Emoţionant. Au făcut nunta din donaţii, după ce mirele a aflat că are cancer

Laura şi Steven Monks şi-au împlinit visul. Zeci de oameni care nu-i cunosc au fost impresionaţi de povestea lor i-au ajutat să facă o nuntă aşa cum îşi doreau


"Noi strângeam bani pentru o casă. Apucasem să economism ceva. Ne doream doar o căsuţă a noastră, drăguţă, nu ne gândeam la ceva mare, grandios. Vroiam o casă care să fie a noastră. Ne doream s-o luăm înainte de nuntă, dar totul s-a schimbat după diagnosticul lui Steven"
, a povestit Laura. "La scurt timp după ce el a fost diagnosticat cu cancer, am ştiut amândoi că ne vom căsători orice ar fi. Ne doream să avem acelaşi nume şi să fim o familie", a adăugat tânăra, care lucrează într-o bancă.

Privind în urmă, Laura recunoaşte că au dat greş cu planul lor. Ar fi trebuit să se bucure de viaţă şi să lase naibii banii ăia pentru care au făcut multe sacrificii. Dar atunci nu ştiau că se îndreaptă spre un zid, iar acum e prea târziu pentru regrete. Au făcut ce le-a plăcut, amândoi au fost de acord cu asta şi doar un ghinion cosmic le-a dat totul peste cap.

"Ani la rând am strâns bani, iar acum, privind înapoi, îmi doresc să fi luat lucrurile mai uşor. Am mers într-o singură vacanţă, în Portugalia, pentru că ne gândeam tot timpul să strângem bani. Steven lucra pe cont propriu, muncea şase sau şapte zile pe săptămână. Acum se gândeşte că ar fi trebuit să petreacă mai mult timp cu noi, să ne fi distrat mai mult. Să strângem bani era principalul nostru obiectiv, mereu ne gândeam că avem trei ani în faţă, dar nimic nu ne-ar fi putut pregăti pentru ceea ce urma să ni se întâmple", a mărturisit Laura.

12septembrie, ziua în care Steven şi Laura au făcut nunta
Tânăra a povestit cum au ajuns să facă nunta din donaţii. "Am avut o întâlnire cu o asistentă şi ea ne-a spus despre o fundaţie, intitulată Gift of a Wedding. Ne-a explicat că ei roagă oameni de afaceri, membri şi publicul larg să doneze lucruri pentru nuntă, cum ar fi tortul, mărturiile, rochii şi machiaj, totul pentru cupluri care au nevoie să se căsătorească rapid.
Ni s-a părut extraordinar. Am luat imediat legătura cu fundaţia şi am completat un formular, iar după câteva zile ne-au sunat ca să ne spună că nunta noastră a fost aprobată. Apoi ne-am apucat să facem planuri pentru cea mai mare zi din viaţa noastră"
, a povestit ea. "Când le-am zis prietenilor şi familiilor că ne căsătorit nu ne-a crezut nimeni. Nici nu ştiau că există o fundaţie care se ocupă cu aşa ceva. Le suntem recunoscători pentru că au făcut asta pentru noi", a continuat ea.

Fundaţia Gift of a Wedding a publicat povestea celor doi tineri pe Facebook, iar în câteva zile zeci de oameni au donat lucruri sau şi-au oferit serviciile pentru nunta lor. "Am avut un magician, tonetă cu dulciuri, prăjituri, cort de nuntă, un DJ, decorator floral, ciocolată, mărturii, fotograf, invitaţii, cameraman, rochia mea de mireasă, plan de aranjare a invitaţilor la masă, hair stilist şi manichiuristă, tort, formaţie cu un solist profesionist, pernuţă pentru verighete, chelneri, o cabină foto şi maşină de nuntă, toate acestea oferite în dar", a povestit Laura.
"Nu ne-a venit să credem cât de drăguţi au fost cu noi acei străini", a adăugat ea.

Laura şi Steven şi-au jurat credinţă înconjuraţi de prieteni şi de rude în sala de recepţie a unui hotel din Manchester. Aşa cum şi-au dorit, a fost cea mai frumoasă zi din viaţa lor. "Steven e acum pe îngrijire paleativă (îngrijirea activă şi totală a pacienţilor a căror boală nu răspunde la tratament - n.r.) şi nu ştim ce ne va aduce viitorul, dar amabilitatea străinilor ne-a făcut acea zi de neuitat", a adăugat ea.

Patricia Harrison, fondatoarea fundaţiei Gift of a Wedding, îşi aminteşte cum i-a cunoscut pe cei doi tineri pe care i-a ajutat: "Am vorbit prima oară cu Laura în februarie 2015, când ea a sunat la birou pentru a-l înscrie pe iubitul ei, Steven, la Gift of a Wedding. Mi-a zis că Steven este în fază terminală."

"Unul dintre cele mai importante lucruri a fost că Steven şi Laura erau localnici. Locuiesc în Hyde, care e la doar câteva mile de sediul nostru, aşa că a fost o plăcere ca cineva din zonă a beneficiat de munca noastră (...) A fost minunat să le dăm lui Steven şi Laurei vestea că îi vom ajuta să se căsătorească.
Cred că mi-au dat câteva lacrimi atunci"
, a mărturisit Patricia Harrison. "De când le-am dat vestea, a fost o plăcere să lucrez cu acest cuplu. Au făcut foarte repede tot ce le-am cerut, ceea ce e de apreciat, ţinând cont de starea lui Steven. Laura a fost mireasa perfectă, este una dintre cele mai organizate mirese cu care am avut plăcerea să lucrez şi trebuie să spun că are bun gust", a mai spus "îngerul păzitor" al celor doi tineri.


Foto: Daily Mail

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • George pe 25 Oct 2015, 11:10
    Eucred casunt niste smecherasi careau facutnunta pe spinarea voastra siacumchefuiesc pe o insula tropicala

    ha aserios? Eu cred casunt niste asmecherasi care v-au pacalit ca sunt atat de multe cazuri in care unii se dau bolnavi de cancer ca sa chefuiasca dn donatii si sa se relaxeze apoi pe insule tropicale in Luna de miere darapoi se stabilesc acolo si rad de prostii care le-au dat bani . Au mai fost cazuri date prin presa.

    1
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod