Pseudorolul - bariera in calea relatiilor autentice

Prin pseudorol se intelege jucarea unui rol care nu este in consens cu sentimentele si trairile pe care le are o persoana la un moment dat. Aceste pseudoruluri sunt foarte frecvente in viata noastra de zi cu zi.

Simti un lucru, dar dai viata unui alt sentiment, incerci sa te infatisezi intr-o lumina diferita, intr-o lumina falsa. Ai probleme acasa, tocmai te-ai certat cu partenerul. Esti un munte de furie si urmeaza sa ai o intalnire de serviciu. Evident ca nu poti sa dai glas la ceea ce simti, la ceea ce este in tine, nu te poti infatisa colegilor prin ceea ce simti.

Ce faci atunci? Cei mai multi oameni incearca sa isi compuna o figura vesela, indiferenta, cu chef de munca. In mintea ta si in sufletul tau iti trec din cand in cand momente in care ceea ce simti si ceea ce tocmai s-a petrecut revin in campul psihologic.

Te lupti si incerci sa-ti impui sa te concentrezi la ceea ce ai facut. Ii pui vointa in lupta si poate reusesti sa acoperi partial ceea ce ai de facut, dar problemele tale de concentrare sunt evidente si ceva, ceva tot va razbate spre ceilalti.

Acest scenariu la modul clasic se desfasoara cam asa: colegul sau partenerul de discutii va pune starea ta pe seama sa, a ceea ce simti pentru el. El nu va putea sa discearna intre o problema a ta si o problema a voastra si va tinde in marea majoritatea a cazurilor spre a interpreta ca fiind un rol autentic pe care tu il joci "aici si acum" cu el.

Psihologic, ceea ce se intampla este destul de simplu - rolul pe care il joci in sufletul tau este cel de "sotie furioasa", in plan social joci rolul unei "colege atente". Cele doua roluri intra in contradictie, deoarece cel din fata ta nu este sotul obiect al furiei tale. Pseudorolul este atunci cand si tu consideri ca poti sa joci acest rol de "colega atenta" si depui eforturi pentru a intra in el.

O alta varianta este sa incerci sa ajungi la un consens - pentru aceasta este necesar sa pui in cuvinte ceea ce simti. Fie fata de tine, fie fata de o alta persoana, fie (de ce nu?) chiar fata de coleg. Rolul prietenei cele mai bune este de multe ori acesta - sa evite pseudorolul permitand trecerea dintr-un rol in altul. De fapt, rolul ei este de a asculta si de a permite exprimarea diferitelor trairi. Nu se asteapta un sfat sau o parere.

Iar daca observi relatiile dintre prietene, poti constata destul de simplu ca orice sfat nu este decat un prilej de a pune in cuvinte alte trairi. De ce? Poate pentru ca acesta este cu adevarat rolul ei - de a primi, contine, suporta continuturi incarcate ale celuilalt. Evident, este o relatie in dublu sens si nu este mereu acelasi rol dar, daca exista o asemenea persoana in viata ta, este o sansa sa apelezi la ea in anumite situatii dificile.

Uneori este posibil sa intri cu adevarat in acest rol si atunci nu mai vorbim de un pseudorol, ci de functia compensatorie a serviciului. In acest caz mecanismul este unul inconstient. Starea de furie este reprimata iar sentimentele legate de "aici si acum" trec pe primul plan.

Aparent, pare un mecanism adecvat. Lucrurile nu stau nici pe departe asa intr-o privire de ansamblu, deoarece apare intrebarea inerenta: unde este furia? Oare a disparut, oare nu mai exista sau este tot in tine intr-o sfera la care nu mai ai acces. Furia nu a fost nici in actiune si nici nu a fost pusa in cuvinte. Cu alte cuvinte, ce s-a intamplat cu ea?

Este posibil ca mecanismul de negare sau intelectualizare de genul: "ma simt bine, eu nu simt furie ci am avut o cearta, toate cuplurile se cearta" sa-si exercite functia si sa te ajute sa traversezi situatia. In acest caz, vorbim despre trecerea in inconstient a continutului, insa nu si a starii care continua sa existe si, intr-un fel, sa capete viata la un moment dat.

Cand spunem "a juca un rol", "a juca teatru" ne referim la un pseudorol. Ne comportam ca si cum am fi intr-un rol dar, in fapt, rolul pe care il jucam este altul. Acest pseudorol nu este la nivel inconstient, ci unul constientizat in mare parte. Tu stii foarte bine ca simti furie, nimic nu te lasa sa o uiti, dar ceva te impiedica sa intri in rolul cerut de sufletul tau.

Fie ceva din realitate - o intalnire de afaceri pe care nu o poti amana, nu o poti evita, fie (de cele mai multe ori) ceva din tine gen un temei gen: "impresia ca poti sa faci orice", "ca esti stapana propriilor reactii", "ca esti o fiinta perfect rationala care isi controleaza intru-totul reactiile si starile".

Pseudorolul introduce o dimensiune psihologica despre care se vorbeste destul de putin - vointa. Vointa este mult apreciata de cultura. Gandirea pozitiva este o forma de vointa. Gandirea pozitiva este mult exagerata. Pot sa fac asta, gandeste pozitiv, sa ai o perspectiva optimista despre lume si viata sunt stereotipuri intalnite si in viata de zi cu zi si in serialele americane si in cartile cu un profil apropiat de psihologie.

Ce este in fapt gandirea pozitiva? Este o invitatie spre pseudorol, spre a te constrange sa joci un alt rol decat cel pe care il simti implicit in tine. Simti ca nu poti sa faci ceva, simti ca nu poti sa ai o atitudine agresiva cu sotul tau asa cum ai citit intr-o carte. Gandirea pozitiva spune ca poti sa faci asta, ca poti sa faci si ceea ce nu poti face. Gandirea pozitiva iti cere sa accepti ca esti altfel decat ceea ce esti. Iar pentru a fi astfel, ai nevoie de ratiune. Prin ratiune iti vei folosi vointa.

De asemenea, multe din cartile de psihologie din seria "Cum sa..." sunt destinate a impune roluri diverse, roluri constiente dincolo de ceea ce simte o persoana la un moment dat. Acest joc al ratiunii si vointei nu poate avea sens decat intr-un singur sens: cand tu stii foarte bine ceea ce simti, cand ai capacitatea de a spune ceea ce simti, de a trai ceea ce simti. Abia dupa ce iti iei in posesie ceea ce este in tine, se poate vorbi despre o stare de contact cu propria persoana, de includerea ratiunii, a gandirii in viata ta. Pana atunci nu se vorbeste decat despre pseudorol.

Succesul pseudorolului in viata de zi cu zi se datoreaza si nevoii de concret pe care o are orice persoana. Simt nevoia sa fac ceva pentru mine, pentru cuplu. Cum ar putea cuvantul sau trairea sa ma ajute? Poate parea paradoxal, desi nu este deloc, dar este singurul mod de a te ajuta. Pentru ca relatiile din familie presupun contacte autentice cu ceilalti. Fara acest autentic nimic nu se poate intampla cu adevarat bun.

Pentru ca doua persoane sa aiba o relatie autentica este necesar ca fiecare din ele sa fie in contact autentic cu ea insasi. Nu este o modalitate prea dificila, dar necesita ceva antrenament. Din acest punct de vedere, a-ti impune o anumita conduita, a incerca sa traiesti intr-un anumit mod nu poate functiona decat pe termen foarte scurt.

Vointa nu este o modalitate de actiune sau de traire adecvata. Ea poate functiona izolat. Lucrurile care functioneaza cu adevarat sunt cele care nu presupun vointa, care se desfasoara de la sine ca expresie a afectivitatii sau inconstientului unei persoane.

Cand simtim ca avem nevoie de vointa, inseamna ca exista ceva in dezordine. Vointa are rolul de a incerca sa compenseze diferenta dintre ceea ce suntem si ceea ce vrem sa fim. Pseudorolul va deveni atunci o forma de a fi in lume, de a te relationa cu persoanele apropiate iar dupa un interval de timp suficient de lung vom ajunge sa constatam ca nu putem sa ne bucuram, ca nu simtim altceva decat oboseala.

Cand vorbim de viata noastra afectiva, variantele economice, simple, gen retete, sunt sortite din start esecului. Viata noastra afectiva nu inseamna sa facem ceva, ci doua dimensiuni sunt importante:

• a pune in cuvinte ceea ce este in tine;
• a actiona prin ceea ce este in tine.

Pseudorolul are locul lui bine fixat in viata noastra de zi cu zi. Exista momente care tin de realitatea sociala si care presupun in mod implicit existenta lui. Dar, din acest punct de vedere, este un atribut mai curand al elitei politice sau al vedetelor.

Acestea sunt constranse, din motiv de imagine, sa construiasca pseudoroluri. Aici este functia lor si, de aici, de multe ori se naste si suferinta lor. A avea o imagine presupune a nu-ti permite sa fii tu insati, sa traiesti prin ceea ce simti, ci sa iti impui un rol pe care sa-l joci mereu. Este o stare dificila, o stare de suferinta in care beneficiile sunt, de obicei, foarte mici. Dar aceasta a fost alegerea lor.

Pe de alta parte tu in ce ipostaza esti? Imaginea ta in ochii celor din jur este suficient de importanta pentru a-ti permite sa iti joci rolurile sau ai nevoie de pseudoroluri?

Foarte putini oameni au cu adevarat nevoie de aceasta ipostaza. Ceea ce este cert este ca alegerea este mereu a ta.