Pudra – prieten şi duşman

Am observat că majoritatea femeilor fug de pudră şi refuză cu vehemenţă să o aplice pe faţă. Într-un fel, au dreptate. De multe ori vedem femei care au o cantitate impresionantă de pudră

Am observat că majoritatea femeilor fug de pudră şi refuză cu vehemenţă să o aplice pe faţă. Într-un fel, au dreptate. De multe ori vedem femei care au o cantitate impresionantă de pudră pe faţă, iar asta le face să pară mai bătrâne, tenul arată deshidratat şi aspectul machiajului este ca o mască aplicată pe faţă, deloc atrăgătoare.

Însă toate acestea se întâmplă din cauza aplicării incorecte a pudrei, nu din cauza produsului în sine. Aplicată corect, pudra îţi va finisa machiajul, îl va face să reziste şi te va ajuta să afişezi o frumuseţe naturală.

Pudra este produsul cosmetic obligatoriu în machiaj.

Aceasta absoarbe grăsimea existentă pe faţă şi din fondul de ten. În plus, odată ce ai aplicat-o pe faţă, va face ca machiajul să nu migreze. Sunt sigură că ai văzut cum fondul tău de ten migrează pe telefon, pe mână, iar dacă te uiţi în oglindă la câteva ore după ce ţi-ai aplicat machiajul, vei sesiza că fondul tău de ten este aproape inexistent. Asta se întâmplă pentru că nu l-ai fixat cu pudră.

Ţi s-a întâmplat ca fardurile şi creionul să se strângă în pliul pleoapei, să-ţi cadă pe cearcăne sau efectiv să nu mai fie pe pleoape la finalul zilei? Aceste probleme se rezolvă tot cu ajutorul pudrei.

Dacă pe pleoapă vei aplica fond de ten, anticearcăn şi pudră, atunci aceasta o să fie netedă, nu va mai avea grăsime şi deci fardurile, creionul etc se vor fixa cu mult mai bine!

Te-am convins? Dacă da, atunci hai să-ţi prezint variantele de pudră pe care le găseşti pe piaţă:

Pudra pulbere este preferata mea, deoarece ea se poate aplica în cantităţi mici, exact acolo unde ai nevoie. Ea se aplică cu ajutorul pensulei de pudră (pămătuf din păr natural).

Pudra compactă este destinată unui ten gras sau pentru un machiaj care să reziste pe o perioadă îndelungată.

De obicei, aceasta conţine bureţel pentru aplicare, însă trebuie să ai grijă să nu foloseşti produsul în exces.

Ca să îţi dai seama cam cât de multă pudră trebuie să fie pe faţă, uită-te în oglindă după ce ai aplicat fondul de ten. Nu e aşa că îţi luceşte tenul şi arăţi ca o gogoşică uleioasă? :) Aplică pudra într-un strat subţire, până când luciul de pe faţă este absorbit în totalitate.

Citeşte mai mult pe : http://siminabradeanu.ro/

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod