Diana Dumitrescu, look perfect într-o pereche de cizme roșii! A făcut ravagii la un show de modă!


Sub privirile specialișitlor, a bloggerilor și a pasionaților de modă, Diana Dumitrescu a defilat pe podiumul festivalului Romanian Fashion Philosophy, în cadrul prezentărilor noilor colecții semnate de Clara Rotescu și Mineli Boutique.

Vedeta a fost aplaudată la scenă deschisă pentru grația și dezinvoltura pe care le-a afișat pe scenă, fiind una dintre cele mai frumoase și așteptate prezențe la acest festival de modă.


La a doua sa intrare pe podiumul de modă, Diana Dumitrescu a fost vedeta colecției Confidence FW17, creată de designerii de încălțăminte Ionuț Glăvan și George Ștefănescu în cinstea femeilor puternice, reprezentative pentru secolul XXI. Diana a purtat o pereche de cizme roșii din lac cu un design nonconformist.


”De fiecare dată când lansăm un model nou, scopul nostru este acela de a veni în întâmpinarea nevoilor doamnelor și domnișoarelor din ziua de astăzi, care au propriul stil vestimentar. Din acest motiv, colecțiile noastre abundă în culori, croieli și piese atipice, pentru a fi ușor de combinat și fuzionat. Colecția ”Confidence” vorbește despre legătura indisolubilă dintre stil și atitudine, jonglând cu texturi extravagante precum latexul, pielea lăcuită,canvasul imprimat, stofa în carouri, accesorizate cu catarame și curele supradimensionate, ținte extravagante și platforme masive.

Colecția are un plus de originalitate și distincție datorită modelelor de încălțăminte pictate manual: ciocate, pantofi și cizme peste genunchi. Acestea spun povestea tuturor femeilor care nu se tem să experimenteze și să iasă din zona de confort, dărâmând orice obstacol sau bariere”, a arătat designerul Ionuț Glăvan.


Printre invitații speciali ai prezentării noii colecții de încălțăminte s-au aflat fizioterapeutul turc Tuncay Ozturk, Ruby, Cristina Cioran și Alexandru Tiberiu Nedelea, omul care se află în spatele unor pictoriale și spoturi cu vedete precum Ozana Barabancea, Cristina Spătar, Călina Roman sau Roxana Nemeș.  

 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod