Samsung ES9000 Smart TV LED Rose-Gold de 75 inch oferă o experienţă de vizualizare mai bogată decât oricând

Samsung Electronics România anunţă lansarea televizorului ES9000 Smart TV LED de 75 de inch (189 centimetri). Vârful de gamă ES9000 anticipează cerinţele pieţei pentru televizoarele cu diagonală mai mare de 60 de inch (152 de centimetri) şi oferă un concept unic de design cu ramă din aur roz. ES9000 face parte din gama de televizoare premium cu ecrane foarte mari şi poziţionează Samsung drept lider global pe piaţa de televizoare pentru cel de-al şaptelea an consecutiv.

Pe lângă diagonala de 75 de inch (189 centimetri), ce oferă posibilitatea de a vizualiza imagini captivante, aspectul premium se adresează preferinţor variate ale consumatorilor.
Design-ul unic şi modern prezintă o ramă curbată cu o grosime de numai 7,9 mm fără îmbinări vizibile, ce completează perfect suportul pătrat al televizorului şi îi subliniază design-ul minimalist. ES9000 integrează și o cameră video, care se retrage în ramă atunci când nu este folosită. Totodată, rama sofisticată din aur roz face din ES9000 un Smart TV unic și inconfundabil.  

ES9000 include gama completă de funcţii Samsung Smart TV – Smart Interaction, Smart Content şi Smart Evolution – care a fost introdusă anul acesta pe gama Smart TV de vârf.
Aceste funcţii permit utilizatorilor să controleze şi să interacţioneze cu televizoarele lor într-un mod mai intuitiv şi să aibă acces la un conţinut mai bogat ce poate fi transmis şi pe alte dispozitive. De asemenea, funcţiile permit utilizatorilor accesarea celor mai noi componente hardware şi software, pentru a primi permanent actualizări pentru Smart TV-urile lor. În plus faţă de funcţiile deja existente, ES9000 este prevăzut și cu tehnologia Sound Share, cea mai nouă funcţie pentru Smart TV, care conectează automat, prin intermediul tehnologiei wireless, sistemul audio al televizorului la alte sisteme audio (precum Samsung Seria 6 şi Seria 7).
Mai mult, pentru a completa cât mai bine stilul de viaţă al utilizatorilor, ES9000 oferă o experienţă mult mai bogată datorită unui nou procesor dual-core, care permite acestora descărcarea şi rularea simultană a mai multor aplicaţii în timpul navigării pe Internet. Experienţa Smart TV reproiectată pentru ES9000 este completată de înalta calitate a imaginii. Tehnologiile Samsung, precum Micro Dimming Ultimate şi Precision Black, au fost implementate pentru a oferi culori şi detalii mai bogate, contrast mai mare şi o claritate sporită.
ES9000 este disponibil în România, la un preţ estimat de 36.999 RON.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod