Despre umilinţă sau incapacitatea de a reacţiona la ţipetele şefului

Violeta lucrează într-o multinaţională. Este deja acolo de câţiva ani. Asta nu înseamnă că timpul a ajutat-o să se obişnuiască cu anumite lucruri. Dimpotrivă. Pare să suporte tot mai

Violeta lucrează într-o multinaţională. Este deja acolo de câţiva ani. Asta nu înseamnă că timpul a ajutat-o să se obişnuiască cu anumite lucruri. Dimpotrivă. Pare să suporte tot mai greu anumite lucruri.

Ce o răneşte cel mai mult e comportamentul neprevăzut al “şefului mare”. Chiar ieri a fost una din acele zile. “M-a umilit pur şi simplu. Nu ştiu pe cine urăsc mai mult: pe ea, când văd cât este de nesimţită, sau pe mine, că nu am curaj să spun nimic. A venit la birou, şi cred că era pornită dinainte. M-am dus să îi povestesc despre un client, era destul de urgent şi oricum ajunsese târziu la birou.

M-a luat de la uşă, că ea s-a săturat de incompetenţi. Şi s-a legat de faptul că am uitat să modific data la un raport pe care îl trimisesem seara trecută. Nu conta că am plecat la 9 seara de la birou ca să îl termin, nu conta că TOT raportul era bine făcut, tot ce a contat a fost că am uitat să schimb data când am preluat template-ul.“

Violeta s-a întors tremurând la biroul ei. Nu a ştiu să reacţioneze. Nu a mai apucat nici să spună nimic despre client. Asta probabil va deveni subiectul următoarei serii de ţipături cât de curând. I-a fost greu să se concentreze o bună bucată de timp.

Şi mai greu i-a fost să îşi oprească lacrimile. Avea sentimentul că toţi colegii se uită la ea, mai ales că scena a avut loc cu uşa deschisă şi cu pereţi de sticlă. “Iar m-a umilit, iar m-a umilit” era tot ce îşi putea spune.

De ce suferă Violeta? Pentru că alege să sufere. Ea alege să îi dea şefei ei puterea de a-i dicta cum să se simtă. Şi asta e o putere pe care e bine să nu o dăm nimănui.

Noi alegem cum ne simţim.

Imaginează-ţi că Violetei i-ar fi spus acele cuvinte femeia de serviciu. Sau imaginează-ţi că şefa ei ar fi spus acelaşi lucru, dar altfel: Raportul e foarte bun, să fii atentă la dată, ca să nu riscăm să trimitem la client raportul cu data greşită.

Oare s-ar fi simţit la fel? Sunt şanse mari să sperăm că Violeta s-ar simţi diferit. Şi dacă ea se simte diferit, înseamnă că ea alege cum să se simtă, în funcţie de persoana cu care interacţionează şi de cum se raportează persoana la ea.

De ce suferă Violeta? De ce ţipă şefa?

Fiecare îşi apară în felul său un sentiment de inferioritate. Violeta, pentru că nu ştie cum să reacţioneze când cineva nu o place. Şefa, pentru nu se simte superioară decât punându-i pe cei din jur într-o poziţie de inferioritate. Mulţi şefi îşi apară în acest fel neputinţele lor interioare.

Data viitoare când mai spui că cineva te-a supărat, gândeşte-te mai bine la asta.

Şi du-ţi întrebarea în interior şi află de ce ai hotărât să te superi. Nu mai lăsa pe ceilalţi să îţi spună cum să te simţi. Hotărăşte singur sau singură.

Şi hai să aflăm ce putem face cu ţipetele celorlalţi.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod