Casa ta. 30 de aranjamente florale în care să foloseşti bulbii de primăvară

Zambilele, narcisele şi lalelele sunt foarte simplu de plantat în vaze sau ceşcuţe, chiar şi fără pământ, şi pot fi forţate să înflorească rapid
Iubeşti florile, dar grădinăritul nu este punctul tău forte? Ei bine, toate acele flori minunate care ne bucură simţurile la început de primăvară sunt un punct excelent de start pentru tine dacă vrei să plantezi ceva cu mâinile tale.

Lalelele, narcisele, clopoţeii şi zambilele sunt extrem de simplu de plantat în ghivece astfel încât să obţii aranjamente care durează mult mai mult decât florile tăiate. Avantajul major este toate aceste flori minunate cresc din bulbi, iar acest lucru îţi permite să le plantezi fără prea mult efort.

Tot ce trebuie să faci este să aşezi bulbii cu rădăcinile în jos într-un vas în care ai pus puţin pământ, dar îi poţi aşeza şi pe un strat de pietre sau bile speciale, din gel.
O tendinţă important a momentului sunt aranjamentele cu bulbi în vase transparente din sticlă sau chiar în borcane. Aceasta este o variantă bună pentru plantele cu tulpină înaltă şi fori grele, precum lalelele, care au tendinţa de a se apleca după înflorire. Pereţii vasului vor acţiona pe post de suport.

Dacă vrei flori parfumate pentru biroul tău, un sigur bulb plantat într-o ceşcuţă elegantă va crea un aer boem, romantic, perfect pentru primăvară.

Iar partea cea mai interesantă în ceea ce priveşte bulbii este că îi poţi păstra ani la rândul.
După ce florile au trecut, taie frunzele chiar de la bază, înfăşoară bulbul în hârtie şi pune-l la păstrat într-un loc uscat şi întunecos. Bulbul va rămâne intact până anul viitor, când îl poţi replanta.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Loredana pe 7 Mar 2016, 18:30
    viiiiis

    Sunt foarte mandra de cum mi-am plantat primavara asta florile de primavara, sunt superbe. Am allele mov, galbele si un rond cu multe, multe, zambile de toate culorile. In sfarsit am gradina mea frumoasa la vila din Cosmopolis, e o oaza de liniste si de frumusete!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod