Unele femei sunt reticente la ideea de a deveni mame pentru ca le sperie gandul ca vor pierde controlul propriei vieti. Si, fara a fi atat de tragic precum suna, exista un sambure de adevar si in acest lucru...Trebuie sa iei in calcul faptul ca un copil are nevoie de foarte multa atentie. Un bebelus trebuie hranit, ingrijit, schimbat, tinut in brate; te va trezi noaptea, se va imbolnavi, va plange cand ti-e lumea mai draga. Si lista continua. Trebuie sa te intrebi daca esti pregatita pentru toate astea (si mai mult decat atat...) si daca partenerul tau este, la randul lui, dispus sa faca fata situatiei.
Un copil nu este doar o alta sarcina. Va deveni principala ta grija, si asta pentru tot restul vietii. Tocmai de aceea este indicat sa te asiguri ca esti pregatita sa faci sacrificii, sa dormi mai putin, sa te gandesti mai putin la nevoile tale si mai mult la ale micii fiinte (spre exemplu, asigura-te ca vei avea suficienti bani pentru tot ce presupune ingrijirea celui mic si, de asemenea, ca vei avea tot sprijinul necesar, inclusiv moral). In ceea ce priveste sustinerea morala, aici poate interveni, in principal, partenerul tau, dar si cineva care are deja experienta si te poate sfatui, precum mama ta, cineva din familie sau o prietena.
"Stii ca esti pe drumul cel bun atunci cand, ramanand singura cu un copil, stii sau simti ce trebuie sa faci. Si nu ma refer la cum sa schimbi scutecele. Asta se invata. Ma refer la alte aspecte. Sa reusesti sa nu te enervezi chiar daca micutul plange intr-una. Sa nu uiti ca bebelusul plange pentru ca are nevoie de ceva si nu ca sa te sacaie pe tine. Si aceste deprinderi se invata, dar e bine sa le ai, cel putin intr-un stadiu de incepator.", ne spune Roxana Carpiuc, psiholog.
De fapt este o idee buna sa vorbesti cu alte mame, sa te interesezi exact cum traiesc ele maternitatea. Mult prea adesea, avem o imagine incompleta despre ceea ce presupune rolul de mama. Cand erai mica, visai cumva cum va fi sa tii un bebelus in brate, sa te plimbi cu el in parc, sa va jucati si sa il vezi crescand? Ei bine, exista multe alte fatete ale acestei responsabilitati. Inclusiv educatia.
Avand un copil, sacrificiile se impun si in ceea ce priveste viata personala: renunti sau diminuezi iesirile cu prietenii, sesiunile indelungate de shopping (asta daca nu cumva este vorba despre noul patut sau carucior al bebelusului) sau la suetele cu prietenele, la o cafea. Intreaba-te ce preferi: sa iti vezi prietenii sau sa ramai acasa cu un copil racit. Daca nu te simti pregatita sa infrunti realitatea faptului ca un bebelus iti va ocupa cea mai mare parte a timpului, mai asteapta inainte sa il ai.
In plus, gandeste-te si la cariera ta. Daca iti doresti sa te afirmi pe plan profesional, iar drumul este inca lung, trebuie sa fii constienta de faptul ca un copil presupune o prelungire a eforturilor tale pe aceasta directie, precum si o amanare in obtinerea rezultatului dorit. Gandeste-te daca esti pregatita sa infrunti toate aceste neajunsuri si daca serviciul iti permite sa ai un copil - sau daca esti dispusa sa renunti la job, cel putin o perioada, pentru copil.
"Copilul si cariera nu sunt incompatibile. S-ar putea sa nu le poti face pe amandoua perfect, dar un echilibru poate fi gasit.", spune Jeni Chiriac, psiholog.
Multe femei considera ca exista o varsta incepand de la care este bine sa ai copii. Aceasta exista cel mult din punct de vedere fizic. O femeie de 20-30 de ani suporta sarcina mult mai bine decat o femeie care a trecut de 40 de ani. Din cauza varstei, aceasta din urma este la risc de avort spontan, poate trece printr-o nastere dificila, copilul poate avea deficiente sau malformatii. Desigur, nu este obligatoriu sa se intample astfel; foarte multe femei au nascut copii perfect sanatosi si dupa 45 de ani. Perioada sarcinii este, insa, mai grea.
Comentarii (15)
Bravo.extraordinar articolul. toate femeile ar trebui sa citeasca asa ceva inainte de deveni mame...si eu sunt casatorita de 3 ani,imi plac copii foarte mult si ma bate gandul cateodata sa fac si eu unul dar stau si ma gandesc bine ca nu sunt pregatita absolut deloc....sunt destul de imatura,am deseori stari de tristete fara motiv,sunt o persoana nervoasa...nu e momentul clar...
Nici nu stiu cum sa incep....In primul anu de facultate am avut primul job de secretara la o companie foarte mare, si eu ca toate fetele de 20 de ani aratam bine si ma incanta puterea si frumusetea sefului meu, intr-un final am cedat la insistentele lui si am inceput sa avem o aventura, el avand o relatie de 2 ani cu o femeie. Eream facsinata ca pot avea tot ce imi doresc financiar, si viata care capatase culoare si pt mine, eu provenind dintr-o familie cu multi frati si doar un parinte...In timp, prietena lui banuiesc ca a aflat de noi si sau despartit de pe o zi pe alta. A urmat o perioada in care ne vedeam foarte rar, parca iesise dintr-o cusca,acum erea la mare acum pleca din tara, doar distractie vedea, apoi usor, usor am inceput sa ne apropiem pana ne-am mutat inpreuna. Incepusem prost relatia si simteam ca lucrurile nu sunt asa ok, am renuntat sa mai merg la acelasi job, intr-un final mi-am gasit in alta parte. Au inceput discutile despre copil, el avand 40 ani si disperat sa aibe un copil, au trecut 3 ani de atunci, si ma saturasem sa avem discutia copilului mereu, asa ca de frica sa nu il pierd din cauza asta am hotarat sa raman insacinata. Toate bune si frumoase pana acum, nu am simtit ca eu imi doresc acest copil foarte mult dar avand stabilitate financiara m-am gandit ca nu o sa fie asa greu. Intre timp firma lui e la un pas de faliment, iar eu nu mai lucrez, nu avem o casa, si nici prea multi bani in banca. Am 14 saptamani de sarcina si am aflat toate astea acum 2 zile, sunt distrusa psihic, eu nu eream pregatita financiar sa intretin o familie sunt inca la facultate, si sincer nu imi doresc o viata mediocra, am trait una si nu vreau ca si copilul meu sa treaca prin asta. Stiu ca sunt egoista ca am asfel de ganduri, dar toata viata am sperat la o viata mai buna, ma doare sufletul ca nu a a fost o intlanplare sa raman insarcinata ,ca am facut-o intentionat si imi e teama ca ma v-a pedepsi Dumnezeu daca fac avort. Imi este rusine sa vorbesc prietenilor despre asta, imi e teama ca ma vor judeca prea aspru .AM NEVOE DE SFATURILE VOASTRE!
Sincera sa fiu nu le am inca... imi doresc ca orice femeie sa am familia mea si copiii mei... sa ai o familie fericita este tot ce conteaza... mai multe deocamdata nu stiu....
si eu o problema: sotul meu brea bb, insa eu nu sunt psihic pregatita pentru a avea un bb. Hai sa va spun si de ce...avem cununia facuta, insa nunta nu...vreau si eu, sa ma duc in luna de miere numai eu cu el, intr-o tara exotica si nu vreau sa am grija unui copil! De fapt nu m-as duce nicaieri, daca as avea un copil. Daca trec de nunta si de luna de miere poi apoi pot sa fac 100 de copii, nu mai imi pasa...Dar am si eu visul asta. Gresesc? Sunt egoista?
Intrebarea mea este : POTI ?
pentru consuelici NU SE STIE NICIODATA, dar de ce nu incerci sa aflii singura ( apropo se scrie cu un singur i - dar sunt la asentimentul tau gramatical ) !!! S-ar putea totusi sa te motiveze acest suflet si te vei maturiza cat ai zice PESTE !!! Totul este sa vrei sa faci ceva in viata !!!
imi place foarte mult acest articol ,este chiar foarte interesant si plin de adevar....sincer accesez de foarte putin timp acest site si nu prea stiu cum functineaza treaba cu comentariile si daca avem anumite intrebari este cineva care ne poate ajuta cu un raspuns! eu am 24 de ani,am o relatie de un an cu un baiat care il iubesc foarte mult...de cand aveam 20 de ani (nu am aveam pe atunci nici o relatie) imi doresc un copil....acum ca sunt implicata si in aceasta relatie si urmeaza sa ne casatorim imi doresc si mai mult un copil....de asemenea si el ....credeti ca la varsta mea sunt destul de matura pt a fii mamica?
foarte bun articolul si eu am vrut un copil dar iubitul meu azis ca suntem prea tineri gandidu ma mai bine mi am dat seama k e adevarat eu avand 18 ani si el 20 dar parca nu e nici barbatul cu care sa fac un copil...
Sunt barbat dar are mare dreptate articolul ca sunt multe cupluri care nu se pregatesc cat de cat emotional nu numai financiar. Unele persoane trebuie sa-si clarifice bine starea lor psihologica ca sa poata faca fata unui copil ca altfel mai mult rau ai faceti de mic pana creste si apoi aveti "surprize" de comportament daca etalonul pe care il "aratati" are multe hibe.
FOARTE ADEVARAT TOT CE SE SCRIE IN ACEST ARTICOL. FELICITARI!
Draga Ishtar, fii tu insati si lasa lumea sa comenteze. Mie nu mi-a fost dat sa am copii (cauze fiziologice) si nu le duc lipsa. Poate si pt k sunt cadru didactic si ma copilaresc cu cei de la scoala, desi sunt liceeni si ma inteleg cu ei mai bine decat parintii lor insisi. Care, apropo, devin din ce in ce mai detasati de raspunderea de a fi parinte, lasand cam totul pe seama educatiei primite la scoala. Nu ma refer doar la materiile de specialitate dar si la viata de zi cu zi, cu tot ce contine ea: bune maniere, cultura, igiena, probleme sufletesti, religie, toate sunt lasate de (unii) parinti in seama profesorilor care pot fi dedicati meseriri mai mult sau mai putin. Parintii zic ca nu au timp, k treb sa munceask pt a castiga banii. Asa e, dar cum poti spune dirigintei, la o sedinta cu parintii, k " sa nu ne mai chemati la scoala, avem problemele noastre" cum i-au spus unei colege, k si cum nu proprii copii ar fi cea mai importanta problema a unui parinte. Asta apropo de titlul articolului...Eu cred k un parinte dedicat cu adevarat copilului sau si care nu se bazeaza exclusiv pe cresa, gradinitza, scoala, liceu, care trebuie sa i-l livreze gata crescut si educat la 19 ani, un astfel de parinte, asadar, se intalneste mai rar azi. Asa k dak nu vrei sa ai copii, ok pt tine. Ai viatza ta, traieste-ti-o. Stii cum se spune, sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Foarte bine k deocamdata te iubesti si te pretuiesti intai si intai pe tine. Te asigur k, atunci cand vei decide sa ai copii, vei fi o mama grozava.
Foarte bun articol. Ishtar, daca ai scris din suflet cuvintele de mai sus, te rog, sa nu faci niciodata un copil. Nu e pentru tine...Nu numai ca nu esti pregatita sa devii mama, nici nu cred ca vei fi vreodata.E un lucru bun ca esti constienta de asta, nu faci copil de dragul de a fi `in randul lumii`...Maria, mi-as dori sa te pot tine in brate, sa pot sa te mangai. Fetita mea are un an si nu mai pot trai fara ea, nu pot sa imi imaginez ce durere enorma e in sufletul tau. Te respect pentru ca poti vorbi despre asta, pentru ca nu ti-ai pierdut credinta in Dumnezeu, si nu ai transformat durerea in ura. Am plans cand am citit si imi pare rau ca nu exista cuvinte care sa-ti aline cat de putin durerea. Sau daca exista , eu nu le stiu. Dumnezeu sa te apere si sa-ti dea puterea de a merge mai departe.
Foarte bine ca femeile iau atitudine si in aceste cazuri. Felicitari!
Ishtar ,se vede ca nu stii ce bucurie iti da zambetul unui copil,un singur zambet uneori e mai pretios decat orice avere din lumea materiala, cuvantul mama spus cu dragoste de un copil iti da puterea sa faci orice sacrificiu,si la ce sunt buni banii daca nu sa-i faci pe cei dragi fericiti.Crezi ca daca nu esti implinita in sufletul tau (si cea mai mare implinire pentru o femeie e sa fie mama)banii au vreo valoare .Eu sunt o mama care si-a pierdut copilul la varsta cand ea trebuia sa devina mama si as da tot ce am pentru o singura imbratisare de a ei ,mi-as da viata doar sa o mai aud o singura data sa-mi spuna "mama",fara ea nimic absolut nimic nu mai are valare,viata fara zambetul e nu mai e viata , dar acest lucru nu-l poti simti decat atunci cand esti mama .Si chiar daca mi-a lasat atata durere cat nu poate fi descrisa in cuvinte tot ii multumesc lui Dumnezeu si ei pentru cei 21 de ani cat m-am bucurat de zambetul ei.
Felicitari pentru articol ! Foarte util ! Pur si simplu ati exprimat prin cuvinte ceea ce eu gandeam si simteam de multa vreme vizavi de problema maternitatii. Citez : "Unele femei cred ca nu sunt implinite fara un copil... Altele cred ca un bebelus va pune pe picioare o relatie cu probleme si nu numai." Foarte bine punctat ! Intotdeauna mi s-a parut o mare prostie cliseul omniprezent care spune ca nu esti femeie adevarata daca nu ai copii. Din punctul meu de vedere, ma simt foaaaarte femeie si fara un bebe plangacios si obositor :) Mi-ar fi placut sa insisitati mai mult pe problema financiara implicata de venirea pe lume a unui copil...Partea financiara nu este deloc neglijabila, in contextul actual de pe piata muncii, unde daca dupa 3 luni dupa nastere nu te intorci la servici, poti sa zici adio job ului respectiv....Si apoi, cate cheltuieli implica un copil, mi-e groaza sa ma si gandesc... Cat despre celelalte aspecte, m-am regasit in totalitate : nu sunt dispusa sa-mi sacrific nici timpul meu liber (fie ca este vorba de sesiuni de shoppping, de intalniri cu amicii sau de citit o carte buna...), nici banii (care niciodata nu sunt destui...) nici linistea si confortul meu psihic si fizic pentru un bebe. Non, mille fois non !!! (cum ar zice francezu'...) Am noroc insa ca nu m-a coplesit niciodata (sau cel putin pana acum..) sentimentul maternitatii, astfel incat imi pot vedea linistita de viata mea. :) O zi buna va doresc !
Posteaza comentariu