Cu ce te incalti in vacanta?

Atunci cand te pregatesti sa pleci in concediu, esti preocupata in primul rand de garderoba (nu de alta, dar destinatia de vacanta ai ales-o demult). Dupa ce ti-ai ales piesele vestimentare si accesoriile aferente, a venit randul incaltamintei. Aceasta ar trebui sa indeplineasca doua criterii esentiale: sa fie fie comoda si moderna. Bun, sa presupunem ca ai rezolvat aceasta problema... Insa, in ipoteza ca ai suficient loc in valiza - si daca nu ai, iti faci, nu?), ti-ai dori sa-ti iei cam doua-trei perechi, pentru ca vrei sa fii pregatita pentru orice situatie: plimbari, eventuale petreceri elegante, poate o partida de tenis sau o iesire cu bicicleta. Asadar, ce vei alege? Sandalele "platforma" sunt printre cele mai agreate modele de incaltaminte ale acestei veri. Poti alege dintr-o varietate de modele si culori, in functie de vestimentatie. Chiar daca esti tentata sa optezi pentru unele cu talpa foarte inalta, este de preferat sa nu faci acest lucru - criteriul de comoditate nu ar mai fi, probabil, indeplinit. Daca esti invitata la restaurant sau la o petrecere ceva mai pretentioasa, asorteaza, la rochia vaporoasa din matase (este una dintre cele mai bune alegeri in acest sezon, daca tot a venit vorba), o pereche de sandale din piele aurita, avand tocul inalt si subtire. Balerinii sunt inca moderni, confortabili, simpatici si disponibili intr-o multime de culori si asocieri de nuante. este adevarat ca nu se mai regasesc in "linia intai" a tendintelor din acest sezon, dar sunt, in continuare, in voga si nu ar trebui sa-i lasi acasa. (Daca picioarele tale vor suferi a doua zi dupa petrecerea unde ai purtat sandalele acelea cu tocul inalt, le vei fi foarte recunoscatoare balerinilor!). Vei avea de unde alege, majoritatea fiind accesorizati cu diferite fundite si floricele, in acord cu tendintele sezonului in curs. In cazul in care nu mai vrei pur si simplu sa mergi cu sandalele gen "platforma", iar de balerini te-ai plictisit, alege unele inspirate, parca, din pelicula "Gladiatorul"; sunt o alternativa excelenta si chiar nu-mi pot imagina ceva mai confortabil. Alege unele din piele aurita, eventual si cu o floare (vei mai gasi unele cu broderii, fluturasi, fundite, si asa mai departe). Ei bine, cu ce ai sa te incalti daca prietenii te invita la o partida de tenis? In lipsa de altceva, cu sandale, insa n-ar fi deloc potrivit. Adidasii n-ar trebui sa lipseasca niciodata atunci cand pleci in vacanta. Nu este vorba numai de aspectul care tine de confort si de latura practica - dar trebuie sa recunosti ca sunt chiar simpatici!

Coloreaza-ti vara!

In sezonul actual, tendintele ne recomanda sa purtam culori cat mai stralucitoare, intense si frapante. Vei reusi, cu siguranta, sa atragi atentia asupra ta. Aceasta, ca sa nu mai spunem de proprietatile terapeutice ale unora dintre culori. Vei obtine, astfel, un dublu efect: esti "in tendinte", si, in functie de proprietatile culorii pe care o porti, vei fi pasionala... convingatoare... relaxata... creativa... Si lista ar putea continua! Rosu - culoarea pasiunii Deloc intamplator, culoarea rosie este una dintre vedetele incontestabile de pe catwalk in sezonul de primavara-vara. Nici nu este de mirare ca se intampla aceasta, dat fiind ca este considerata culoarea puterii, a increderii in sine si a autoritatii. (Ai observat ca majoritatea liderilor politici poarta caravate rosii?). De asemenea, imbunatateste metabolismul si accelereaza bataile inimii. Este perfecta atunci cand vrei sa atragi atentia asupra ta... Galben... indrazneste! Majoritatea femeilor sunt ingrozite de perspectiva de a purta vestimentatie de culoare galbena. Pe langa faptul ca scoate in evidenta imperfectiunile fizice, ne poate accentua paloarea fetei. Totusi, nici unul dintre aceste motive nu se constituie intr-un argument serios pentru a evita galbenul. In ultima instanta, depinde si de croiala articolului vestimentar respectiv, iar machiajul trebuie adaptat in consecinta. Poti adopta orice nuanta, de la galben lamaie pana culoarea mustarului. S-a dovedit ca, daca porti haine de culoare galbena, ai mai multa incredere in tine si este stimulata creativitatea. Relaxeaza-te! Poti face acest lucru adoptand vestimentatie in diferite nuante de verde. Aceasta culoare este benefica pentru imbunatatirea acuitatii vizuale si pentru sistemul nervos. De asemenea, stimuleaza activitatea cerebrala si are efect de rrelaxare asupra ochiului. Prin urmare, daca esti la serviciu si trebuie sa sustii o prezentare in fata unui client mai pretentios, ce-ar fi sa te imbraci cu o rochie sau un costum verde? Tendintele actuale ne ajuta sa ne destindem Dupa culoarea verde, acum vorbim despre misteriosul albastru, despre care un psiholog american spune ca este "culoarea contemplarii". Este recomandabil ca la serviciu sa ai cel putin o piesa vestimentara albastra, pentru ca in felul acesta te vei putea concentra mult mai bine. Daca insa a sosit - in sfarsit - momentul mult asteptat al plecarii in concediu, costumul de baie albastru este ideal. Confortabil, prietenos si cald Ne referim, desigur, la blajinul maro. Este o alternativa mult mai comoda pentru negru, iar in sezonul actual este foarte modern. Unul dintre marile avantaje ale acestei culori este ca intotdeauna e elegant, fara a fi sobru, asa incat il poti aborda atat la serviciu, cat si la o petrecere mai sofisticata. "Purtati maro si va asigurati ca sunteti luate in serios", afirma psihologii americani. Totusi, sa nu uitam de negru... Chiar daca in actualul sezon a cedat suprematia albului, negrul nu se va demoda niciodata. O fusta si o rochie neagra n-ar trebui sa-ti lipseasca niciodata din garderoba. Prima se asorteaza la orice (si deci, este foarte utila atunci cand nu mai stii cum sa te imbraci), iar cea de a doua este raspunsul ideal la intrebarea: "Am fost invitata la o petrecere in ultima clipa si nu stiu ce sa port!". Nu uita insa ca negrul este prin excelenta sobru si, pentru a-l "indulci", ar trebui asortat cu o nuanta deschisa. Princiarul violet... In mod normal, culoarea aceasta este "rezervata" pentru anotimpul rece, cand se poarta mai degraba nuantele inchise. Nu si anul acesta insa, cand, intr-un ton ceva mai deschis, violetul si-a facut aparitia in tendintele sezonului estival. Sunt agreate in mod deosebit piesele vestimentare din sifon sau matase... Si, bineinteles, nu putem uita catifeaua, atat de moderna si de eleganta... O umbra de argint? Daca esti invitata la o petrecere, nuanta gri argintiu este cheia succesului tau. Aceasta, indiferent daca vorbim despre piese vestimentare sau accesorii. Ai grija insa: daca porti o rochie gri, nu alege bijuterii de aur! Contrastul ar fi inestetic.

Lejeritate, culoare si feminitate - cele trei caracteristici ale garderobei de vara

Bineinteles ca esti la curent cu tot ceea ce inseamna "tendintele sezonului actual" si ti-ai improspatat garderoba in consecinta. Cu toate acestea insa, moda este in continua miscare, dupa cum cu siguranta stii deja... Unele accesorii isi iau ramas bun, altele se mentin cu succes in "linia intai". Iar tu trebuie sa fii pregatita pentru orice situatie... Iubim... topurile baby doll viu colorate Acestea si-au facut aparitia pe catwalk anul trecut si, de atunci, au continuat sa castige teren, constituind unul dintre cele mai agreate accesorii vestimentare ale sezonului actual. Si cum ar putea sa nu fie astfel? Sunt usor de asortat, confortabile, in culori vesele, iti confera un aer feminin si, fiind lucrate din matase ori bumbac, sunt si racoroase, ajutandu-te sa infrunti canicula care ne copleseste in aceasta perioada. Ce ti-ai putea dori mai mult? Ne plac... tenisii Vestea buna este ca ii poti asorta aproape la orice tinuta sportiva, iar o veste si mai buna este ca sunt foarte comozi. Nu spune nimeni ca sandalele nu sunt confortabile, insa tine cont ca se poate intampla ca, din cauza caldurii, vasele de sange sa se dilate. In aceste conditii, a purta sandale devine un chin. Din fericire, credinciosii tenisi te asteapta sa-ti aduci aminte de ei - si n-ar strica sa faci mai des acest lucru, daca tot se inscriu cu succes in tendintele acestei veri... Manichiura "trasnita"? Chiar asa, de ce nu? Din moment ce, in sezonul acesta, se vorbeste aproape numai despre culoare, feminitate si originalitate, nu vad de ce acest lucru n-ar fi valabil si in ceea ce priveste manichiura (si, extrapoland, pedichiura, bineinteles). Ar fi chiar de dorit sa se intample astfel. Pe undeva, parca iti amintesti de copilarie, cand te jucai pe ascuns cu lacul de unghii al mamei sau al surorii mai mari... Acum, cele mai agreate nuante sunt roz si verde, insa nu inseamna ca ai avea interdictie pentru orice alta culoare... Ramas bun... bagajelor voluminoase De fapt, ne referim la valize mari si, din moment ce probabil te pregatesti sa pleci in concediu, sfatul acesta vine chiar la momentul potrivit. Stiu prea bine ca valizele ample sunt destul de tentante prin prisma faptului ca sunt incapatoare si vei avea spatiu suficient pentru impresionanta cantitate de haine pe care ai de gand sa o iei cu tine (chiar daca, asa cum se intampla de obicie, nu vei avea timp sa porti decat cel mult jumatate din ceea ce ai adus cu tine). Cu toate acestea insa, este preferabil sa renunti la asemenea accesorii: designerii de moda sustin ca nu mai sunt moderne. In cel mai rau caz, alege o valiza cu un imprimeu mare, nostim si viu colorat. Adio... autobronzante Intr-adevar, o lovitura destul de grea. Ce se intampla daca nu ai timp sa mergi la plaja? (Aceasta, in contextul in care nici solarul nu reprezinta o alternativa indicata - chiar deloc). Ei bine, poate ca vei reusi sa ajungi cateva zile macar la piscina, daca nu la munte sau la mare. Ideea este ca bronzul obtinut prin folosirea acestui tip de produse nu mai este, pur si simplu, la moda. Nu te amagi cu ideea ca "nu-si va da nimeni seama". Chiar daca vei reusi sa nu ai nici o pata de culoare, ceea ce presupune dexteritate in aplicarea produsului respectiv, culoarea difera substantial de cea obtinuta prin expunerea la soare. Scapa de pantalonii foarte scurti! Aceasta, presupunand ca n-ai facut-o pana acum... Sunt, pur si simplu, vulgari. Nu uita ca o definitie principala a cuvantului "sexy" este "arata mai putin, dezvaluie mai mult". Daca nu poti renunta la simulacrul de pantaloni scurti, vei realiza exact contrariul. Si nu iti doresti asa ceva, nu?

Garderoba ta tine pasul cu noile tendinte?

Au mai ramas trei saptamani pana la sosirea toamnei calendaristice. Un nou sezon, cu tendinte noi. Nu ne propunem, inca, sa te invitam intr-o incursiune in universul pieselor vestimentare si accesoriilor care vor fi moderne in toamna aceasta, ci sa-ti sugeram sa... iti revizuiesti garderoba. Unele articole se mentin in tendinte, altele se demodeaza dintr-o clipa in alta... Rochiile cambrate, care subliniaza linia corpului... Ce poate fi mai elegant, mai feminin si, nu in ultimul rand, mai comod? Rochia nu se va demoda niciodata, chiar daca uneori ne place sa purtam pantaloni. Este de preferat sa alegi un material usor, fluid, care se aseaza pe corp si este, in acelasi timp, confortabil. In ceea ce priveste culorile, nu exista restrictie - doar ca, atunci cand mergi la serviciu, se impune sa optezi pentru culori ceva mai neutre, evitand nuantele vii. Imprimeurile feline Da, iata o revenire in forta in tendintele sezonului! Indiferent daca este vorba despre un trenci, o rochie, o poseta sau pantofi, articolele vestimentare si accesoriile cu imprimeuri feline fac adevarate ravagii. Bineinteles ca au si ele micul lor secret: nu purta niciodata mai mult de o singura piesa si ai mare atentie cum o asortezi. Galben "mustar" Ei bine, este un fapt sigur: in sezonul viitor, culoarea galbena va fi una printre principalele preferinte ale tuturor designerilor. Nu este de mirare ca se intampla astfel: este feminina, transmite un mesaj subliminal de incredere in sine si... nu este atat de greu de asortat cum ar putea parea la prima vedere! Decolteu rotund? Mai bine nu... De acord, este feminin, este sexy (poate), insa nu mai e modern. Asta e, se mai intampla cateodata si asa. Cu exceptia cazului cand este cu adevarat deosebit (de exemplu, cu o broderie interesanta), sau, din ratiuni de ordin cromatic, nu ai la ce sa asortezi fusta sau pantalonii, ai face bine sa te debarasezi de astfel de piese vestimentare. Prea mult volum nu ne (mai) place! E interesant, uneori, cum unele tendinte care au facut furori, isi iau ramas bun aproape fara sa ne dam seama. Cel putin pentru o perioada... Este cazul coafurii cu mult volum. Altfel spus, nu te mai tapa. Lasa parul liber pe spate, folosind numai putina ceara sau spuma pentru a-l "disciplina". Poftim? Animale de companie? Bineinteles ca nu ne referim la catelul, pisica, papagalul sau hamsterul de acasa. Ci la catelusii aceia neverosimil de mici, pe care ii puteam purta in genti speciale. Un adevarat accesoriu viu, pe care Paris Hilton il afisa la multe petreceri pretentioase la care participa. Sa speram ca n-o va mai face. Nu de alta, dar ar fi atat de depasita, incat ar deveni de-a dreptul ridicola.

Ti-ai pregatit garderoba de toamna?

Te-ai putea gandi: este inca vara! De acord, dar nu pentru mult timp. Anotimpul calduros isi va lua, in curand, ramas bun, si este momentul sa-ti reactualizezi garderoba. Tendintele din toamna aceasta ne aduc elemente noi: pantalonii, jacheta ampla si culoarea gri sunt numai cateva dintre "imperativele" modei pentru noul sezon. Confortabila si delicata... Bluzele sunt in mare voga in toamna aceasta. Cat despre posibilitatile de asortare si combinatiile vestimentare pe care le poti realiza, acestea sunt nenumarate. Pentru un aspect feminin si delicat, poart-o impreuna cu o fusta sau, daca preferi sa fii mai comoda, cu pantaloni gri, foarte moderni in toamna aceasta. Eleganta, clasica si moderna Aceste trei atribute caracterizeaza aceasta fusta, pe care - iata - o poti asorta cu bluza despre care tocmai ti-am vorbit. Modelul va face furori in noul sezon, detronand "reginele" de anul trecut: fusta dreapta, in forma conica, precum si fusta in forma de lalea. "Subtirica la mijloc..." Pentru ca tot am discutat despre fusta, nu putem uita un accesoriu care o va pune si mai mult in valoare. Ai ghicit, ne referim la curea. Practic, aceasta este indispensabila, fie ca porti fusta, blugi sau pantaloni de stofa, croiti in linie clasica. Sa nu uitam de incaltaminte Pantofii cu tocuri inalte si ascutite s-au pierdut undeva pe drum. Astazi, locul lor a fost luat de cei cu botul rotund, tocul nu foarte inalt si talpa groasa. Iar daca alegi si unii de culoare gri, vei fi o revelatie: gri-ul este culoarea vedeta a acestei toamne! Jacheta ampla Iata o noua piesa vestimentara, care nu ar trebuie sa-ti lipseasca din garderoba: jacheta ampla. Este recomandabila atunci cand porti pantaloni de stofa cu talie inalta sau blugi, insa - cum tendintele sunt foarte permisive - poate fi asortata atat la fuste, cat si la rochii. Pantaloni cambrati Ei bine, iata-i pe regii neincoronati ai tendintelor vestimentare din noul sezon: pantalonii! Ce ne-am putea dori, oare, mai mult? Multe femei se simt mult mai confortabil imbracate astfel. Poarta-i cu ghete inalte, pe glezna, si cu un hanorac.Sau, daca iti doresti un aspect mai "chic", specific anilor '50, poti imbraca o rochie din stofa de lana si pantofi cu tocul jos. Pantaloni... barbatesti! N-ar fi pentru prima data cand piesele vestimentare destinate barbatilor tin "capul de afis" al tendintelor in materie de moda feminina. Pantalonii avand croiala barbateasca nu fac exceptie si domina catwalk-urile in toamna aceasta. In timpul zilei, ii poti purta cu un cardigan si pantofi cu tocul jos, iar seara se potrivesc foarte bine cu tocuri inalte si o bluza de matase. Simpaticele ghetute... ... Inalte, pe glezna, sunt una dintre marile noutati ale sezonului. Sunt foarte potrivite daca porti pantaloni drepti. In cazul in care alegi fusta, recomandabil este sa porti ciorapi mati, negri sau gri inchis. Cele mai nostime si atragatoare sunt ghetutele a caror extremitate superioara din spate are forma literei V. Poseta in forma de potcoava Nu puteam uita tocmai de unul dintre cele mai pretioase accesorii ale oricarei femei. Este adevarat ca gentile patrate sau dreptunghiulare, foarte mari nu mai sunt atat de moderne, insa aceasta nu inseamna ca ar trebui sa renunti la ele. Pentru a te inscrie perfect in tendinte, alege o poseta in forma de potcoava. Cardiganul Confortabil, usor de asortat, modern si calduros. Am uitat ceva? Poate numai faptul ca ar trebui sa aiba culoarea gri, desi poti alege orice nuanta. Cardiganul poate fi purtat atat cu o rochie, cat si cu blugi.

Ce se poarta in toamna aceasta?

Tranzitia de la tendintele sezonului de vara la cele de iarna ofera intotdeauna surprize. Fie ca este vorba despre aparitia unor noi stiluri vestimentare sau despre "reveniri in forta" (asa cum este cazul pantalonilor, in sezonul actual), schimbarile se succed cu repeziciune. Cuvantul de ordine al noilor tinute este "androgin", fara ca aspectul nostru feminin si delicat sa aiba de suferit. Am spune, dimpotriva... Mai mult volum! Nu este vorba despre coafuri, ci despre croiala pieselor vestimentare: modern egal voluminos. Jachetele si sacourile tip trapez (fara talie marcata) vor fi asortate cu fuste conice sau pantaloni drepti, astfel incat volumul din partea superioara sa echilibreze in mod fericit piesele vestimentare cambrate. In functie de preferinte, poti procesa si invers: fusta ampla sau pantaloni largi, asortate cu o camasa stramta, care subliniaza linia corpului. Nu este deloc indicat ca toata tinuta sa fie alcatuita din piese voluminoase; nu de alta, dar n-ai vrea sa te imbraci cu un sac. Croiala stil trapez si accesorii supradimensionate Fustele trapez sunt, de asemenea, foarte apreciate: subliniaza talia si mascheaza soldurile sau posteriorul. De asemenea, printre preferintele designerilor se regasesc jachetele in forma literei A si fustele ample, mai sus de genunchi. O tinuta moderna de zi va include, in functie de preferinte si context, pantaloni drepti, ghete cu tocul inalt si poseta supradimensionata (da, este un accesoriu inca modern; mai mult decat atat, dupa cum observi, tendintele generale inclina balanta spre volum si dimensiuni mari). Farmecul imprimeurilor... Despre sezonul de toamna-iarna 2006/2007 se spune ca ar fi unul al contrastelor... iar daca ne gandim la discrepanta dintre hainele voluminoase versus cele cambrate, ne dam seama ca asa stau lucrurile. Acest lucru este valabil insa inclusiv din punct de vedere cromatic: imprimeurile cu model animal tin "capul de afis", mai ales cele in care culoarea de baza este alb, dar nu e o regula. Dificultatea consta in asortarea acestor materiale - bineinteles ca te vei limita la o singura piesa vestimentara de acest gen, iar cealalta (fusta ori bluza) va fi obligatoriu uni, intr-o nuanta care sa se regaseasca in imprimeu. Poti purta si o astfel de poseta, insa evident ca imprimeul va trebui sa fie similar. Vei avea un aspect situat undeva la granita dintre salbatic si feminin - dar, in ansamblu, senzual...

Toamna se numara... noile tendinte!

Asa cum se intampla la inceputul fiecarui sezon, in aceasta perioada esti foarte preocupata de felul in care se prezinta garderoba ta. Ce ar trebui inlocuit si care sunt accesoriile carora ar trebui sa le faci loc? Barometrul modei, credincios ca de obicei, iti da raspunsul la aceasta intrebare... Iubim... tartanul In toamna aceasta, una dintre revelatiile de pe catwalk o constituie tartanul - acesta fiind o tesatura speciala din lana sau din bumbac, avand carouri mari, divers colorate, si care estefolosita in Scot

Imbraca-te in culorile toamnei...

"A venit, a venit toamna"... in sifonierul tau. In acest nou sezon, paleta cromatica pe care ne-o recomanda cele mai recente tendinte este in general mult mai calda, fiind preferate nuantele asa-numite "de pamant" (ocru, culoarea teracotei - portocaliu ars, spre exemplu), iar tonurile cele mai intense vor fi auriu, rosu si violet. De asemenea, poti alege vestimentatie in diferite nuante de galben, de la culoarea mierii pana la galben pai, precum si purpuriu sau "culoarea lutului ars". Una dintre culorile vedeta ale sezonului, respectiv gri, va fi "inveselita" cu ajutorul unor pete de culoare. In cazul in care iti place culoarea roz, vestile sunt bune pentru tine: este, in continuare, modern, insa in nuante mai stinse sau orientate mai degraba spre lila. Diferitele nuante de maro, mergand pana la culoarea mahonului, se combina excelent cu piese vestimentare de culoarea prunei - acestea din urma se potrivesc, de altfel, cu gri si indigo. Asociatiile cromatice rezultate se potrivesc foarte bine cu plumburiul caracteristic cerului intr-o zi de toamna... Nuantele ruginii, verde masliniu sau kaki sunt de asemenea in tendinte. In general, combinatiile de culori specifice sezonului sunt concepute astfel incat sa imite covorul de frunze uscate care se astern in paduri. Prin urmare, una dintre culorile cheie este galben mustar. Tot la capitolul "vedete" se impune mentionat rosul, in cele mai intense nuante. Gandeste-te cat de bine se va asorta cu bijuterii din aur, respectiv cu o alta piesa vestimentara de un galben stins sau gri... Pe de alta parte albul, vedeta incontestabila a acestei veri, ramane in continuare in prim plan. Ne putem juca si aici cu nuantele: de la albul pur, al zapezii, pana la culoarea fildesului sau nuanta untului. Tonurile de gri variaza de la gri deschis pana la nuanta foarte apropiata de negru. Gri petrol si albastru inchis tin si ele capul de afis al celor mai noi tendinte - astfel, daca doresti sa-ti cumperi o noua pereche de blugi, orienteaza-te spre unii in nuanta indigo sau de culoare neagra. La acest capitol, este bine sa stii ca se poarta rochiile si fustele din material de jeans, avand croiala ampla, bufanta.

Elegant, confortabil si modern: culoarea gri te prinde!

Parafrazandu-l pe George Toparceanu, am putea spune: "Cri, cri, cri/ Toamna asta se poarta gri"... Dupa cum cu siguranta stii deja, in acest sezon culoarea gri constituie una dintre cele mai moderne nuante. Nu putem spune ca ne-ar parea rau: este elegant, usor de asortat si cat se poate de potrivit atat pentru tinutele sobre de serviciu, cat si pentru ocaziile speciale - desigur, cu accesoriile alese in consecinta. Pentru eventualitatea in care, intr-o buna zi, nu ai chef sa porti blugi (mai exista si situatii de acest gen, chiar daca uneori e neverosimil), poti alege clasicii si confortabilii pantaloni de stofa gri - croiala masculina, inspirata din stilul anilor '40, este foarte apreciata. La vremea respectiva, moda aceasta a fost introdusa de actrita Katherine Hepburn si a facut adevarate furori. Iata ca acum avem ocazia sa ne convingem, o data in plus, de adevarul controversatei butade "istoria se repeta"... pantalonii pot fi achizionati separat, daca nu iti doresti neaparat un costum in acest moment. Ai insa grija cum ii asortezi. Este total gresita asocierea cu o piesa vestimentara in alta nuanta de gri. Cel mai bine ar fi sa mergi pe mana rosului, o alta vedeta a acestui sezon. In functie de preferinte, o poti asorta si cu alte culori, cum ar fi roz, portocaliu, violet, albastru deschis, galben sau stofa atat de cautata in ultima vreme: tartanul. Teoretic, se potriveste si cu negrul, insa nu ar fi prea indicat: este o asociere cam prea sumbra... In principiu, culoarea gri este foarte potrivita zilelor mohorate si, de multe ori ploioase, caracteristice toamnei. Aceasta ca sa nu mai spunem ca este si foarte practica. In ceea ce priveste bijuteriile, este de preferat sa optezi pentru cele de argint, care se potrivesc ideal cu aceasta culoare; insa, in functie de restul nuantelor care se regasesc in tinuta, poti alege si nobilul aur. Atunci cand iti alegi imbracaminte gri, tine cont de tonurile acesteia, pentru ca ai de a face cu o paleta cromatica foarte variata: de la "nuanta ghetii," (un argintiu ceva mai inchis), pana la gri petrol sau culoarea antracitului. De regula, persoanelor blonde li se potriveste cel mai bine nuantele extreme: argintii si gri inchis, mai putin cele de mijloc.

Ce incaltaminte se poarta in acest sezon?

La fel ca si in celelalte privinte, tendintele in ceea ce priveste incaltamintea se reactualizeaza in fiecare sezon. Aceasta nu inseamna ca, in mod obligatoriu, va trebui sa operezi schimbari radicale in garderoba, din acest punct de vedere. Unele modele se mentin in continuare in topul preferintelor, asa cume ste cazul balerinilor. Bineinteles ca, in acelasi timp, au aparut cateva noi "vedete", elegante si, in acelasi timp, confortabile... In principiu, toamana aceasta se poarta incaltamintea cu tocul conic, lucrat eventual din lemn. In ceea ce priveste materialele din care sunt lucrati pantofii, se observa o inclinatie evidenta spre imprimeul stil leopard si cel care imita pielea de sarpe. De asemenea, sunt agreate si ghetele "bordurate" cu blanita sau pantofii accesorizati cu pene (acestia din urma sunt foarte potriviti la o petrecere, de pilda). Dupa cum spuneam, simpaticii balerini sunt in continuare foarte cautati. Preferintele designerilor din strainatate se indreapta spre cei cu imprimeurile gen leopard sau zebra, disponibili intr-o multitudine de culori. De asemenea, sunt irezistibili cei impodobiti cu un trandafir sau cu o fundita. In cazul in care iti plac pantofii cu tocul inalt, ai la dispozitie o gama variata, din care poti alege. Sunt foarte moderni pantofii luciosi, in culori cat mai vii. Dar sa nu uitam ca vine iarna.... ghetele si cizmele propuse in acest nou sezon au, in general, un aspect jucaus (ceea ce se obtine cu ajutorul accesoriilor) si, in acelasi timp, sunt foarte practice. Se poarta atat cele cu botul rotund, cat si cele cu bot usor ascutit (dar modelul stil "bot de crocodil" nu mai este demult modern; aceasta, in eventualitatea putin probabila in care se mai gaseste prin vreun magazin...).Se poarta atat cele cu botul rotund, cat si cele cu bot usor ascutit (dar modelul stil "bot de crocodil" nu mai este demult modern; aceasta, in eventualitatea putin probabila in care se mai gaseste prin vreun magazin...).Esti o fire mai jucausa sau mai putin conventionala? Poti alege in acest caz, aceste simpatice ghetute cu blanita, disponibile in nuante vesele, care iti vor colora zilele cenusii de iarna si te vor face sa-ti amintesti de copilarie...Nu numai ca par sa fie calduroase, ci chiar sunt si, de asemenea, foarte confortabile.

Toamna aceasta se poarta volum! Dar... cum?

Una dintre cele mai importante tendinte ale acestui sezon in materie de vestimentatie o constituie volumul. Intr-adevar, croiala pieselor vestimentare din aceasta toamna ne indica faptul ca voluminos egal modern. In principiu, acest gen de haine pot fi purtate de oricine, indiferent de silueta - in fapt, cateva kilograme in plus pot fi excelent mascate cu ajutorul unei fuste ample sau al unui asemenea mantou. Cu toate acestea insa, trebuie sa tii cont de o serie de reguli, pentru a nu arata cel putin ciudat. In cazul in care gulerul este amplu (cu sau fara revere), restul vestimentatiei va fi dreapta, urmand linia corpului. Efectul va fi subtil, inspirand feminitate si delicatete. Manecile ample pretind un top stramt si o fusta, respectiv rochie, dreapta. Cand spunem "maneci ample" nu ne referim nici pe departe la modelele acelea bufante, descinse parca din epoca victoriana, ci la mansete. Acestea pot avea diferite forme: rotunde, stil clopot sau cilindrice. In fapt, in toamna aceasta mansetele se intalnesc peste tot, indiferent de croiala bluzei si de grosimea acesteia. Regula anterioara, cea a manecilor ample, este valabila si pentru pantaloni: bluza si eventuala jacheta vor fi drepte, croite in linie clasica, simple si in culori neutre. Viceversa, daca pantalonii sunt stramti (indiferent de material - stofa, jeans, tweed, etc), poti purta o haina voluminoasa, avand spre exemplu guler si mansete din blana. Cu alte cuvinte, urmareste in permanenta echilibrul. Undeva, volumul trebuie contrabalansat. Tine cont de acest lucru chiar atunci cand iti achizitionezi piese vestimentare din aceasta categorie: in garderoba ta trebuie sa se regaseasca haine care se potrivesc in context. In general, gulerele cat mai ample sunt la mare cautare - le vom vedea in iarna aceasta pretutindeni. Vor fi mai largi, mai inalte sau mai voluminoase si pufoase decat pana acum. De asemenea, salurile sunt foarte apreciate. In ceea ce priveste bijuteriile, ar trebui sa tii cont si aici de regula echilibrului. Un guler amplu, din blana, nu va tolera cercei mari; dupa cum mansetele nu suporta bratari frapante.

Distinctie, feminitate si mister: imbraca-te in purpuriu!

Una dintre culorile in voga din aceasta toamna - am numit aici purpuriul - este o nuanta incarcata de simbolism fiind, in acelasi timp, asociata cu regalitatea. De ce, oare? Ei bine, culoarea aceasta denota suprematie, dominanta si opulenta. Cu alte cuvinte, este foarte potrivita atunci cand vrei sa impresionezi pe cineva, sa te simti o adevarata regina sau, pur si simplu, sa sfidezi zilele reci si mohorate care se apropie. Pe langa aceasta, se spune ca este si "culoarea misterului si a spiritualitatii"... Oferta este foarte bogata si variata, fiind dispobile o multitudine de nuante, de la unele deschise pana la cele mai intunecate, si le poti asorta in functie de context si starea ta de spirit. Spre exemplu, poti opta pentru nuante calde, pastelate. Culoarea aceasta se potriveste in general tuturor femeilor, indiferent de culoarea parului; totusi, tonurile deschise se asorteaza minunat cu parul blond sau persoanelor carunte. In principiu, tonurile inchise sunt mult mai comode pentru ca se pot asorta in nenumarate feluri si se potrivesc indiferent de momentul zilei. In context, nuantele deschise pot fi alese cu succes pentru o eventuala tinuta de ocazie. Dar acest lucru nu inseamna nici pe departe ca nu vei straluci intr-o rochie de seara purpuriu inchis... este una dintre cele mai potrivite culori pentru serile festive de iarna care se apropie. Demn de mentionat este si faptul ca purpuriul are si darul de a crea impresia unei siluete mai subtiri, asa cum se intampla si daca purtam negru, maro sau verde inchis... Referitor la materialele din care poti alege pentru rochia de seara - brocart, satin, lustrin, catifea sau tafta: iata cinci variante la fel de ispititoare. Optional, poti avea si o capa din blana artificiala de culoare purpurie. Nu vei avea probleme nici atunci cand va veni momentul sa alegi accesoriile. Dat fiind faptul ca avem de a face cu una dintre vedetele modei din acest sezon, este de la sine inteles faptul ca vei gasi din belsug incaltaminte si posete asortate. Avem de a face cu o culoare foarte pretentioasa, si prin urmare accesoriile trebuie alese cu atentie. Nu cred ca mai este necesar sa-ti spun care sunt cele mai potrivite bijuterii: bineinteles, cele cu ametiste.

Seducatoarele si incitantele blanuri

Nu incape nici o indoiala: in sezonul de toamna-iarna 2006-2007, blanurile constituie un element cheie al vestimentatiei. Ai la dispozitie o multime de variante in acest sens, si poti opta si pentru blanuri artificiale, in functie de preferinta. Sunt foarte cautate jachetele stramte, dar si cele evazate in talie, concepute din piele si avand mansete si guler de blana, spre exemplu. De mare efect sunt vesmintele voluminoase, iar in ceea ce priveste hainele de blana, volumul ar trebui sa fie ultima problema, nu-i asa? Indiferent de croiala si de lungimea acestora, mantourile pot avea maneci ample sau pot fi largi la poale - in acest ultim caz, ar trebui sa fie stramte in talie, subliniind astfel silueta. Gulerele opulente nu ar trebui sa lipseasca. Majoritatea designerilor din strainatate le-au acordat o deosebita atentie, considerand pe buna dreptate ca acestea au darul de a scoate din anonimat orice tinuta. Culoarea neagra se mentine cap de afis, fiind excelent asortata cu alb, gri, verde inchis, mahon si alte nuante intunecate si misterioase. Nu vei uita, bineinteles, de imprimeurile gen leopard, atat de cautate in aceasta perioada. Se intampla cateodata sa consideram ca haina de blana este, cumva, prea "pretentioasa" pentru a putea fi purtata in timpul zilei. Designerii straini au gasit o solutie si pentru aceasta dilema, accesorizand clasicul palton de stofa cu mansete si gulere de blana. Dar la o rochie astfel accesorizata, oare te-ai fi gandit? Trebuie sa recunoastem ca este o combinatie incitanta si ispititoare. Rochiei cambrate de matase, de un purpuriu deschis, i-au fost "daruite" mansete din blana, care ii confera un aer "chic" si un plus de personalitate.

Clasica, eleganta si calduroasa - 3 atribute ale stofei ecosez

Categoric, nu se poate spune ca sezonul actual nu ar fi extrem de bogat si de generos in ceea ce priveste tendintele nou aparute pe catwalk. Fiecare dintre acestea ne ajuta sa ne conturam in mod semnificativ garderoba si, poate, sa ne gasim propriul stil. Acest lucru nu este chiar atat de dificil cum ar putea parea, atat timp cat tii cont nu numai de ceea ce este modern, ci si (sau mai ales) de ceea ce ti se potriveste. Stofa ecosez pepit este una dintre aceste noi tendinte si este foarte convenabila din mai multe puncte de vedere. Se potriveste oricarei femei, indiferent de varsta si culoarea parului, si este o tinuta de zi ideala: eleganta, feminina si, in acelasi timp, clasica. Aceasta ca sa nu mai spunem ca este un material calduros, care te va ajuta sa infrunti perioada friguroasa care se apropie. Poti sa alegi dintre diferite asocieri cromatice, singura constanta fiind, bineinteles, culoarea neagra. Albul si cremul raman in topul celor mai clasice si "cuminti" combinatii, fara ca acest lucru sa insemne ca nu te poti aventura la un rosu, albastru, verde sau mov. Ai grija insa de modul in care alegi sa asortezi restul pieselor vestimentare si accesoriilor. Este de preferat sa ai cat mai putine bijuterii, dat fiind ca textura aceasta este destul de incarcata si solicitanta din punct de vedere vizual. In cazul in care optezi pentru un mantou din stofa ecosez, ar fi bine ca acesta sa aiba guler mare, din blana - o alta tendinta foarte chic in acest sezon. Dar, daca doresti, poti sa folosesti cateva accesorii ecosez, care ar avea astfel darul de a "pigmenta" in mod agreabil o tinuta monocromatica. De exemplu, manusi sau un fular, ori chiar o sapca, daca vrei sa ai o alura tinereasca si mai nonconformista. O jacheta din stofa ecosez pepit se va potrivi atat de bine cu o fusta lunga, intr-o culoare care sa se regaseasca neaparat in modelul ecosez, incat nu-ti va veni sa crezi. Tine cont insa de faptul ca fusta ar trebui sa fie dreapta, nu voluminoasa. Aceasta pentru ca numai jacheta este cea care trebuie sa capteze atentia.

Culoare, confort si eleganta sau ce purtam in iarna aceasta

Multe dintre noi avem tendinta sa credem ca iarna este anotimpul cel mai problematic din punct de vedere al vestimentatie. Putem sa si argumentam aceasta idee: la urma-urmei, nu este deloc usor sa fii in acelasi timp moderna, chic, sa iti fie cald si hainele sa mai fie (culmea) si comode. Ar putea parea o combinatie daca nu imposibila, macar foarte greu de realizat. Din fericire, nu este asa. Multe dintre piesele vestimentare care se inscriu in tendintele acestui sezon au fost concepute astfel incat sa asigure tot confortul necesar, inclusiv din punct de vedere estetic. Anul acesta, hanoracul este foarte modern. Nu exista restrictii in privinta culorilor: mov "pruna", oliv, rosu, ciocolatiu, gri carbune, argintiu, ciclamen, nuanta sampaniei. Poti opta pentru orice model iti place, atat timp cat are buzunare si nasturi masivi, ornamentati, din lemn. De asemenea, stofa ecosez arata foarte bine, si cu cat modelul se bazeaza mai mult pe rosu, cu atat mai bine. Jachetele de lana nu ar trebui sa-ti lipseasca. Lungimea ideala a acestora este pana la genunchi, dar pot fi si mai scurte; ideea este sa aiba guler mare, amplu (cu blanita, de exemplu) si maneci de preferat evazate. Ai grija cum iti alegi restul pieselor vestimentare, astfel incat sa obtii un aspect general echilibrat si atractiv. Iata cateva ponturi care iti vor fi de ajutor in acest sens. Pantalonii trebuie sa fie drepti; la ei, alege incaltaminte cu tocul plat. Daca porti fusta, ciorapii mati sunt obligatorii. Fustele de lungime medie pot fi asortate cu sosete de lana viu colorate si, bineinteles, ghete cu tocul inalt si carambi mai scurti decat sosetele. Rochiile si puloverele fara maneci nu sunt interzise, atat timp cat peste ele porti o camasa cu maneca lunga sau o jacheta despre care tocmai ti-am vorbit. In ceea ce priveste ghetele, nu ne putem plange de tendintele sezonului, care sunt intr-adevar foarte permisive. Cu bot ascutit si tocuri inalte, sau dimpotriva - cu botul rotunjit si tocul plat. Referitor la materiale, poti alege pielea sau pielea intoarsa, in culorile negru sau maro. Nu uita de manusi - cele de piele sunt foarte cautate, mai ales daca sunt bordurate cu blana. Nu fi conservatoare in privinta nuantelor: ia-ti unele viu colorate, pentru a mai echilibra restul tinutei. De retinut este si faptul ca iarna aceasta se poarta manusile trei sferturi. Protejeaza-ti capul cu o caciulita chic sau chiar cu o palariuta de blana. Tine cont de faptul ca nu este nici pe departe necesar sa faci investitii majore in garderoba; cateva accesorii iti vor fi de ajuns, daca stii cum sa le combini si sa le asortezi astfel incat sa obtii un aspect de fiecare data diferit.

Cum iti "aerisesti" garderoba?

Parafrazand un binecunoscut proverb romanesc, am putea spune: "Cele noi sa se adune, cele vechi... sa nu lase urme!". Este vorba, evident, despre piesele vestimentare (numeroase) si despre accesoriile (mult mai numeroase, bineinteles) din garderoba ta, care ar avea nevoie de o revigorare. Ce inseamna acest lucru? Bine-bine, asa este: sa mergi la cumparaturi. Dar, in egala masura, ar trebui sa te asiguri ca ai loc suficient pentru noile achizitii. Si nu e atat de complicat cum ar putea parea la prima vedere... Fii sincera: cu siguranta in dulapul tau se regasesc si haine pe care nu le-ai mai imbracat de ceva vreme si care nu prezinta nici perspective serioase de a fi imbracate prea curand? Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care facem acest lucru consta in speranta ca, intr-o buna zi, ne vom recapata silueta care ne va permite sa purtam hainele respective. Nu stim daca se va intampla acest lucru (sau cand), insa asta nu ne impiedica sa facem depozit de piese vestimentare. Insa, pentru ca tot a venit vorba... nu e asa ca modelul si culorile hainelor respective nu se mai poarta demult? Asa incat, chiar nu mai are nici un rost sa le pastrezi. Pentru ca, in eventualitatea in care vei reusi sa revii la silueta din urma cu un an sau doi, meriti sa te premiezi cumparandu-ti ceva nou, nu-i asa? Multe femei ezita sa se desparta de anumite piese vestimentare daca acestea din urma corespund criteriilor: "se asorteaza usor" sau "poate fi purtata aproape in orice imprejurare". Un exemplu ar fi rochia neagra si nu te poate contrazice nimeni: cele doua argumente sunt perfect valabile. Dar poate ca au aparut noi modele, noi materiale - oricat de clasica ar fi, se supune si ea tendintelor! A pastra hainele pe motiv ca "moda este schimbatoare si stilul poate reveni in curand" reprezinta tot un mod gresit de a vedea lucrurile. Presupunand ca acest lucru se va intampla intr-un viitor apropiat, sansele ca modelul respectiv sa revina respectand intocmai stilul initial sunt minime. Unele schimbari tot vor aparea - fie ca este vorba de material, eventuale broderii, buzunare, imprimeuri, nasturi... Asadar, nici argumentul acesta nu este valid. In ceea ce priveste accesoriile, problemele apar cel mai adesea atunci cand este vorba despre genti si posete. Ne este intotdeauna dificil sa renuntam la ele, din considerente atat de ordin estetic, dar si de confort (sunt incapatoare, au multe buzunare si separeuri). Dar tine cont de faptul ca accesoriile supradimensionate sunt moderne si in acest nou sezon...

Sapte greseli vestimentare ce iti pot compromite credibilitatea

Nu cred ca iti spun ceva nou: de multe ori ti se intampla sa stai dimineata in fata sifonierului deschis, nereusind sa te hotarasti ce tinuta sa adopti. Dupa ce, mai mult ca urmare a ceasului care iti arata ca e timpul sa te grabesti, reusesti in sfarsit sa te decizi, arunci o ultima privire in oglinda. Nu e rau, decizi tu, ridicand din umeri resemnata: oricum, nu mai ai timp sa iti schimbi vestimentatia, cu toate ca stii ca nu ai facut cea mai potrivita alegere. Adevarul este ca a gresi in aceasta privinta e mai usor decat ai crede, cu toate ca nu e chiar dificil sa eviti capcanele. 1. Multe haine, dar cate dintre ele sunt purtabile? Multe femei ajung sa poarte cel mult 20 la suta din totalul hainelor care umplu sifonierul (si daca stau sa ma gandesc, realizez ca sunt exact in aceasta situatie). De ce se intampla astfel? Motivele sunt multiple si variate: neconfortabile, dificil de asortat, material pretentios (care se sifoneaza usor), croiala nu te avantajeaza, ti-au ramas mici (dar nu te induri sa te desparti de ele) si asa mai departe. Pana una-alta, sifonierul tau e suprasolicitat... degeaba. Si cine stie, poate ca la nivel inconstient nu te grabesti sa-ti cumperi alte haine tocmai pentru ca stii ca ai suficiente - cand, de fapt, realitatea este diferita. Prin urmare, fa o triere a pieselor vestimentare, aplicand un criteriu simplu si eficient: daca nu ai purtat haina respectiva timp de trei luni, sansele sa revii la ea sunt reduse si in acest caz, stii ce ai de facut. 2. Stii, intr-adevar, cum arati? De fapt, intrebarea aceasta putea fi formulata altfel, mai concludent: ai la indemana o oglinda mare, in care sa te poti reflecta complet? Este esentiala pentru a dobandi o viziune de ansamblu asupra aspectului tau, incepand cu cerceii si terminand cu pantofii (nu uita ca detaliile sunt cele care fac diferenta). Multe femei se multumesc cu oglinzi in care se pot vedea doar pana la talie, ceea ce este gresit pentru ca nu stii daca efectul este simetric din toate punctele de vedere (proportional, cromatic, etc). 3. Imbraca-te conform varstei Bine, acest lucru nu inseamna ca faci greseli stridente; insa daca ne gandim spre exemplu la coafura, vei fi de acord ca dupa ce ai implinit 30 de ani spre exemplu, nu ti se mai potriveste sa iti prinzi parul intr-o coada de cal in crestet, cu ajutorul unei funde colorate si supradimensionate. Mesajul pe care l-ai trasmite ar fi ca nu te-ai maturizat inca... 4. Fa intotdeauna alegerile potrivite Cel mai mare risc de a gresi in aceasta privinta il ai atunci cand te imbraci in viteza si nu tii cont la fel de riguros de textura si croiala pieselor vestimentare. Daca ne alegem hainele dimineata, la repezeala, sunt mari sanse ca unicul criteriu sa fie acela de a nu necesita sa fie calcate. Si cred ca nu mai este necesar sa-ti spun ca e o greseala. Hainele stramte, transparente, lucioase, fustele scurte, topurile fara maneci, pantalonii prea stramti - iata tot atatea exemple de alegeri eronate. 5. Subliniaza-ti trasaturile armonioase ale corpului Pe drept cuvant se spune ca a sti sa te imbraci este o adevarata arta, si foarte probabil persoana care a emis acest dicton se referea la talentul de a ne imbraca astfel incat sa ne punem in valoare partile corpului de care suntem incantate, respectiv sa le camuflam pe celelalte. Si aceasta in mod atat de subtil, incat nimeni sa nu-si poata da seama care a fost intentia noastra initiala. 6. Dar pantofii? Daca nu-i alegi in conformitate cu restul tinutei, se poate spune ca "ai stricat orzul pe gaste", chiar (sau mai ales) daca vestimentatia este impecabil aleasa, asortata si potrivita contextului respectiv. Casual, eleganti sau clasici, pantofii sunt meniti sa reprezinte o incheiere fericita. 7. Alegerea culorilor Nu inseamna ca la serviciu ar trebui sa te "claustrezi" in culori inchise, terne, dar nici sa arati de parca tocmai ai descins de pe o plaja caraibiana. Sunt multe aspecte de care trebuie sa tii cont, unele dintre acestea referindu-se la politica interna a companiei, momentul zilei, nuanta pielii si parului tau, si nu in ultimul rand, stilul vestimentar.

Globul de Aur - stil, inspiratie, dar si alegeri cel putin nepotrivite

Am renuntat demult sa incerc sa inteleg de ce unele actrite fac anumite alegeri in ceea ce priveste tinutele pe care le abordeaza pentru un eveniment cinematografic de amploare, cum este cazul Globurilor de Aur. Majoritatea vedetelor stralucesc, in rochii fericit alese si care le pun in valoare. Altele insa, cum ar fi Cameron Diaz, Rinko Kikuchi sau Cate Blanchett, au dezamagit. Nu putem decat sa speram ca a fost o greseala pe care nu o vor mai repeta... Globul de Aur pentru tinuta il merita... Drew Barrymore - perfectiunea intruchipata In privinta acestei actrite, nu exista nici o indoiala: a fost cea mai reusita aparitie pe covorul rosu, uimitor de frumoasa si sexy in rochia de un roz pal, creatie John Galliano, la care a asortat accesorii foarte discrete - si bine a facut! Helen Mirren - stil si eleganta Actrita britanica stie, cu siguranta, ce presupune stilul clasic si nu a gresit alegand o rochie drapata din sifon albastru marin, semnata Donna Karan. A reusit sa surclaseze pe multe dintre mult mai tinerele sale colege... Angelina Jolie - mofturoasa, dar foarte frumoasa! Oare ce ar mai fi de spus? Frumoasa partenera a lui Brad Pitt a taiat respiratia tuturor intr-o rochie verde inchis semnata St John, a carui imagine de altfel si este - deci, prin contract, avea obligatia de a purta una dintre creatiile acestui designer. Potrivit insa "fabricii de zvonuri" din Cetatea Filmului, actritei nu i-a placut nici una dintre rochiile disponibile si a insistat sa i se creeze una special pentru ea. Trebuie sa recunoastem, are gusturi alese... Naomi Watts - o veritabila Afrodita a zilelor noastre Naomi Watts a dorit (si a reusit, dupa cum se vede) sa readuca in actualitate frumusetea si parfumul istoric al Greciei, multumita rochiei turcoaz, fara maneci sau bretele, si cu broderii cu fir metalic, realizate manual. Penelope Cruz - sa cante muzica... ... Mai precis, flamenco, pentru ca spre acest lucru ne duce gandul atunci cand o privim pe Penelope Cruz. Unii, mai carcotasi, s-au intrebat cum de nu s-a impiedicat in faldurile rochiei sale Chanel, dar cei mai multi au admirat alegerea actritei. Reese Witherspoon - totul pana la papuci! Iata o tinuta... controversata, din anumite puncte de vedere. Unii critici sunt de parere ca Reese a aratat pur si simplu fabulos in rochia de cocktail simpla, fara maneci, intr-o culoare stralucitoare si frapanta de la Nina Ricci; altii, dimpotriva, au apreciat ca tinuta a fost mult prea simpla si deci, nepotrivita pentru un eveniment atat de fastuos. In ceea ce priveste incaltamintea, opinia a fost unanima: alegerea s-a dovedit total neinspirata. Oare ce-a fost in mintea lor? Renee Zellweger - sa chemam ambulanta, oare? Cel putin ii putem aprecia consecventa, desi ar fi fost de dorit ca aceasta sa se manifeste cu totul altfel: din cap pana in picioare, infatisarea lui Renee a fost jalnica. Atat machiajul, cat si rochia, i-au facut numai deservicii. Acest satin verde ar fi fost potrivit daca machiajul ar fi fost unul intens. Asa stand lucrurile, ii accentueaza paloarea. Rinko Kikuchi - jos cu motoceii! Norocul ei ca nu a castigat nici un premiu. Va dati seama cum ar fi aratat pe scena, tinandu-si discursul de multumire imbracata in aceasta rochie cu motocei? Cum spunea Ion Creanga? "...De crapau matele jucandu-se cu ei". Nu putem decat sa speram ca Rinko, lipsita de experienta unor asemenea evenimente, a facut o greseala si ca nu acesta este stilul ei. Cameron Diaz - fara comentarii Pana si geniile pot avea momente cand le lipseste total inspiratia. Vorbeam despre Valentino, cel care a semnat aceasta tinuta. Dar daca putem intelege acest lucru, nu putem insa intelege alegerea lui Cameron Diaz. Si pentru ca a venit vorba, eu una nu pot intelege nici de s-a facut bruneta. Una peste alta, a fost numita cel mai prost imbracata vedeta la aceasta ceremonie. Cate Blanchett - de data aceasta, nu! Ce spuneam despre lipsa de inspiratie? Se pare ca acest "virus" se raspandeste. Altminteri nu s-ar explica alegerea lui Cate Blanchett, de obicei o prezenta deosebit de atragatoare. De data aceasta insa, rochia in stil gotic, scurta si de culoare neagra, de la Alexander McQueen, i-a pus eticheta: "Dezastru!".

Cinci metode pentru a avea o infatisare de invidiat

Oricat de multe haine ai avea si oricate combinatii si asocieri inedite poti realiza, este inevitabil ca la un moment dat sa constati ca, aproape fara sa-ti dai seama, aluneci in rutina. Poate ca ai prea multe piese vestimentare de aceeasi culoare, sau foarte multe cu o croiala asemanatoare. La un moment dat, simti ca nu mai esti multumita aproape de nici una dintre piesele vestimentare pe care le ai si de aici pana la blazare (tradusa in context prin faptul ca te imbraci cu ceea ce ai la indemana) nu mai este decat un pas. Totusi, ce se poate face pentru a iesi din impas ori (si mai bine) pentru a nu ajunge in aceasta situatie? Mai inainte de a discuta despre cele cinci mijloace la care poti recurge, se impune precizarea ca nu trebuie sa crezi ca vorbim aici despre garderobe luxoase, piese vestimentare create de marii designeri sau accesorii costisitoare. 1. Afla care sunt culorile care te avantajeaza cu adevarat Poate ca este vorba despre culori la care nu te-ai fi gandit pana acum, si deci poate ca nu se inscriu neaparat printre nuantele tale preferate. Insa, daca vei purta culori care se potrivesc nuantei pielii tale, vei avea un aspect in mod natural mai stralucitor, iar cearcanele si ridurile nu vor mai fi, parca, atat de vizibile. In mod evident, abordarea unor culori nepotrivite (greseala pe care, din nestiinta, o fac multe femei) va avea un efect diametral opus. 2. Croiala trebuie sa-ti avantajeze tinuta Cu alte cuvinte, sa ascunda partile corpului de care nu esti foarte mandra si, pastrand proportiile, sa arate ceea ce iti doresti sa fie vazut. Nu este vorba numai despre faptul ca vei arata mai inalta, mai slaba si mai bine proportionata; dar vei parea si mai tanara, iar increderea in tine insati si in feminitatea lor vor fi, cu siguranta, stimulate. 3. Accesoriile desavarsesc tinuta Este binecunoscut faptul ca de multe ori se intampla ca o tinuta altminteri ireprosabila din punct de vedere al croielii si nuantelor sa fie pur si simplu distrusa de accesoriile nepotrivit alese. Iar in categoria aceasta includem nu numai bijuteriile, ci si incaltamintea, esarfele, manusile - toate acestea (dar nu neaparat la un loc!) reprezinta o reteta sigura pentru a scoate din anonimat tinuta. 4. Imbinarea elementelor Ei bine, dupa ce ai reusit sa afli care sunt cele mari necunoscute in cazul tau (respectiv culorile optima, croiala ideala si accesoriile potrivite), ai de facut fata poate celei mai importante provocari de pana acum: sa pui toate acestea cap-la-cap, creand asadar combinatiile cele mai reusite si neuitand, in nici un caz, de coafura si de machiaj. Nu uita ca o pata de culoare aparent minora (de exemplu o esarfa rosie sau manusi mov) poate pune in valoare o tinuta asa cum nu te-ai fi gandit ca e posibil. 5. Un zambet cuceritor si atitudine de invingatoare Da, si acestea reprezinta "ingrediente" care nu trebuie sa lipseasca din ecuatie pentru a obtine rezultatul catre care aspiri. Dar este foarte probabil ca, daca vei respecta recomandarile de pana acum, zambetul va veni de la sine, iar "invingatoare" va fi al doilea nume al tau...

Cum iti alegi mantoul?

Stii vorba aceea din batrani care spune ca un gospodar adevarat isi face vara sanie si iarna car. Adaptand aceasta zicala contextului, pe de o parte si pe de alta parte, urmarind prognoza meteo, probabil vei ajunge la concluzia ca nu este prea devreme pentru a-ti imbogati garderoba cu un mantou asa-numit "intermediar": nici prea gros, dar nici prea subtire, tocmai potrivit pentru conditiile climaterice din aceasta perioada.Asadar, din moment ce reprezinta o piesa vestimentara de importanta majora, trebuie sa-i acorzi atentie pe masura si sa o alegi astfel incat sa fie satisfacatoare din toate punctele de vedere.Cerceteaza piataDin moment ce nu vorbim despre o achizitie care poate fi facuta in ultima clipa sau la prima inspiratie, ar trebui sa-ti rezervi ceva timp pentru a da o raita prin magazine. Tine cont de mai multe aspecte: obisnuiesti sa porti pulovere groase? Ce tip de croiala, respectiv culoare te avantajeaza cel mai mult? Nu uita ca, pentru cateva saptamani bune de acum inainte, mantoul va fi piesa vestimentara pe care cei din jur o vor vedea in prima clipa, asadar trebuie sa faca o buna impresie.Catifeaua, stofa de lana sau blana artificiala sunt suficient de sofisticate si, in acelasi timp, confortabile pentru a face fata oricaror standarde. Nu scapa din vedere casmirul, care este un material pe cat de luxos, pe atat de nepretentios si usor de purtat.Ce stil te caracterizeaza?Daca esti una dintre adeptele clasicului, probabil ca vei opta pentru un mantou pana la genunchi si cambrat pe talie, cu nasturi proeminenti si ornamentati. Pe de alta parte, mantourile drepte, avand croiala masculina si cat mai simpla, sunt foarte moderne in acest sezon, fiind recomandate in special persoanelor tinere si mai putin conformiste.De asemenea, in tendinte se afla si mantoul croit in forma de clopot. Din anii '60, mantourile foarte scurte si dublate in partea de sus fac, de asemenea, furori. Dar evita-le daca ai bustul proeminent, pentru ca nu vor face decat sa atraga (inutil) atentia asupra acestui aspect. Poti opta si pentru un mantou in stil militar, sau cu imprimeu leopard. Toate aceste modele nu se vor demoda prea usor si sunt usor de asortat, integrandu-se fara dificultate in orice stil de garderoba.In ceea ce priveste culorile, se poarta nuanta mustarului, culoarea mandarinei, dar si rosul intens (acesta din urma pare sa nu aiba varsta, din moment ce se mentine in topul tendintelor de cateva sezoane). Daca iti doresti un mantou mai "cuminte", ai de ales intre: negru, gri, verde inchis, bej sau bleumarin. In oricare dintre aceste situatii, iti poti inveseli aspectul cu ajutorul unei esarfe in culori vii.