Depresia postnatală: De ce apare şi cum scăpăm de ea



De ce apare depresia postpartum?


Există o serie de factori care pot creşte riscul de a avea depresie postpartum. Dacă proaspătă mama a suferit de depresie inante de a rămâne însărcinată, sunt şanse mari că depresia să revină odată cu naşterea. Şi în timpul sarcinii pot apărea semne care arata o eventuală depresie: anxietatea sau stările de tristeţe ce apar în al doilea sau cel de-al treilea trimestru sunt promotori ai depresiei postnatale.

De asemenea, şi persoanele care au suferit de depresie postpartum după sarcinile anterioare sunt predispuse acestui dezechilibru.
Factori precum lipsa sprijinului din partea partenerului şi a familiei, îmbolnăvirea bebeluşului, stresul cauzat de aspectul financiar şi orice alt tip de problema personală pot duce la agravarea depresiei.


Cum să treci cu bine peste depresia de după naştere?


Persoanele care suferă de depresie postnatală trebuie să ştie că aceasta se poate trata cu ajutorul medicamentelor, dar şi prin consiliere. În cazurile în care depresia nu se manifestă într-un mod foarte puternic, simplă consiliere şi ajutorul din partea familiei poate fi de ajuns pentru a trece mai uşor peste stările depresive.
Consilierea oferă sprijin emoţional atât pentru mama, cât şi pentru partenerul de viaţă, ajutând la rezolvarea problemelor apărute. De asemenea, un specialist vă poate prescrie antidepresive care să fie sigure în perioada alăptării.

Importante în tratarea depresiei sunt alimentaţia sănătoasă, somnul şi mişcarea. Încercaţi să nu vă îndepărtaţi de familie sau de partenerul de viaţă, ci să le cereţi ajutorul atunci când aveţi nevoie, în special pe timpul nopţii. Un alt ajutor poate veni din partea unei dădace cu experienţă în creşterea noilor-născuţi, dar şi prin cursurile de parenting sau de masaj pentru bebeluşi.

Platforma online www.depresiv.ro reprezintă un punct solid de sprijin pentru cei care suferă de depresie, oferind informaţii complexe despre tulburările specifice, sfaturi pentru tratarea acestora şi explicarea factorilor ce conduc la apariţia unor astfel de dispoziţii, de către specialişti avizaţi din domeniul psihiatriei.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod