Sfaturi pentru ajutorarea persoanelor cu boli cronice

Bolile cronice aduc pe langa suferinta directa data de afectiune si alte probleme de natura psihica: depresie sau simptome depresive, tulburari de anxietate. Despre importanta pe care o are psihoterapia in cazul unei persoane afectate de o boala cronica am discutat cu psihoterapeutul Lena Rusti.
Cum pot fi ajutate persoanele care sufera de boli cronice?
Lena Rusti, psihoterapeut: Suportul familiei nu este uneori suficient pentru a iesi din aceasta situatie si apare necesitatea unor terapii de suport pentru ca persoana sa isi accepte conditia si sa gaseasca modalitati de a se adapta realitatii, cat si pentru a rezolva simptomele somatopsihice (simptome psihice care au drept cauza o boala organica).

Bolile cronice implica suferita multa, consistenta si pe termen lung. Daca persoana afectata nu are suportul necesar din afara si din interior poate sa se confrunte cu aparitia altor tulburari de ordin psihic. Uneori persoana nici nu intelege ce i se intampla si daca nu are cunostintele generale, ea poate sa coreleze toate simptomele si sa le puna in acelasi colt, simtindu-se si mai neajutorata, mai lipsita de capacitatea de a lupta impotriva bolii. Acest lucru este foarte daunator nu atat pentru ca ii distruge calitatea vietii, ci pentru ca nu isi da voie sa se ajute si sa rezolve boala somatica.

Este foarte important sa aiba pe cineva alaturi care sa inteleaga faptul ca sunt doua lucruri diferite care cer doua tipuri de ajutor diferite. Oricat de bun ar fi tratamentul pentru boala cronica, e important sa aiba si un suport care sa-i rezolve consecintele in plan psihic ale bolii somatice. Lucrul acesta se poate face prin consiliere sau cu psihoterapii de suport. De exemplu, o persoana care sufera de cancer are in mod neaparat nevoie de suportul unui psihoterapeut alaturi de care sa-si stabileasca niste obiective si sa-si calibreze in plan comportamental obiectivele in functie de limitele existentiale si fizice pe care boala i le impune.


  Ce implica terapiile de suport?
Lena Rusti, psihoterapeut:
Exista diferite metode terapeutice, nu putem spune ca o anumita metoda este buna pentru bolile cronice. In orice tip de orientare terapeutica exista "ustensile" de terapie de suport, ceea ce inseamna ca gasesti in functie de persoana respectiva ceea ce ii este folositor pentru situatia cu care se confrunta.
Daca o persoana este bolnava de cancer, in faza terminala cu putine sanse de remisie, scopul terapeutic se va axa foarte mult catre acceptare si atunci terapeutul nu-si poate propune rezolvarea situatiei, ci acceptarea trecerii dincolo.

Terapeutul nu trebuie sa-si fixeze niste obiective in functie de regulile lui morale si spirituale, ci sa vada ce-si doreste acea persoana pentru ca ea poate sa creada in Dumnezeu si atunci terapia de suport poate sa se indrepte catre crearea unui suport spiritual de acceptare sau poate sa fie atee si limitele se construiesc pe alte reguli de viata. Se numeste terapie de suport pentru ca ofera un ajutor care este ca o "carja" pe care persoana sa se poate sprijini ca sa aiba puterea de a se deplasa pentru urmatoarea perioada. In bolile cronice conteaza foarte mult sa acceptam faptul ca suntem muritori si ca suntem fiinte limitate intr-un univers care are mersul lui.


In ce masura functioneaza consilierea psihologica asupra psihicului persoanei afectate? Cat de frecvente trebuie sa fie sedintele si pe ce perioada se pot intinde?
Lena Rusti, psihoterapeut:
Functioneaza pentru ca are o nevoie avida de suport. In interiorul ei chiar daca nu recunoaste si este in faza de negare sau de revolta, va cauta intotdeauna suport. De asemenea, in functie de faza in care se afla s-ar putea ca legatura terapeutica sa se faca mai greu. Trebuie sa stim ca persoana respectiva nu are nevoie de mila nimanui, ci de mult suport, empatie, respect si incurajarea ca situatia aceasta este una careia trebuie sa-i facem fata si sa-i gasim o explicatie care sa ne echilibreze in interior. Asadar, consilierea psihoterapeutica nu doar ca are vreun efect, dar este absolut necesara.

De asemenea, depinde de cum priveste lucrurile: daca la intampinarea unei probleme este obisnuita sa o ignore, aceste convigeri de viata si modul de a reactiona se vor reflecta si in caz de boala "daca nu vorbesc atunci va trece". Mai exista si cazul celalalt in care persoana se prabuseste total si lasa pe toti cei din jur, foloseste tot mediul intr-un mod putin abuziv si egoist pentru ca are aceasta boala.
Refuza sa mai lupte si incarca tot mediul social si familial cu simptomul acesta. Aceasta reactie nu este buna pentru ca atat familia, cat si persoana respectiva au dreptul la viata, chiar daca este bolnava trebuie responsabilizata in functie de limitele pe care si le permite. Viata e asa cum este si ne-o asumam, nu este vina nimanui pentru realitatea in care traim intr-un fel sau altul.

In privinta frecventei sedintelor, aceasta depinde de fiecare persoana in parte. Pentru unele este mai usor sa infrunte realitatea asa cum este si se adapteaza, altii au nevoie de suport sustinut.  


  Ce strategii adaptative se pot dezvolta pentru ca persoana sa faca fata cu succes situatiei? Cum poate fi intarita motivatia de a lupta pentru viata lor sau de a urma un tratament o viata intreaga?
Lena Rusti, psihoterapeut:
1. De foarte mult ajutor sunt obiectivele stabilite in plan comportamental. De exemplu, la inceput apare gandul ca "viata nu mai are niciun sens pentru ca oricum sunt bolnav de cancer si nu ma mai pot bucura de nimic", apoi afla ca persoana mai poate sa traiasca cativa ani si are un tratament care o poate ajuta si este foarte important sa lupte impotriva bolii. Intrebarea care trebuie sa i-o adreseze psihoterapeutul: daca nu ai fi bolnava ce ai face in urmatoarea saptamana, ce ti-ai da voie sa faci? Daca persoana colaboreaza isi poate stabili niste obiective ipotetice pe care le-ar indeplini daca ar fi sanatoasa si spoi poate sa constientizeze ca este in stare sa faca si acum aceste lucruri, doar ca nu-si da voie pentru ca are dimensiunea sfarsitului. Daca ne gandim bine cu totii avem aceasta dimensiune a sfarsitului, insa nu o constientizam pentru ca nu avem acest deadline atat de apropiat.

2. O alta strategie e cea de marire a altruismului, pentru ca persoanele tind sa devina foarte egoiste. Marind interesul social, sa faca lucruri si pentru ceilalti ii va da ocazia sa se bucure si sa obtina satisfactia ca este de ajutor.

3.
Un alt lucru care ajuta este socializarea, cunoasterea unor oameni care au trecut prin astfel de experiente si au reusit sa le depaseasca nasc o dimensiune optimista si puterea de a lupta. In toate bolile cronice, disponibilitatea noastra din interior, modul in care accepatm sau nu situatia au importanta foarte mare in stabilirea termenului, a ritumului in care evolueaza boala.


Ce atitudine trebuie sa aiba in fata bolii si cum se pot ajuta singuri?
Lena Rusti, psihoterapeut:
Viata nu este o insiruire de intamplari frumoase. Este o responsabilitate pe care ne-o asumam. E alegerea noastra sa vedem viata in termeni de probleme sau in termen de solutii, sa alegem sa ne concentram asupra lucurilor nefericite sau asupra bucuriilor din viata noastra.

Datoria noastra de fiinta sociala este sa ne asumam consecintele comportamentale si existentiale pentru ca totul este un sir de intamplari, ca o formula chimica careia nu-i stim sfarsitul, insa fiecare este consecinta unui lucru facut inainte. Partea frumoasa e ca oricand putem sa facem simbolul chimic armonios in intregul lui pana la sfarsit si acest lucru trebuie acceptat. Furia si revolta nu ne vor ajuta niciodata sa mergem mai departe si nu putem aseza lucrurile in mod armonios decat responsabilizandu-ne in interior si gasind in noi forta necesara.

De asemenea, dezvoltarea simtului umorului ajuta foarte mult in bolie cronice, pentru ca multe persoane cad in depresie sau renuntare, pierzandu-si simtul umorului. Ori acesta reprezinta o sursa foarte buna pentru recuperare.


 Ce comportament trebuie sa aiba persoanele din jurul bolnavului si cum il pot ajuta?
Lena Rusti, psihoterapeut:
Multa sustinere, empatie, dar nu supraprotejare pentru ca atunci nu-si mai dau voie sa traiasca si nu-i mai dau nici persoanei afectate. Boala nu trebuie folosita ca pretext pentru a ne deresponsabiliaza. Suna dur, mai ales cand suferita e atat de mare, insa acesta e adevarul.
Intotdeauna limitele coboara foarte mult atunci cand e vorba despre o boala cronica, insa dincolo de ea poate sa exista bucurie de viata, responsabilizare, comunicare sociala si atunci oamenii pot fi in continuare impreuna si sa faca lucruri, sa-si gaseasca obiective existentiale.


Ce impact poate sa aiba ingrijirea la domiciliu a persoanei afectate si faptul ca este din ce in ce mai dependenta de cei din jur?
Lena Rusti, psihoterapeut:
Intregul univers se schimba, precum si lucrurile care tin de program, de timpul liber, disponibilitatea fiecaruia. Insa daca este vorba despre un univers familial echilibrat, cu deschidere sociala unul fata de celalat atunci lucrurile se pot face foarte frumos cu cooperare si armonie. Daca nu exista tensiune, boala nu va mai deveni o componenta a familiei si isi vor da voie sa se bucure impreuna.


 Care sunt statisticile in privinta numarului de barbati si femei cu boli cronice care apeleaza la un specialist? Este mai ridicat procentajul femeilor care apeleaza la serviciile dumneavoastra?
Lena Rusti, psihoterapeut:
Statistic vorbind, barbatii sunt mai hipocondriaci si se prabusesc mai usor in simptom decat femeile. In general, femeile recunosc mai usor ca au o boala si ca sufera, cauta ajutor in toate partile si de multe ori nu mai ajung la psihoterapie pentru ca au sentimentul ca au gasit un suport. In schimb, barbatii sunt mai inchisi si se prabusesc mai tare, de obieci in mod tacit asteaptand ca ceilalti sa vina catre ei. Pana la urma familia este cea care ii impinge catre ajutor.

 Care este mentalitatea oamenilor referitor la sedintele de psihoterapie si in ce masura acorda o mare incredere in succesul unei terapii de acest gen?
Lena Rusti, psihoterapeut:
Daca vorbim despre boli grave, cum este cancerul mentalitatea este cat se poate de deschisa, insa daca vorbim de alte boli - cum este diabetul - atunci oamenii pot fi dificili in a accepta si alt fel de ajutor.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • GHE NITULICA pe 28 Feb 2009, 18:25
    MANCARIMII

    DA AS VREA SA STIU DE CE AM MINCARIMI INTRE PICIARE, SI TRANSPIR SUFAR DE DIEABET DE TIP 2 CE TRATAMENT POT SA FAC?

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod