Semne încurajatoare despre Schumacher: "Ne dau speranţă"


Purtătorul de cuvânt al fostului pilot german de Formula 1, Sabine Kehm, a declarat pentru cotidianul Bild că există semne care dau speranţă în ceea ce priveşte starea acestuia, rănit grav într-un accident de schi, în decembrie.
"Pot doar să spun că sunt semne care ne dau speranţă", a spus Kehm, citată de site-ul motorsport.com.

Sabine Kehm a precizat că zvonurile conform cărora soţia lui Schumacher construieşte o anexă medicală la reşedinţa din Elveţia pentru a-l lua acasă pe fostul campion sunt lipsite de fundament: "Zvonurile conform cărora Corinna îşi modifică locuinţa pentru a-l lua acasă pe Michael, în privinţa căruia se mai afirmă că nu mai sunt speranţe, sunt lipsite de orice temei".

Presa engleză a scris, săptămâna trecută, că soţia lui Schumacher pregăteşte o anexă la reşedinţa din Elveţia, astfel încât fostul pilot să fie mutat de la spitalul din Grenoble.
Mass-media a mai speculat că soţia lui Michael Schumacher a luat această decizie deoarece medicii cred că şansele ca fostul campion să îşi revină sunt mici, relatează agenția Mediafax.

Cotidianul Bild a notat, joi, că singura construcţie de la reşedinţa familiei Schumacher este cea a unei case pentru tatăl lui Michael, Rolf.

Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.


Foto: AFP/Mediafax

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod