După ce Cabral a scris un mesaj despre unul dintre prietenii săi, fotograful Alexandru Chelba, în zilele în care acesta se lupta pentru viaţă pe patul de spital, soţia prezentatorului, Andreea Ibacka a publicat, joi, un articol emoţionant în memoria lui Alex, care a încetat din viaţă după şapte zile de la producerea incendiului.
Fotograful Alex Chelba, care a fost un colaborator al blogului andreeapatrascu.ro, era prezent în clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie şi a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe 30% din suprafaţa corpului în incendiul declanşat în acea seară. El a fost scos din club şi transportat la spital, de unde şi-a sunat prietenii spunându-le că este bine, însă în scurt timp starea sa s-a înrăutăţit, iar pe data de 7 noiembrie fotograful în vârstă de 33 de ani a decedat.
Andreea Pătraşcu Ibacka scrie în articolul intitulat "In memoriam Alex Chelba #colectiv" că a dorit să publice acest material pentru a-i prezenta povestea acestuia "într-un spaţiu care i-a fost atât de familiar" şi pentru a le arăta oamenilor cine a fost Alex Chelba.
"Mi-am făcut curaj să scriu abia astăzi, fiindcă nu mi-am propus nicio secundă să caut gloria cu povestea lui tristă. Aş fi aşternut-o pe hârtie încă din prima zi, dacă lucrurile ar fi stat altfel. Însă o fac acum - la momentul in care realizez că nu-mi rămân prea multe de făcut pentru Alex - fiindcă n-aş putea merge mai departe fără să-ţi dezvălui cine a fost el. Cu atât mai mult cu cât spaţiul acesta virtual i-a aparţinut, cumva, şi lui", explică Andreea în debutul textului publicat pe blogul andreeapatrascu.ro.
Actriţa menţionează că povesteşte totul din perspectiva prietenului ei, care s-a aflat în club în acea seară pentru a filma concertul celor de la Goodbye to Gravity, Alex Chelba fiind surprins într-o imagine în momentul în care îşi aranja camera de filmat cu doar câteva secunde înainte de declanşarea incendiului.
"Aşadar, în cele ce urmează, am să-ţi prezint desfaşurarea actiunii, văzută exclusiv prin prisma prietenului meu drag... care nu mai este. Sâmbăta trecută am sărit din pat ca arsă (ironica figura de stil, nu-i asa?) atunci când am aflat că prietenul meu fusese şi el la locul tragediei. Scrisese singur pe Facebook că este internat la Sfântul Pantelimon, dar că este OK.
Cu arsuri de gradul 2 si 3 de la umăr şi până la unghiile-i coapte, cu carnea-i curgând de pe oase, cu bandaje groase zemuind de atâta limfă şi sânge... prietenul meu nu s-a dezis. Ambiţios până în măduva oaselor – aşa cum l-am cunoscut cu toţii – şi-a păcălit prin perseverenţă touch screen-ul propriului telefon... din dorinţa de a-şi linişti toţi cunoscuţii.
L-am sunat şi m-a chemat la spital să-l văd. Pesemne puneam prea multe întrebări pentru a-mi putea răspunde prin telefon. În cateva minute am fost la spital, tremurând de frica întâlnirii. L-am găsit mai bandajat decât îmi imaginasem şi preţ de câteva secunde – de panică – mi s-a tăiat respiratia.
Dar chiar şi aşa bandajat, Alex era perfect lucid şi coerent, respira singur. Aşa că am încercat din răsputeri să nu-mi arat nicio secundă îngrijorarea. Cu atât mai mult cu cat el însuşi rămăsese la fel de pozitiv cum îl ştiam. Ba chiar reuşea să se consoleze cu gândul că el suporta mai uşor decât alţii arsurile prin prisma faptului că are deja câteva tatuaje şi – deci – e obişnuit cu senzaţia de arsura usoară. Era sedat până în măduva oaselor, însă adrenalina nu-l lăsa să adoarmă.
Aşa a ajuns să-mi povestească cum a fost pentru el in iadul de la Colectiv… secundă cu secundă. Mi-a confirmat că în doar jumatate de minut întreg tavanul ardea cu vâlvătăi. Zicea că a pornit degrabă înspre ieşire, însă odată ajuns la 1 metru jumătate de uşă, sleit de puteri fiind (din pricina intoxicaţiei, aşa cum aveam să aflu ulterior), s-a aruncat la pământ pentru a nu se lăsa cuprins de flăcări. Şi mai zicea că a avut noroc că un dulap de lemn a căzut peste el, ţinându-i drept scut în faţa flăcărilor.
Atunci a început să respire prin tricou... un aer mult prea înecăcios. Simţea deja cum îl călcau oamenii în picioare, iar asta l-a motivat să se târască până în cadrul uşii. S-a târât cu tot cu nepreţuitul lui aparat foto fără de care nu concepea să trăiască... cu ultimele lui puteri. Acolo, la uşă, două sau poate mai multe mâini curajoase l-au tras afară. Insista pe faptul că nu şi-a pierdut nicio secundă cunoştinţa şi se îmbărbăta la ideea ca el este bine atâta timp cât a ajuns pe picioarele lui la ambulanţă. Mai apoi, a intrat – tot pe picioare – în spital... acolo unde le spunea tuturor să-i preia mai intai pe cei mai grav răniţi decât el.
Avea arsuri de gradul 2 si 3 pe 30% din suprafaţa corpului. Fusese copt la aproximativ 1000 de grade Celsius, însă hainele îi rămăseseră aproape intacte... fiindcă nu arsese la foc direct. Era carne vie pe mâini, pe urechi, pe ceafă şi pe cap, dar şi pe jumătatea superioară a spatelui. Însă, chiar şi aşa... era un supravieţuitor şi zâmbea încrezător la gândul zilei de mâine. Repeta obsesiv că el este bine, că a fost printre cei norocoşi", povesteşte actriţa.
Posteaza comentariu