Bakuchiol: noua variantă de retinol pentru pielea sensibilă


Bakuchiol este cel mai nou ingredient utilizat pentru îngrijirea pielii. Se regăsește în seruri, creme, uleiuri faciale sau soluții exfoliante. Este supranumit „retinolul natural” dar îți poate oferi rezultate la fel de eficiente?
Noul „retinol obținut din natură” sau bakuchiol devine din ce în ce mai popular, considerându-se că este mult mai delicat cu pielea decât retinoizii clasici.

 
În primul rând nu trebuie să crezi că este retinol

„Deși reclamele sugerează că este foarte similar cu retinolul, nu este corect să crezi că un produs cu bakuchiol conține această substanță. Are o structură chimică total diferită. Deși moleculele de retinol și de bakuchiol acționează similar în cadrul formulelor cosmetice trebuie să știi că nu sunt identice”, explică dr. Mary Sheu, dermatolog de la Universitatea John Hopkins.
Diferențele fundamentale apar datorită originii fiecărei molecule. Bakuchiol este un component extras din semințele și frunzele plantei Psoralea corylifolia sau babchi, care este utilizată în medicina Ayurveda și cea chinezească pentru a trata o varietate de afecțiuni. Retinolul este o formă a vitaminei A, cea absorbită de organism prin intermediul produselor de origine animală. Acest lucru înseamnă că produsele pe bază de bakuchiol au potențialul de a fi vegane, dar acest lucru nu este posibil pentru cele cu retinol.

 
Studiile sunt limitate, dar au rezultate pozitive

Deși molecula de bakuchiol a fost izolată pentru prima dată în 1966, nu a început să fie utilizată pentru produsele cosmetice decât recent. Din acest motiv nu există încă studii foarte ample pentru a-i demonstra eficiența. Totuși, s-au realizat 2 studii care au înregistrat rezultate importante legate de efectul anti-aging, atât analizând individual bakuchiol-ul, cât și în paralel cu retinolul.
Primul studiu a fost realizat în 2014 și a implicat măsurarea proprietăților anti-aging ale bakuchiol-ului la nivel celular. Rezultatele au arătat că molecula are un impact asupra colagenului foarte similar cu al retinolului. Într-o etapă ulterioară 16 voluntari au aplicat pe față un produs cu 0,5% bakuchiol de două ori pe zi, timp de 12 săptămâni.
La finalul intervalului s-a observat reducerea liniilor de deshidratare, a ridurilor, a zonelor aspre și a descuamării, în paralel cu fermitatea și elasticitatea crescute. Avantajul major este faptul că nu au apărut iritațiile, cojirea sau uscarea excesivă a pielii, simptomele clasice de la începutul unui tratament cu retinol. 
Cel de-al doilea studiu a fost realizat în 2018 și a implicat o comparație între bakuchiol și retinol într-un interval de 12 săptămâni. Cei 44 de participanți au fost împărțiți în două grupuri. Primul grup a aplicat o dată pe zi un produs cu 0,5% retinol, iar cel de-al doilea a folosit de 2 ori pe zi un produs cu 0,5% bakuchiol. Ambele grupuri au remarcat ameliorarea petelor pigmentare, a ridurilor și a înroșirii, rezultatele fiind aproape identice. În plus, grupul care a folosit bakuchiol nu a avut simptome problematice cum sunt iritațiile sau crustele pe piele.
Astfel, bakuchiol poate deveni o alternativă utilă pentru retinol dacă este folosit de două ori pe zi, fiind mai bine tolerat de pielea sensibilă.

 
Există și un punct slab

Sigur că ideea de retinol vegetal fără efecte secundare pare opțiunea perfectă de îngrijire, dar nu trebuie să uiți că bakuchiol-ul nu poate înlocui decât retinolul, nefiind la fel de puternic ca și alți retinoizi. 
„Nu a fost comparat cu tretinoina și nici nu va putea face față unui ten afectat de o acnee severă.
Tretinoina este o formă foarte puternică de acid retinoic, cu o acțiune de 20 de ori mai intensă decât retinolul. Nu înseamnă că retinolul sau, în locul lui bakuchiol-ul, nu pot trata ridurile, ci doar că în unele cazuri poți avea nevoie de un tratament mai intens. În orice caz este foarte bine să încerci bakuchiol-ul pentru a evita reacțiile specifice pielii foarte sensibile”
, explică dr. Olga Bunimovich, dermatolog din Pittsburgh.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;