Alături de MedLife, DENT ESTET deschide, în București, o clinică dentară cu cel mai înalt grad de digitalizare din țară

Localizată în zona Primăverii din Capitală, noul sediu aduce în premieră conceptul de „clinică digitală” și este cel mai mare centru Planmeca Digital Academy din România, distincție ce atestă integrarea tehnologiei revoluționare în toate procesele medicale din clinică.
Având o suprafață de 800 metri pătrați și 8 săli de tratament, clinica pune la dispoziția pacienților o gamă largă de specialități stomatologice, cu focus pe implantologie și estetică dentară, dar și acces la investigații medicale, în aceeași locație, prin parteneriatul cu MedLife.

Investiția depășește suma de 850.000 de euro și înglobează tehnologie medicală digitală ultra-performantă, un centru digital de investigații radiologice, o sală de intervenții chirurgicale, dar și un studio foto de configurare a zâmbetului, toate acestea coordonate de o echipă medicală formată din 40 de specialiști.

Facilitățile oferite de noua clinică includ, printre altele, posibilitatea configurării digitale a zâmbetului prin tehnologia Digital Smile Design și Future Smile Studio, primul studio de diagnostic și construcție digitală a zâmbetului.


Pe lângă acestea, noua clinică va dispune de o serie de alte tehnologii digitale esențiale în reușita tratamentelor complexe: scannerul intra-oral în culori reale, tomografia computerizată CBCT și radiografia digitală, tehnologii imagistice cu o expunere minimă la radiații, centrifuga ENDORET PRGF, laserul stomatologic EPIC BIOLASE (SUA), etc. Toate aceste tehnologii asigură o precizie crescută a tratamentului și ajută pacientul să poată lua decizii în cunoștință de cauză în privința procedurilor alese.

Mai mult, prin parteneriatul cu MedLife, noua clinică le oferă acces pacienților la o gamă largă de servicii medicale, inclusiv recoltarea și efectuarea analizelor medicale necesare în cazul procedurilor complexe.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod