chiuveta rustică își are originea în vremurile în care nu exista apa curentă, de aici și dimensiunea exagerată pentru a reține cantități mari de apă. Atunci când ai în plan redecorarea bucătăriei, vei petrece cel mai mult timp căutând şi alegând chiuveta ideală, aşa că dacă îţi surâde varianta rustică sau retro, specialiștii de la Evivo.ro îţi spun tot ce trebuie să știi despre acest model.

Chiuveta rustică de tip farmhouse este în general mult mai adâncă decât cele clasice și mai confortabil de utilizat, dat fiind că nu are blat la exterior.
Design-ul are în vedere contextul utilizării, deoarece în trecut femeile obișnuiau să petreacă o mare parte din zi în apropierea ei pentru preparatul alimentelor, spălarea vaselor, hainelor și chiar copiilor. 

În ultimii ani, chiuvetele din granit compozit au câștigat tot mai mult teren în fața celor din inox. Au avantajul de a putea fi integrate mult mai ușor în ambientul bucătăriei prin varietatea de nuanțe și forme disponibile, sunt cu adevărat anticalcar, nu preiau mirosurile alimentelor, sunt rezistente la șocuri termice și mecanice și, în plus, sunt dotate cu un strat antibacterian, igienic.
Deși la origine chiuvetele rustice erau realizate din porțelan, noile variante cu accente moderne adaugă granitul în compoziție, îmbinând astfel aspectul tradițional cu funcționalitățile moderne
”, explica Marius Popescu, director general www.evivo.ro.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Cristian Popa pe 8 Apr 2016, 15:37
    chiuvete de inox

    Asa e, si eu cautam o chiuveta de genul asta. Pozele par fi cu chiuvete americane gen apron sinks mai greu de gasit pe la noi. Si compozitul e OK, se curata relativ usor, am avut o astfel de chiuveta si am fost multumit. Din inox am gasit prin cataloage pe la Dedeman asa mai mari dar la preturi ridicate. Am verificat si pe cookingaid.ro si am gasit modelele Farm House similare cu cele din poze dar doar din inox.

    0
    0

  • gheo pe 7 Apr 2016, 12:23
    chiuvete

    Pozele sunt din site-uri americane! Asa ca...Incearca sa googalesti cu Chiuvete copozit! Am vazut ceva si pe la Dedeman, nu chiar asa de mari si adinci, dar sunt din compozit!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod