Indrazneste galbenul-papadie

Culoarea favorita a lui Van Gogh si una dintre cele mai iubite tendinte ale sezonului este galbenul-papadie. Si pe buna dreptate, deoarece aceasta nuanta in toata spelendoarea ei inspira vitalitate, energie, tinerete, libertate si nu in ultimul rand, soare.Galbenul, asortat cu croiala si materialul potrivite, te poate insoti absolut oriunde: in accesorii, rochita de plaja sau de ocazie, si chiar in bijuterii. Atunci cand intra in contrast cu negrul, culoarea papadiei parca devine si mai luminoasa.Urmeaza tendinta!   Goethe spunea ca "in starea lui cea mai pura, galbenul ne aminteste mereu de natura, iar lumina acestei culori ofera un sentiment de caldura si fericire." Nimic mai adevarat, par sa spuna colectiile de pret-a-porter propuse de marii designeri pentru primavara acestui an. In acest sezon, Donatella Versace a ales galbenul simplu si inflorat ca tema principala. Alti iubitori ai acestei nuante sunt Celine, Tommy Hilfiger si Anna Sui, iar Sonia Rykiel a optat pentru galben chiar si in designul costumelor de afaceri.

Neoromantism, flower-power si culoare

Daca tot se mizeaza atat de mult in acest sezon pe feminitate, flower-power si culoare, de ce sa nu renunti la hainele de influenta masculina in favoarea unei vestimentatii care iti pune in valoare cea mai senzuala si mai atractiva parte a personalitatii tale? Pe acest concept se bazeaza colectia Motivi pentru acest sezon, care inspira comoditate si provoaca la combinatii casual, insa sunt imbogatite si cu elemente specifice glamourului hollywoodian al anilor '50. Piesele de inspiratie marina ocupa un loc foarte important intre tendintele acestui sezon, si atat croiala cat si dungile egal distribuite sunt foarte iubite, indiferent de combinatia cromatica. Frenezia flower-power a cuprins toate sectoarele modei, iar Motivi a cules florile de toate marimile din zona Cubei. Alta tendinta sunt imprimeurile abstracte ce fac trecerea din anii '50 la anii '60. Si Vestul american s-a intors printre preferintele acestui sezon, de la putenicele influente denim pana la curentul neoromantic, definit de volanase si culori puternice. Fustele sunt foarte surte, cu taieturi ample sau midi (pana la genunchi) in forma de A sau foarte conice. Trenchiul este intr-o gama foarte diversa, pornind de la cele denim si mergand la stilul minimalist. Culorile sunt acide si se intorc in verva din anii '80 prin accentele de un albastru intens, verde fistic si galben, acestea fiind insotite de atemporala combinatie alb/negru. Piesele vestimentare dispun si de elemente etnice foarte discrete amestecate cu tendinte de tip cotidian.

Jurnal de vacanta

"Jurnal de vacanta", colectia Tina R de primavara-vara, ne trimite cu gandul la o extensie a zilelor memorabile de vacanta, pe care le putem trai in fiecare zi atata timp cat ne rasfatam sufletul si imaginea in culori vibrante, care ne imbraca. click pentru mai multe poze Tot sezonul primavara-vara se bazeaza pe ideea de a trai fiecare zi a anului intr-o vacanta, astfel transformand aceasta perioada intr-un univers de asteptare maxima. Astfel, femeia moderna face din aceste caracteristici un mod de viata. Vestimentatia devine modul cel mai rapid si eficient de a comunica valorile in care crezi si care te definesc ca individualitae, alaturi de statutul pe care ti-l asumi in societate. click pentru mai multe poze   Culorile sezonului sunt albul, bejul si pastelurile, dar fata de alte primavari, in acest an avem voie sa purtam culori tari precum albastrul electric, rosul acid, verdele fistic, violetul incandescent sau galbenul larva. Materialele favorite sunt in proportie de 90% naturale, distingandu-se in special bumbacul si inul in combinatii multiple cu fibre elastice, textura ce ofera protectie la sifonare si comoditate.Despre imprimeurile folosite se poate spune ca accentul cade pe dungi bicolore de alb si roz, alb si bej sau alb si bleu. Alaturi de ele regasim imprimeuri in degrade, imprimeuri de tip carte postala din anii '50, imprimeuri bicolore si multicolore tip anii '60. Florile insa sunt reginele imprimeurilor acestui sezon, fie de tip paisley (foarte mici, multicolore, acoperind toata suprafata), pana la cele mari si izolate de tip Hawaian. click pentru mai multe poze Croiala pieselor vestimentare este foarte dinamica si sexy. Camasile au accente de cusaturi, nervuri, cute si imprimeuri, iar fustele variaza ca lungime in jurul genunchiului si sunt conice sau de tip evantai. Pantalonii sunt foarte apropiati de picior, iar lungimea lor variaza pe toata gama: de la cei foarte scurti la cei capri si trei sferturi. Sacourile sunt foarte scurte si cambrate, extrem de feminine, inchise, in general, la un nasture. Trench-ul se mentine in actualitate, insa este mai scurt si realizat din materiale subtiri. Bluzele sunt de o diversitate si vitalitate estetica neintalnita de mult timp, de la cele vaporoase si romantice ale Saint-Tropez-ului anilor '50, pana la cele neohipiote, inspirate din anii '70.

Ultrafeminin "... and the city"

Febra "Sex and the city" a cucerit femeile cosmopolite din toata lumea deoarece simt ca se identifica cu personajele contraversatului serial. Carrie Bradshow/Sarah Jessica Parker a constituit sursa de inspiratie si pentru Wilhelmina Artz in colectia primavara-vara de pret a porter care se numeste, pur si simplu "... and the city". "Colectia se adreseaza femeii ce este un derivat al personajului Carrie, care este motivata si fericita sa recunoasca noua feminitate ca insemn al modernitatii", marturiseste Wilhelmina Artz.Acest sezon propulseaza stilul romantic precum un fel de ultimatum al feminitatii. Colectia este inspirata din stilul new look - un clasicism nestructurat cu drapaje, tronseuri, vesminte largi si volane atipice. Nici elementele de derivatie masculina nu sunt neglijate, precum si efectul de lenjerie, finisajul "nefinisat", aplicatiile "fit couture" si stilul sport ce contrasteaza armonios cu tendinte ce apartin anilor '20 si '50 (de exemplu pantalonii Capri). Taieturile pieselor vestimentare sunt clasice nealterate cu elemente retro si sport si moderne. Gama culorilor folosite se bazeaza pe pasteluri, rozuri, nude, auriu si alb. Creatiile sunt punctate cu accente vii din gama culorilor neon. Tesaturile favorite sunt satinul, strechiurile satinate si ultrafemininele materiale transparente - voalul si organza. S-a mai folosit si bumbac cu lycra, denim colorat si imprimat, taftale.Insa "cireasa de pe tort" au constituit-o imprimeurile cu dungi, dungile "construite" satinate si bulinele "browniene".

Tendinte cu aroma de primavara

"Moda este un lucru atat de urat, incat trebuie schimbat la fiecare sase luni", spunea ironic Mark Twain, referindu-se la faptul ca tendintele pe care le adoram in urma cu un sezon sau doua cad in dizgratie o data cu schimbarea anotimpului. Afla care sunt pretentiile acestei primaveri. Rujul maro se permitea cu indulgenta in toamna, iar primavara trecuta, daca nu aveai buzele date cu gloss sau ruj cu particule stralucitoare, nu erai in randul lumii. Acum buzele tale pot fi mate sau sidefate, dar in culori cat se poate de vii, de la roz-bombon pana la caramiziu. Nu se stie pana cand va trona moda pielii bronzate, dar in mod sigur e o exigenta a sezonului cald. Totusi, daca reusesti sa o obtii, fardeaza-te in culori calde ce iti subliniaza auriul pielii, sau machiaza-ti ochii folosind culori dinamice si desenand forme geometrice. Umbrele pleoapelor in mai multe nuante sunt de domeniul trecutului. Palariutele sunt la foarte mare pret si in acest sezon, totusi, sapca din piele nu mai este la fel de "fierbinte" ca anul trecut pe vremea asta. Gwen Stefani a facut o alegere foarte inspirata, stilul palariei preferate de ea bucurandu-se de mare trecere printre "victimele modei". Daca ai ajuns la concluzia ca moda acestui an ti se potriveste, atunci poti renunta, chiar si la intalnirile oficiale, la vesnica vestimentatie alb/negru. Chanel propune taioare stilizate in culori cu aroma de primavara si cu imprimeuri vesele si inflorate.

Pretioasele reflexe metalice

Dupa cum ne-au obisnuit designerii in ultimile sezoane, reflexele metalice erau destinate excusiv sezonului rece, dar iata ca exceptia nu s-a lasat asteptata deoarece in aceasta primavara picura cu aur, argint si alte reflexe metalice in garderoba de avantgarda.Auriul in forma lui cea mai pura, atat de stralucitor si epatant, isi face aparitia pe podium, dar nu oricum, ci in creatiile Prada, Gucci si Louis Vouitton - unele dintre cele mai apreciate case de moda ale lumii. Nici din garderoba ta nu trebuie sa lipseasca macar un accesoriu cu luciri aurii...Nici argintiul nu se lasa mai prejos, iar reflexele lui metalice confera oricarei piese vestimentare un farmec aparte. Valentino sau Christian Dior, clasica sau extravaganta, eleganta si distinctia argintului (sau platinei daca vrei) este inegalabila.Insa orice culoare poate capata reflexe metalice atata timp cat este croita dintr-un material "metalic", precum satenul, matasea sau paietele. In orice gen de tinuta, reflexele metalice de pe hainele tale vor capta atentia si admiratia tuturor.

Fundite si flori in ritm de balet

In acest sezon vom fi invadate de haine in culori vesele, inflorate, de designuri inspirate din tutu-urile balerinelor si de cat mai multe bentite si fundite. Aceasta moda, stil "Lolita", pigmenteaza culoare si viata in sufletul fiecarei femei. click pentru a vedea mai multe poze Florile de toate culorile si formele, readuse din tendinta hippie a anilor '70 se reintorc intr-o forma stilizata, gen Barbie. Cel mai iubit imprimeu al acestei primaveri este favorit rochiilor vaporoase si sexy, conform caselor de moda Versace, Celine si Dolce&Gabbana, insa se accepta si pe taioare, mai ales pentru casa a carei fondatoare a creat acest termen - Chanel.Funditele - improvizate dintr-un cordon, o cravata sau o esarfa - sunt foarte pretuite in sezonul cald conform caselor Emporio Armani, Luis Vuitton sau Miu Miu. Indiferent de metoda prin care iti vei atasa la tinuta fundita (la o camasa), cordonul (la o rochie) sau esarfa (la un trench), vei fi la fel de romantica si irezistibila. click pentru a vedea mai multe poze click pentru a vedea mai multe poze Inspirate din tutu-urile balerinelor, cu motive flamenco sau scotiene, elegante sau sport, fustele scurte care se deschid ca un trandafir din mai multe petale sunt o tendinta fierbinte in acest moment. Stilul balet mai este adoptat si in rochiile transparente de un alb imaculat care ne aminteste de prima balerina din "Lacul lebedelor".

O primavara "in dungi"

S-au purtat in anii '70, la inceputul anilor '90 si sunt la mare pret si in primavara acestui an. Dungile, caci despre ele e vorba, par a a fi nemuritoare in lumea modei si sunt alternativa rapida si sigura de a fi moderna. Dungile arata senzational pe un material satinat si "desenate" in culori vii precum galbenul, verdele si siclamul - cele mai fierbinti culori ale acestei primaveri. In plus, nu este deloc de neglijat iluzia optica de a fi "mai inalta" pe care o confera dungile verticale. Efectul zebrat sau de marinar al jocului de dungi albe si negre este incontestabil. Contrastul acestor doua nonculori se poarta si in acasta primavara, fie adoptand o alura retro, fie incercand un top si un micromini in concordanta cu ultima moda. Dungile sunt la fel de "proaspete" indiferent de piesa sau stilul vestimentar pe care il preferi. O rochie romantica in culorile desertului, un taior cu fusta trei sferturi sau un compleu gen "costum de baie" - oricare este preferinta ta, "in dungi" nu ai cum sa dai gres!

Subtilitate la Oscaruri

Anul acesta, la Oscaruri s-a desfasurat o adevarata parada a elegantei subtile. Bronzul, irizatiile metalice si diamantele au fost atuurile starurilor de pe covorul rosu, fie ca au fost castigatoare sau nu... Charlize Theron, marea castigatoare a Oscarului pentru cea mai buna actrita a stralucit intr-o tinuta Gucci creata de Tom Ford. Parul de culoarea sampaniei se armonizeaza perfect cu bronzul fie el si fals, iar coafura in stilul anilor '30 ne aminteste parca de provenienta termenului glamour. Renee Zellweger a ramas fidela creatoarei Carolina Herrera si pentru rochia de Oscar. Pe langa premiul pentru "Cea mai buna actrita intr-un rol secundar", Renee a castigat si admiratia tuturor prin tinuta gen "mireasa" de un alb imaculat. Coafura a ramas ca intotdeauna "cuminte", iar machiajul discret si stralucitor. Catherine Zeta-Jones a optat pentru o clasica rochie rosie purtand semnatura casei Versace. Imaginea de "femeie fatala celtica", conturata de coafura in stilul anilor '80 si de rosul intens al rochiei a avantajat-o cu siguranta pe sotia lui Michael Douglas. Nicole Kidman, actrita care a dictat moda la Hollywood in ultimul timp, nu i-a dezamagit pe devoratorii de moda nici de aceasta data. Ea s-a etalat cu o rochie Chanel asortata la un colier cu diamante marca Bulgari. Coafura nu putea sa fie decat clasica, iar machiajul - pastelat si minimalist. Angelina Jolie, incontestabil cea mai tulburatoare aparitie de la Oscaruri, a purtat o rochie din saten alb semnata Marc Bouwer la un colier Stern's Athena. Parul, strans in fata, dar pe spate in valuri - specific anilor '40, s-a asortat de minune cu machiajul specific Angelinei "mizeaza pe buze". Uma Thurman, care a uimit la premiile "Bafta" prin eleganta si originalitate, nu a mai reusit aceasta performanta si la Oscaruri, chiar daca a purtat o creatie Christian Lacroix. Rochia in stil asiatic, ce poate incearca sa ne aminteasca de "Kill Bill" nu ii flateaza deloc formele de model ale Umei, in schimb machiajul, catifelat cu reflexe stralucitoare, nu poate sa primeasca decat laude.

Stil de covor rosu

Odata cu noul an, au inceput sa se desfasoare ceremoniile de decernare ale diferitelor premii, iar odata cu ele cele mai bune staruri din muzica, film si televiziune isi primesc raplata talentului lor si isi etaleaza tinutele unicat pe covorul rosu.Insa atat stilistii cat si designerii o pot "da in bara" cateodata, dar de obicei vedetele arata extraordinar sub bagheta magiei lor.Fergie de la Black Eyed Peas - formatia care a facut senzatie cu melodia "Shut up" - a venit imbracata la Brit Awards intr-o rochie argintie. Oare nu i-a spus nimeni ca "griul metalizat" nu se mai poarta anul acesta? Kelly Osbourne a renuntat pentru o seara la stilul "trashy" si a aratat fabulos la Premiile Grammy intr-o rochie neagra cu corset incorporat. Diva hip-hop care nu rateaza nici o ocazie sa-si demonstreze sex-appealul - Lil Kim - a optat pentru o rochie din saten albastru cu multe decupaje pe piele, pentru "acces facil". Senzatia R&B, Ashanti, a ales o rochie eleganta in doua tonuri... Aceasta vedeta si-a schimbat cu siguranta stilul, fie de dragul Premiilor Grammy, fie pentru a demonstra ca nu este chiar o "fata de cartier". Cea mai in voga artista a momentului, Beyonce Knowles, a aprins ceremonia Premiilor Brits purtand o rochie aurie ce-i urmareste cu foarte mare precizie toate curbele. Insa cireasa de pe tort este ca a plecat acasa cu premiul "International Female Solo Artist". Shania Twain a adaugat putina aroma de "country" la Brits, etalandu-se cu o creatie semnata Ashley Isham. Renee Zellwegger si-a expus formele plinute de "Bridget Jones" la premiile Bafta, purtand o rochie in stil "coada de peste", creata de Carolina Herrera. Christina Aguilera a purtat la Premiile Grammy o tinuta liliachie semnata Versace si a asortat-o cu sandale din bretelute. Gwen Stefani a aratat chic la Premiile Brits asortand un ansamblu retro, insa glamor, ce ne aminteste de starurile hollywoodiene ale anilor '50.

Iubeste in rosu si roz

Iubire sau pasiune... parca iti este greu sa te decizi, le vrei pe amandoua. Rosu este culoarea pasiunii arzatoare iar rozul simbolizeaza iubirea euforica. De Sfantul Valentin, inspira, poarta si bucura-ti ochii cu haine ce debordeaza de sentimente pozitive. Rosul si rozul sunt niste culori minunate pentru vestimentatie de zi, mai ales cad vine vorba de accesorii. Insa ce poate fi mai dulce decat o scurta roz-bombon de piele asortata cu o esarfa rosie. Daca nu te intereseaza imaginea de papusa Barbie poti inversa combinatia, iar efectul va fi acelasi. click varianta marita Romantica incurabila? Atunci culorile iubirii te vor prinde cu siguranta. Daca alegi o rochie roz accesorizata cu o bratara din margelute vei avea un aer retro si visator, iar daca optezi pentu o fusta lunga si o bluza mai transparenta vei fi cu siguranta si sexy in acelasi timp. Acul de coc este un accesoriu indispensabil femeii care iubeste acest stil. click varianta marita Dar tinand cont ca o zi ideala a indragostitilor se termina in budoar, alege lenjerie decorata cu inimioare si buze rosii si roz, iar viata ta va fi mai colorata. Daca vrei sa capeti un aer irezistibil si decadent, alege un puf rosu de cabaret pentru a aprinde seara. click varianta marita

Globurile de Aur - in moda, istoria se repeta

Mai mult ca niciodata, in acest an la Globurile de Aur s-a remarcat, in tinutele haute couture ale starurilor, o nostalgie pentru Hollywood-ul anilor '40. Rochiile au trene regale, culorile sunt pastelate, iar texturile - stralucitoare si matasoase sau vaporoase si diafane.Uma Thurman, luptatoarea din "Kill Bill", a ales pentru gala decernarii Globurilor de Aur o tinuta Versace de culoarea liliacului. Cate Blanchett, pe cat este de insarcinata, pe atat de stilata, purtand o rochie semnata Donna Karan. "Cea mai buna actrita" pentru 2004 - Charlize Theron pentru "Monster" - a primit Globul imbracata intr-o tinuta de voal crem, Christian Dior. In timp ce unele vedete s-au aventurat catre modele croite in stilul vechiului Hollywood, cele care nu au vrut "s-o dea in bara", au mizat pe vesnica nuanta funebra - negrul. Jennifer Aniston a ales o tinuta Valentino, Tyra Banks - o rochie Elie Saab (designerul preferat al lui Halle Berry), iar Catherine Zeta-Jones a optat pentru Oscar de la Renta. Rochiile albe nu sunt numai pentru mirese! Asta pare ca exprima Gwen Stefani in superba ei rochie Valentino de un alb imaculat. Kim Cattrall si Kristin Davis, vedetele din "Totul despre sex" au ales tot tinute albe, insa cu nuante de crem semnate Prada si respectiv, Valentino. Pastelurile au fost foarte admirate pe covorul rosu - aceasta fiind o importanta tendinta pentru primavara ce vine... "Cea mai sexy femeie a anului 2003" - Jennifer Garner - a purtat o rochie alba in degradeuri de lavanda, semnata Zac Posen iar Brittany Murphy a avut o rochie pastelata cu naunte de crem, Dolce & Gabbana. Nicole Kidman, eleganta cum ne-a obisnuit, a ales o tinuta "aurita" pentru Globurile de Aur, creata de Tom Ford pentru YSL Rive Gauche. Se pare ca unele staruri au iesit din tiparele asteptarilor si au ales griul. Sarah Jessica Parker s-a etalat intr-o rochie Chanel si accesorizata cu bijuterii Bulgari, iar Renee Zellweger - care a plecat acasa cu Globul pentru "Cea mai buna actrita intr-un rol secundar" pentru "Could Mountain" - a ramas fidela creatiilor Carolina Herrera. Jennifer Lopez s-a simtit unica in mod sigur, deoarece a purtat o rochie portocalie, semnata de designerul american Michael Kors.

Stil fierbinte de vedeta in sezonul rece

Designerii au lansat pentru sezonul rece foarte multe tendinte ce subliniaza senzualitatea si exuberanta specifica femeii moderne. Am avut parte de carouri, pliseuri, fusta micro-mini si de o explozie de culoare. Afla ce tendinte, designeri si preferinte in moda le-au cucerit pe cele mai sexy vedete autohtone.Delia: "Cred ca in garderoba unei femei, cele mai importante lucruri sunt gecile si paltoanele, care imi plac atat in varianta sport, cat si cea eleganta. In aceasta iarna am imbratisat tendinta carourilor, insa nu imi plac cizmele trei sferturi din lac, pe care le consider de prost gust. Din moda internationala, trebuie sa recunosc ca ador creatiile Dolce&Gabbana, Roberto Cavalli si Vivienne Westwood, iar din peisajul modei autohtone, imi plac creatiile Razvan Ciobanu."Cream: "Iarna asta am descoperit incaltamintea cu talpa joasa, dupa o perioada in care am purtat doar tocuri. Este mult mai comoda si potrivita stilului meu de viata foarte activ si de vestimentatie - casual. Din moda romaneasca, nu pot sa spun ca am un designer favorit. Prefer sa combin lucruri care ma avantajeaza. Imi place in schimb foarte mult Cavalli, deoarece hainele lui extravagante si tineresti te fac sa te simti foarte speciala. Si la capitolul incaltaminte imi place tot Cavalli, dar si Dolce&Gabbana."Anna Lesko: "Tendintele din aceasta iarna sunt foarte variate, insa pot sa spun ca am adaptat cu placere moda culorilor aprinse, pe care o consider bine-venita. Imi plac si sosetele colorate si fustitele scurte si plisate, care au fost atat de moderne in acest sezon. Din moda romaneasca, imi plac hainele semnate Ingrid Vlasov, iar dintre marcile internationale: Kenzo, Dolce&Gabbana, Yves Saint Laurent si alti creatori noi, care sunt mai putin celebri in Romania."Diana Munteanu: "Din vestimentatia de iarna dupa parerea mea sunt de nelipsit fularele si palariile - accesorii foarte chic. Imi place sa ma imbrac sport, insa cu influente clasice. De la topuri si blugi, nu spun "nu" unei perechi elegante de pantaloni la dunga. Ca designer international pot spune ca sunt cucerita de Dolce&Gabbana si de marca de lenjerie intima Victoria's Secret, iar dintre creatorii nosti, imi place la nebunie Razvan Ciobanu."

Fii irezistibila la cumpana dintre ani

Pregateste-te sa incepi noul an simtindu-te mai seducatoare, mai frumoasa si mai optimista ca niciodata, adoptand ovestimentatie si atitudine princiare. Daca rochia de Revelion iti imbraca trupul...

Tachineaza-l cu desuuri incitante...

Atitudinea unei femei este oglindita prin vestimentatie, machiaj si stil, insa in budoar, toate aceste elemente palesc in fata lenjeriei intime... Asa ca acorda mai multa importanta acestei piese de rezistenta a personalitatii feminine si tachineaza-ti partenerul prin desuuri incitante.Misterioasa si feminina cu ID SarrieriLenjeria intima semnata ID Sarrieri vorbeste despre mister si feminitate. Colectiile propuse pentru acest sezon tin cont de tendintele din domeniu, de aceea modelele sunt sofisticate, imbinand elegant stilul si functionalitatea. Slipii au talia mult coborata, fiind sic si confortabili. Slipii retro, in stil Marylin Monroe, cei tanga si boxerii cu o taietura noua sunt foarte sexi. Sutienele push-up, balconnet sau cele neburetate au ca accesorii detalii vintage, panglici satinate care dau un aer seducator si volane fine din tul pentru un look retro.Senzuala in stil neo-romantic cu JolidonNoile colectii Jolidon aduc in prim plan corsetul cu aplicatii din dantela, baby-doll-urile din tul cu sutien incorporat si port-jartierul. Desuurile nu sunt obligatoriu monocrome, combinatia dintre rosu si crem fiind foarte in voga in acest sezon. Lenjeria intima este inovativa, variind de la slip string pana la boxeri transparenti si despicati lateral. Atat sutienele (buretate sau neburetate) cat si slipii sunt accesorizati cu fundite, ceea ce confera desuurilor o alura neo-romantica.Nonconformism ludic cu SkinySkiny propune in acest sezon nonconformismul ca mod de exprimare. In colectie regasim invocate influente garage-rock si metal pe placul femeilor de orice varsta. Piesele de lenjerie mizeaza pe functionalitate si spirit casual. Din perspectiva Skiny, sutienele pierd teren in fata bustierelor, in timp ce stringul isi mentine popularitatea. Paleta cromatica se bazeaza pe alb si negru, dar putem regasi si "pete de culoare" precum rozul fuchsia. In contrast cu designul indraznet, texturile din bumbac si dantela inspira delicatete si confort.

Tinuta de vampa

Provocatoare, irezistibila, senzuala, misterioasa... toate acestea sunt sinonime cu atributul de vampa. Cuvantul de proveninta al acestui gen de look, foarte in voga mai ales in aceasta iarna, este vampir. Vestimentatia "de vampa" exprima pasiune, indrazneala, atractie animalica, dar mai ales stil. In acest sezon rece, designerii au oferit imaginii de vampa conotatii rafinate, stralucitoare si extravagante. Vestimentatia de piele neagra a la "Catwoman" este piesa de rezistenta al acestui look, iar fusta micro-mini este iminenta unei tinute seducatoare. Insa poti capata o aura misterioasa gen "girlspy" intr-o rochie lunga sau un pardesiu trei sferturi, cu conditia sa porti cizme peste genunchi, cea mai sexy incaltaminte pentru sezonul rece, visinii, aurii sau pur si simplu negre.  Este binestiut ca purpuriul accelereaza bataile inimii si instiga la impulsivitate. De aceea, in toate nuantele lui, rosul este culoarea regala, a pacatului originar si a pasiunii nestavilite. In consecinta, este la fel de irezistibil, fie croit in saten, angora sau piele. Alta optiune ar fi sa te invaluiesti in stralucire precum o printesa a zapezii si sa imbraci o fusta sau un deux piece cu multe strasuri ori un costum din piele argintie. Avand aceste varinte de tinute, cand este luna plina stii cel mai bine ce ai de facut.

Ce este glamour?

De curand, limba romana si chiar franceza au imbratisat un neologism care pe cat este de sugestiv, pe atat este de controversat. Spunem despre o femeie coborata parca din filmele vechiului Hollywood, ca inspira "glamour", noi intelegand prin asta stralucire, stil, eleganta la superlativ... Foarte interesanta este insa explicatia din dictionar: "o prezenta fermecatoare, romantica, sarmanta, magnetica", deci chiar nu are vreo legatura cu sandalele aurii sau machiajul majestos. Glamour este o atitudine care se ajuta numai de lucruri precum cosmeticele, hainele, insa are reguli foarte stricte. Sunt multe vedete la Hollywood de-a dreptul fascinante, fara a fi considerate glamour (Angelina Jolie este numai un exemplu). Asa ca excentricele, sportivele sau cele care prefera stilul casual nu au nici o sansa de a se incadra in categoria mult ravnita. O coafura din anii '40, un sil de machiaj din anii '30 te vor scoate mereu din anonimat. Este ciudat cum tindem sa consideram ca stilurile consacrate cu mult timp in urma sunt mai frumoase (clasice), iar moda de actualitate este excentrica si indrazneata. In zilele noastre, atributul de glamour este dat unor vedete destul de diferite, insa care au un singur lucru in comun: eleganta si frumusetea ireprosabila. Glamour clasic In "dulcele stil clasic" debordeaza de stralucire Elizabeth Hurley, care cu ochii ei albastri si parul brun ne aminteste de o alta Elizabeth (Taylor) care a fost considerata una dintre cele mai frumoase actrite din toate timpurile. Insa ce o departajeaza pe Hurley de multime este distinctia tinutei, machiajul mereu proaspat si stralucitor si formele proportionate.Nicole Kidman isi reprezinta cu mandrie statutul de vedeta de Hollywood, iar stilul ei este in general inspirat din anii '40. Fata si corpul au trasaturi clasice, insa mereu la moda.Kate Hudson cu buclele stralucitoare si tenul luminos ne aduce aminte de dive precum Brigitte Bardot sau Greta Garbo, iar in vestimentatie stilul ei este mereu impecabil. Glamour senzual Catherine Zeta Jones declara la un moment dat: "locul meu nu este in acesta epoca, ma visez facand filme cu Fred Astaire" si ii putem da dreptate, deoarece este considerata regina actuala a stilului glamour.Cand Kylie Minogue merge la evenimente mondene, poti jura ca locul ei este de fapt pe covorul rosu. Ea detine acea stralucire necesara marilor staruri, insa datorita buzelor "ajutate", foarte senzuale, si a imaginii lascive pe care o promoveaza, ea are un glamour senzual.Liv Tyler a fost remarcata la Hollywood si nu numai din cauza celebrului tata, ci si a talentului. Vestimentatia ei este clasica si minimalista, dar nu are trasaturile "vechi" detinute de starurile de cinema. Ea detine o frumusete "noua" insa prin tinuta, este o femeie stralucitoare. Glamour exotic In urma cu 60 de ani ar fi fost imposibil de conceput ca o femeie de culoare poate deveni sex-simbol, insa regulile sunt facute pentru a fi darmate, iar Halle Berry indeplineste toate conditiile pentru a fi o regina a stilului glamour, insa exotic.Datorita imaginii ireprosabile si a rafinamentului pe care il manifesta prin vestimentatie, Salma Hayek este o reprezentanta incontestabila a stilului glamour.Ce poate fi mai exotic decat o italianca de o frumusete clasica, ce are roluri de fata rea (poate nu este pentru italieni)? Hollywoodul o considera pe Monica Bellucci o sirena a marelui ecran.

Staruri in cizme

De la glamour pana la rock, de la clasic la extravagant, toate starurile au un stil foarte bine definit asta este evident din cap pana in picioare... dar mai ales la cizmele din picioare.Holly Valance si-a expus fiecare centimetru din picioarele ei fabuloase intr-o pereche de cizme argintii.Anna Kournikova a optat pentru cizme de cow-boy, in ton cu tinuta cand a fost gazda celei de-a 15-a editii a Premiilor MTV.Renee Zellweger a purtat la premiera filmului "Jos cu dragostea" o pereche de cizme negre, sub genunchi... simple dar stilate.Britney Spears a raspuns faimosului sarut al Madonnei, la Premiile MTV, purtand o pereche de cizme simple, albe cu fermoar.Pink a preferat un look stil vampa purtand o pereche de cizme deasupra genunchiului.Cantareata americana Mya a frapat prin indrazneata pereche de cizme deasupra genunchiului, foarte sexy de altfel.

Manechine de rang mondial

Manechinele sunt cele care intruchipeaza imaginile prezentarilor haute couture, iar frumusetea si gratia lor contureaza personalitatea si carisma unei colectii. Unele modele au o longevitate admirabila pentru aceasta cariera precum Linda Evangelista sau Naomi Campbell, insa de altele nu mai auzim dupa un sezon. Afla care sunt primele 9 manechine din lume la ora actuala. Maine, poate vor fi altele!Angela Lindvall a prezentat pentru nume rasunatoare precum Donna Karan, Tommy Hilfiger, Anna Sui sau Ralph Lauren, iar frumusetea ei clasica o mentine in topuri sezon dupa sezon.In portofoliul Dariei Werbowy se regasesc case de moda precum DKNY, Oscar de la Renta sau Luella, si ramane printre favorite si anul acesta. De asemenea, ea este imaginea Prada.Cehoaica Hana Soukupova este printre preferatele designerilor Anna Molinari, Dolce&Gabbana si Oscar de la Renta. Ea sfideaza concurenta avand picioarele foarte lungi si zambet inocent.Sa fie ochii mari si trasaturile copilaroase ale modelului Heather Marks elementele care au convins case de moda ca Mark Jacobs, Max Mara sau Luis Vuitton sa o selecteze pentru prezentarile lor?Fie ca este stilata sau sexy, proaspata mamica Isabeli Fontana inca are succes in domeniul atat de efemer al modei. Dar se spune ca frumosul nu se demodeaza; Michel Kors sau Ralph Lauren par sa sustina aceasta afirmatie.Jessica Stam a prezentat pentru Alessandro dell Acqua, Versus, Alexander McQueen si multi altii, iar criticii de specialitate preconizeaza ca va ramane mult timp pe podiumuri.Julia Stegner si-a facut aparitia pe podiumuri in prezentari pentru Rochas si Donna Karan, iar acum este imaginea YSL Rive Gauche, incepand de la machiaj pana la incaltaminte.La saptamana modei de la Paris, Marija Vujovic a semnat un contract in exclusivitate cu Yves Saint Laurent, ceea ce este cu siguranta un semn excelent pentru tanara manechina.Ultima senzatie venita din Denemarca spre Paris este Rianne Ten Haken care, cu toate ca si-a facut aparitia in acest sezon, ea a deschis prezentari pentru cele mai mari nume din lumea modei.

Luxul blanii naturale

Sezonul rece al acestui an a readus blana naturala in preferinteledesignerilor, in pofida campaniilor conduse de asociatiile de protectiea animalelor. Scuzabil, tinand cont ca blana a fost intotdeuna un elementde lux nelipsit din garderoba oricarei dive.Moda acesui sezon deriva din stilul anilor '60 si promoveazalungimea medie a hainei si blana de nurca. Insa sunt foartebine primite si piesele vestimentare din blana de iepure, vulpesau chiar coiot in lungimi ce variaza de la foarte scurt pana lahainele care ajung pana la tocuri.De asemenea, combinatiile din diferite blanuri s-au dovedit a fifoarte sic; Versace a imbinat blana de miel mongoliancu aceea de nurca, iar Gucci a asortat mielul mongoliancu blana de coiot. Intr-o scurta din blana de iepure alb(Anna Molinari), vei arata ca un inofensiv fulg de nea, dar dacapreferi lookul a la "Cruella" , Celine a redat jocul cu pete aldalmatienilor, insa din nurca.Jocul din blana cu piele (Givanchi) sau piele lacuita(Jil Sanders) este un element ce poate fi gasit in colectiile detoamna/iarna ale acestui an. Iar daca haina nu contine aceasta combinatie,atunci la o haina din blana simpla cu siguranta vor fi asortati pantaloni,o fusta, sau macar o curea din piele.Nici blana de vulpe nu a fost neglijata de designeri, fiindvedeta prezentarii Paco Rabanne. Iar daca nu este cazul sa neetalam intr-o haina intrega, putem purta macar un guler de vulpe,dupa exemplul lui Yves Saint Lauren.Blana se poarta in culori precum maro, alb, negru, crem sau chiaralbastru, dupa cum a procedat excentricul Cavalli. Insa desigur,asortata cu haine si accesorii potrivite, pentru ca in momentul in careesti imbracata cu o piesa din blana, aceasta devine elementul principalde atractie al tinutei.Nici vedetele (mai putin Sophie Ellis Bextor care este imaginea uneicampanii anti-folosirii blanii naturale) nu sunt insensibile la farmeculdistinctiv al blanii naturale si se pare ca au o slabiciune specialapentru nurca alba. Britney Spears a adoptat un look genMarilyn si nu a putut sa se lipseasca de un guler alb, J. Lo a aleso haina cat se poate de generoasa ca dimensiuni iar Naomi Campbella preferat o scurta din acelasi material dar impodobita cu zale argintii.

7 alimente care nu sunt sănătoase pentru copilul tău

Cum arătau anii '70 într-un orășel din Suedia: Asemănările cu România

10 plante toxice din grădină care sunt foarte periculoase pentru copii

Moda îți distruge sănătatea. 5 haine și accesorii care te îmbolnăvesc

30 de aranjamente florale spectaculoase pentru nuntă. Par desprinse din povești!

A treia-i cu noroc! Robin Wright s-a căsătorit din nou

Doi în unu: Pantalonii scurți cu spate dublu, un nou trend bizar

Pericolul din jar: Toxinele din fumul de grătar pot ajunge în piele

Copilul nu mănâncă: Ce trebuie să faci când ai această problemă

Prinț pentru o zi: Povestea băiatului de 7 ani care s-a căsătorit în glumă cu mama sa

De ce nu mai vrea Meghan Markle să-și vadă tatăl: Thomas Markle i-a închis telefonul Prințului Harry

Camila Morrone, fata care l-a subjugat pe DiCaprio. Se însoară cu ea?

Și ei au fost copii: 15 imagini în care vedetele nu-s greu de recunoscut

Cea mai bună școală: De ce e bine să-ți crești copilul la țară

17 ținute purtate de Kate Middleton care amintesc perfect de Prințesa Diana

Cei mai mari cuceritori: 20 de bebeluși amuzanți, cu expresii de oameni mari

12 reguli de etichetă pe care să le respecți la restaurant

Jucăriile gelatinoase slime pun în pericol sănătatea copiilor

Zvonuri de la Curtea Regală: Meghan Markle plănuiește în secret un transplant de păr pentru Prințul Harry

„Frumușelul“ nu mai pierde timpul: Richard Gere se pregătește să devină tată la 69 de ani

35 de animale amuzante care știu cum să facă față caniculei

30 de coafuri adorabile pentru fetițe

A fost de două ori ca niciodată: Două gemene identice s-au măritat cu doi gemeni identici

Kylie Jenner, o nouă dezbatere: I-a făcut găuri pentru cercei fetiței sale de 5 luni

Cele mai ridicole rochii ale domnișoarelor de onoare ne arată cât de mult s-au schimbat vremurile

Meghan Markle, cu sutienul la vedere: Rochia i-a jucat o festă - FOTO

7 vedete criticate pentru felul în care își cresc copiii

8 probleme pe care toată lumea le are vara. Remediile care te scapă de ele

Coafuri de nuntă pentru soacre. 60 de idei din care să te inspiri

De ce nu este bine să dormi cu aerul condiționat pornit