Cristian Cioacă, condamnat definitiv la 15 ani și 8 luni de închisoare uciderea Elodiei Ghinescu


Poliţistul a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu şapte ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeş, de 22 de ani de închisoare.

Curtea de Apel Piteşti, care miercuri după amiază s-a pronunţat definitiv în acest doar, a schimbat încadrarea juridică a faptei din "omor" în "lovituri cauzatoare de moarte".

De altfel, la ultima înfăţişare din acest dosar instanţa de judecată a pus în discuţie din oficiu schimbarea încadrării juridice în acest sens.

2007anul în care Elodia a fost dată dispărută
În urmă cu aproape o lună, a avut loc ultima înfăţişare în procesul în care Cristian Cioacă este acuzat de omor. Procurorii care au instrumentat acest dosar au cerut pentru Cioacă pedeapsa maximă, de 25 de ani de detenţie, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a solicitat schimbarea încadrării juridice din "omor" în "omor calificat prin cruzimi cu premeditare şi de interes material", în timp ce instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din "omor" în "lovituri cauzatoare de moarte" în cazul lui Cristian Cioacă.

În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".

Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor, spun procurorii.

"Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut.
S-a constatat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş"
, notează procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că, în noaptea în care Cioacă ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul celor doi se afla în apartament.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod