Drama din Colectiv. Cei 10 muzicieni care au murit în incendiu



Daniel Ciobanu

Chitaristul trupei Prea Târziu, era în 30 octombrie în clubul Colectiv pentru a filma concertul trupei Goodbye to Gravity. Avea 39 de ani, era tatăl a doi copii şi se ocupa şi de producţie audio-video, potrivit cumnatului acestuia, Andrei Ciobanu.

El a murit sâmbătă dimineaţă, pe 7 noiembrie, la Spitalul de Arşi. Potrivit cumnatului acestuia, Andrei Ciobanu, Daniel Ciobanu a suferit arsuri grave pe o suprafaţă de 47% din corp şi o deteriorare severă a căilor respiratorii cauzată de toxinele inhalate în incendiul din Colectiv.
"Pielea arsă s-a suprainfectat", a mai scris Andrei Ciobanu.

Daniel Ciobanu trebuia să fie transferat joi, la un spital din Israel. Decizia de transfer a fost luată după vizita profesorului David-Michael Linton, directorul secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Hadassah Medical Center. Vineri, reprezentanţii Spitalului de Arşi, întrebaţi despre Daniel Ciobanu, declarau că acesta era în stare foarte gravă şi a necesitat traheostomie de urgenţă. "Medicii curanţi au considerat că ar avea mai multe şanse în străinătate.
S-a luat legătura cu cei din Israel şi a venit un medic de ATI din Tel Aviv. Ei au un protocol care spune că nu pot primi un pacient decât după ce îl vede şi dă acceptul medicul lor. S-a dat acceptul, undeva în jurul orei 14.00 s-au făcut demersurile să vină un avion al lor şi un medic ATI specializat pe zbor. Când au venit să-l ia, la ora 21.30, au considerat ca transferul nu e foarte sigur, ca atare nu a fost preluat de avion şi de spital, pentru că ei au considerat că este periculos să fie transportat, pentru că se poate întâmpla ceva în timpul transportului.
Medicii de aici nu au nicio legătură. Medicii de aici fac toate eforturile, ei au avut iniţiativa să fie transferat, pentru că este un pacient extrem de grav"
, spunea un medic de la Spitalul de Arşi. "Noi am făcut toate eforturile, specialistul din Israel a venit şi a zis că şansele lui sunt de maximum 20-30 la sută. Am trimis toate documentele pacientului", mai spunea medicul de la Spitalul de Arşi.

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • A pe 14 Nov 2015, 12:33
    Ca idee...

    Habar n-am ce esti, dar tampit esti cu siguranta!

    1
    0

  • Asphyx pe 13 Nov 2015, 05:09
    "Muzicieni"

    Daca aia erau muzicieni, eu sunt incendiator...ha, ha.

    0
    6

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod