Fiica Oliviei Newton-John e antivaccin și nu are încredere în doctori, dar a dat 500.000 de dolari pe operații estetice

Chloe Lattanzi a fost ironizată fără milă după ce a scris pe rețelele de socializare despre „pericolul“ vaccinurilor anti-Covid și a distribuit teorii ale conspirației, subliniind că nu are încredere în doctori.
Ca model, mamă și fiica uneia dintre cele mai iubite artiste din lume, Olivia Newton-John, Chloe Lattanzi ar trebui să știe că notorietatea vine la pachet cu responsabilitatea. Dar a aflat acum, pe pielea ei, la propriu și la figurat.

Vedeta în vârstă de 39 de ani a stârnit un val de critici și ironii după ce a declarat că se opune vaccinării anti-Covid și că nu are încredere în medici. Ea a șters un mesaj postat duminică pe o rețea de socializare în care scria despre "pericolul" vaccinării. În aceeași postare, ea a distribuit și câteva teorii ale conspirației despre pandemia de Covid-19 care au fost deja demolate cu argumente științifice.

Antivaccin și antimască


Chloe s-a declarat împotriva vaccinurilor și a susținut în mod fals că măștile de protecție, esențiale în limitarea răspândirii coronavirusului, pot provoca probleme de sănătate. Ea a menționat apoi că poartă mască în spațiile publice interioare, însă crede că acestea pot avea efect negativ asupra copiilor și săracilor, care se pot sufoca dacă le poartă prea mult timp.

Modelul a mai susținut că oamenii i-au spus că nu pot respira și au probleme respiratorii după ce au purtat mască.

Teoria conform căreia măștile pot provoca deficiență de oxigen (hipoxie) a fost demontată de mai multe luni. "Hârtia subțire și măștile textile nu pot conduce la hipoxie. Chirurgii operează ore în șir purtându-le. Ei nu au aceste probleme", a explicat pentru BBC profesorul Keith Neal, expert în boli infecțioase.



După ce opiniile ei au început să fie prezentate în presă, australienii au pus-o la punct pe Twitter și pe Facebook, condamnând-o pentru răspândirea de teorii false și acuzând-o de ipocrizie fiindcă, deși susține că nu are încredere în medici, s-a lăsat pe mâna lor când a cheltuit peste o jumătate de milion de dolari pentru a-și face operații estetice.

"Chloe Lattanzi nu crede în știință, nici în doctori, dar ipocrizia răzbate din toate operațiile ei estetice. Lasă-ne fată, n-ai niciun sens", a scris cineva.

Antivaccinistă cu injecții în față


Postarea pe care Chloe a șters-o ulterior a fost condamnată ferm pe grupul de Facebook "Blocked By Pete Evans", care vizează dezinformarea propagată de celebrități precum Pete Evans și alți conspiraționiști cunoscuți.

"Mă întreb ce fel de medicină naturistă a folosit pentru inducerea și menținerea anesteziei pentru operațiile ei estetice? Și cum a tratat durerea în timpul recuperării?"
, a întrebat un utilizator al Twitter.

Altcineva a scris: "Serios? Vaccinurile sunt mai sigure decât toate operațiile pe care ea și le-a făcut la față și pe corp."

"E antivaccinistă, dar nu o deranjează să-și injecteze chimicale în față"
, a punctat altă persoană.

Potrivit Daily Mail, Chloe Lattanzi a cheltuit în jur de 550.000 de dolari pe operații estetice, printre care mai multe intervenții la nas, implanturi cu silicoane la sâni, Botox și fillere faciale.

"Medicina naturistă i-a salvat viața mamei mele.
Așa că mă încred în medicina naturistă"
, a scris Chloe, care nu are niciun fel de pregătire medicală, referindu-se la bătălia îndelungată pe care Olivia Newton-John o duce cu cancerul de sân cu ajutorul canabisului medicinal.

"Ce faci când nu te mai potrivești cu ce-i în jurul tău? Când ești vegan, crești canabis, buddhist care susține mișcarea LGBTQ și nu accepți vaccinurile? Știe cineva?", a mai scris Chloe.

Un adevăr incomplet


Ceea ce nu știe și nici nu vrea să știe Chloe, pentru că știința pune mintea la treabă, este că vaccinurile sunt esențiale în reducerea bolilor care pot fi prevenite și toate teoriile conspirației au fost demontate cu argumente solide, logice, bazate pe date științice, de cercetători din întreaga lume.

Pe de altă parte, Chloe nu a spus adevărul în întregime nici măcar în privința mamei sale: deși susține folosirea marijuanei pentru reducerea durerilor, Olivia Newton-John a urmat și terapii medicale convenționale de tratare a cancerului, inclusiv radioterapia.

Chloe s-a remarcat până acum prin descendența sa și prin atributele fizice evidențiate constant cu ajutorul intervențiilor plastice.

În martie 2017, ea a declarat pentru revista Woman's Day că a făcut prima operație estetică, pentru mărirea sânilor, la doar 18 ani, dar nu a fost mulțumită de rezultate. Ulterior, ea a făcut alte intervenții de corectare a sânilor și a fost încântată, așa că a apelat la aceste soluții și pentru alte zone ale corpului.

Citește și: Ozzy Osbourne a împlinit 72 de ani și își mărturisește păcatele. Starul regretă că și-a înșelat soția: „I-am frânt inima“


În trecut, modelul s-a confruntat cu tulburări alimentare și dependență de substanțe.

În luna martie, Chloe a ieșit în evidență cu o altă postare nepotrivită. Ea s-a plâns atunci că trebuie să stea la o coadă imensă în aeroportul din Melbourne pentru un zbor spre Statele Unite, din cauza pandemiei. O persoană i-a atras atenția că este o situație foarte serioasă, iar altcineva i-a dat unfollow.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod