Cum să te impui la locul de muncă şi să-ţi asumi acest lucru

Îmi amintesc de o prietenă care a fost numită într-o poziţie de conducere. Ştia să se facă plăcută de şefi, le câştigase încrederea destul de uşor, lucrurile se mişcau repede în

Îmi amintesc de o prietenă care a fost numită într-o poziţie de conducere. Ştia să se facă plăcută de şefi, le câştigase încrederea destul de uşor, lucrurile se mişcau repede în companii în anii 2000 şi era uşor să avansezi.

Din punct de vedere al competenţei însă, nu avusese suficient timp pentru a asimila tot ceea ce ar fi avut nevoie că să se simtă un şef confortabil. Nu ar fi mărturisit însă asta nici măcar ei.

Când a îmbrăcat haina de şef, a devenit brusc o altfel de persoană. A schimbat radical comportamentul faţă de subalternii ei, care până ieri erau colegii de birou, pe o poziţie de egalitate cu ea.

Dintr-o fată drăguţă şi comunicativă, a devenit o şefă critică şi acidă. Şi ţipa. Ştia să ţipe din orice.

Devenise specialistă în a descoperi greşeli mici şi în a le transforma în greşeli mari. Ameninţa cu datul afară şi propovăduia valori care ţin de standarde înalte şi competenţă ridicată.

Când te întâlneai cu ea, nu făcea decât să se plângă şi să spună cât de ocupată este şi cât de dobitoci sunt toţi ceilalţi. Preamărind sacrificiile sale nu părea suficient pentru a se simţi bine, avea nevoie şi să îi coboare pe toţi ceilalţi suficient de jos pentru a se simţi în siguranţă.

A ţinut-o aşa o perioadă destul de bună şi poate ar fi ţipat şi astăzi, dar un subaltern a ajutat-o să facă diferenţa. Şi ea a ales să o facă.

Într-o zi, el i-a spus că nu mai suportă să se ţipe la el, că pentru el stresul e prea mare, că a început să aibă probleme cu somnul şi să se simtă mereu ameninţat.

Acest stress nu îl ajuta decât să facă mai multe greşeli decât înainte şi îşi dă seama că asta nu va duce la nimic bun. Aşa că a rugat-o să îşi schimbe atitudinea sau să îl dea afară. Vorbea frumos şi cald şi fără a fi patetic. Era atât de sincer şi de deschis că ea rămăsese fără nicio replică.

Şi-a dat seama cum e văzută de ceilalţi. S-a oprit şi s-a gândit la ce s-a întâmplat cu ea. Nu era sigură pe ea. Nu avea încredere că se va putea impune în faţa colegilor, care aveau la fel de multă experienţă ca şi ea, iar unii poate erau chiar mai pregătiţi. Şi-a dat seama că se simte inferioară lor şi credea că prin această atitudine ostilă va compensa nesiguranţa sa şi se va impune. Credea că vorbind de standard înalte va reuşi să ascundă faptul că ea nu simte că a ajuns la ele.

Credea că ţipând destul de tare va umple golul de nesiguranţă care îi măcina mintea.

Ea a reuşit să îşi asume acest lucru. S-a pregătit mai mult profesional, şi-a asumat nişte sacrificii, dar într-un an era deja fluentă profesional şi îi plăcea ce face. S-a aplecat apoi mai mult asupra propriei fiinţe pentru a căuta sursa nesiguranţei, dar şi alte moduri de a-i face faţă, acceptând-o şi integrând-o în propria fiinţă mai degrabă decât străduindu-se să o ascundă şi să o ignore.

Iar dacă ţipă, a învăţat să îşi şi asume greşelile şi să îşi ceară scuze.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod