Cum să ieși din zona de confort?

Te-ai întrebat vreodată de ce oamenii care ies din zona de confort ajung să aibă succes, pe când cei care depun mai puține eforturi nu evoluează deloc?
Dacă vrei să faci imposibilul să devină posibil, este esențial să renunți la comoditate și să învingi obstacolele care te împiedică să ajungi unde ți-ai propus. Iată cum poți să ieși din zona de confort!

4 moduri prin care poți să ieși din zona de confort

1. Analizează și schimbă rutina zilnică


Primul pas către schimbare este reprezentat de rutina zilnică, ce trebuie să fie aleasă astfel încât să se potrivească stilului tău de viață actual. Dacă nu faci schimbări la nivelul rutinei tale de zi cu zi, nu va fi ușor să ieși din zona de confort.
În primă instanță, nu e nevoie să faci o schimbare foarte mare, deoarece chiar și diferențele subtile pot fi suficiente pentru a iniția o schimbare a perspectivei. În momentul în care aceste mici schimbări devin o rutină, poți să te îndrepți către obiectivele mai importante.

2. Fă pași mici către împlinirea obiectivului tău

Să spunem că vrei să cauți un alt loc de muncă, însă nu ești motivată să începi căutările. Poate te gândești că un nou mediu de lucru, o echipă nouă și un alt șef îți induc o stare de anxietate.
Cu toate acestea, în cazul în care îți dorești cu adevărat ca obiectivul tău să fie împlinit, trebuie să începi să te îndrepți către acesta cu pași mici. Astfel, vei obține încrederea necesară pentru a face față oricărei situații.

3. Nu te speria de eșecuri

Oricare ar fi rezultatul, învață să-l accepți. Cel mai mare dușman al dezvoltării personale îl reprezintă teama de eșec, care ne împiedică să ne autodepășim. Cu toate acestea, dacă vrei să obții ceva, trebui să ai în vedere atât rezultatele pozitive, cât și cele negative.
Nu este vorba despre a reuși din prima, ci despre a scăpa de frica de eșec și a încerca să ieși din zona de confort până reușești. 

4. Încearcă lucruri noi, fă cunoștință cu oameni noi

Atunci când încerci lucruri pe care nu le-ai mai făcut, îi dai minții posibilitatea de a vedea noi perspective și moduri de gândire, pe care nu le-ai fi luat în calcul până atunci. În mod similar, atunci când cunoști oameni noi, îți lărgești orizontul de cunoștințe și vezi situațiile cu alți ochi.
Uneori, nu este vorba despre ceea ce faci, ci despre cum faci lucrurile. 
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod