Cel mai cool trend în manichiură: unghiile cu sârmă

Unghiile cu sârmă au captat atenţia femeilor din întreaga lume şi se presupune că va fi un nou trend mininalist pentru anul 2017.

8 culori de păr care se poartă în primăvara 2017

Un nou sezon înseamnă de multe ori și o schimbare de look. Dacă vrei să te vopsești și nu știi ce să alegi, optează pentru una dintre aceste nuanțe în tendințe.

9 băieți care se machiază. Au revoluționat industria cosmetică

Pe rețelele de socializare s-a făcut remarcat de ceva timp un trend interesant în ceea ce privește machiajul și cosmetica. Se pare că fardurile îi cuceresc treptat și pe unii bărbați, așa cum o demonstrează "beauty boys", băieții care iubesc frumusețea.

Scapă de punctele negre folosind hârtie igienică și un ou

Punctele negre sunt coșmarul oricărei persoane care își dorește un ten perfect. Iar produsele cosmetice regăsite la magazinele de specialitate nu se potrivesc întotdeauna tipului tău de ten sau au prețurile destul de ridicate.

Te-ai hotărât să îţi schimbi culoarea părului? Iată cum ar trebui să te machiezi!

Pe lângă culoarea ochilor, nuanţa tenului şi culoarea părului influenţează machiajul. Dacă te-ai hotărât să îţi schimbi culoarea părului ia în calcul şi posibilitatea de a-ţi procura şi câteva produse cosmetice noi care să se potrivească look-ului tău.

Cum să-ţi faci singură un exfoliant pentru buze

Unul dintre cele mai neplăcute efecte ale frigului şi vântului cu care ne confruntăm pe timpul iernii este uscarea şi crăparea buzelor.

Studiu. 3 secrete ale femeilor care par să nu îmbătrânească

Cercetătorii au descoperit că unele femei reuşesc să ţină la distanţă pentru mai mult timp efectele îmbătrânirii. Află care sunt secretele lor

9 culori de păr potrivite pentru femeile cu vârsta de peste 40 de ani

Este dificil să alegi cea mai potrivită culoare de păr, mai ales după ce treci de 40 de ani. Iar motivul e simplu: pe măsură ce îmbătrânim, tenul devine mai pal și mai lipsit de strălucire, iar o nuanță a părului nepotrivită poate accentua aceste efecte.

Ingredientul secret care te scapă de riduri

Este folosit pentru tratarea diverselor probleme medicale, însă acest ingredient secret mai aduce şi o mulţime de beneficii pentru frumuseţea tenului.

Ce să faci ca să-ţi crească unghiile mai repede? Foloseşte acest truc genial!

Îţi plac unghiile lungi şi îngrijite, însă ale tale se rup uşor? Dacă vrei să-ţi crească unghiile mai repede foloseşte acest truc genial!

7 coafuri care te fac să pari mai slabă

Nu doar hainele te pot ajuta să pari mai suplă, ci și coafura pe care o alegi. Descoperă câteva tunsori și coafuri care îți alungesc trăsăturile

Colorare fără păr deteriorat? Acum este posibil cu tehnologia profesională OMEGAPLEX®!

Oamenii de știință au dezvoltat un complex activ, considerat a fi o revoluție printre produsele dedicate îngrijirii și colorării părului. Tehnologia OMEGAPLEX® conține acest complex activ care protejează părul împotriva deteriorării ce poate apărea în procesul de vopsire a părului. Astfel, imposibilul a devenit posibil: un păr vopsit și, în același timp, cu aspect sănătos și puternic.  

Cum să împiedici exfolierea unghiilor. Sfaturile specialistului

Cu siguranţă ţi s-a întâmplat şi ţie. Exfolierea unghiilor este o problemă foarte frecventă în rândul femeilor.

Cum să rezolvi cel mai des întâlnite probleme ale părului

Câteodată, părul nu îți stă exact cum ai vrea. Podoaba capilară poate avea zile bune și zile mai puțin bune.

8 trucuri ca să miroși întotdeauna bine

Chiar și cele mai bune parfumuri se estompează rapid de-a lungul zilei dacă faci unele greșeli atunci când le aplici. Iar soluția nu este de a folosi mai mult parfum, ci de a-l utiliza corect. Descoperă ce să faci să miroși bine întreaga zi

5 ingrediente din bucătărie pe care le poți folosi ca produse cosmetice

Există câteva ingrediente din bucătărie la ajutorul cărora poți apela, dacă vrei să eviți o vizită la magazinele cu produse cosmetice.

7 manichiuri în tendințe pentru 2017

Desenele pe unghii sunt de ani buni foarte populare, dar în ultima perioadă au evoluat astfel încât să fie discrete, elegante și cu un aspect modern și interesant.

Manichiura cu pudră, un nou trend revoluționar

O nouă tehnică pentru unghii a devenit foarte populară pe rețelele de socializare. Tot mai multe femei care își doresc unghii impecabile au fost cucerite de manichiura realizată cu pudră.

Cum să-ți faci manichiura de Ziua Îndrăgostiților: 30 de modele din care să te inspiri

Fie că ai adoptat această sărbătoare sau o consideri o zi obișnuită, trebuie să recunoști că Ziua Îndrăgostiților este un pretext numai bun pentru a-ți face o manichiură deosebită.

4 sfaturi simple pentru a combate pielea uscată de pe picioare în sezonul rece

Pielea corpului este pusă la grea încercare în sezonul rece. Frigul este unul dintre cei mai mari duşmani ai săi, lăsând-o uscată, iritată şi sensibilă.