Catherine Zeta-Jones dezvăluie „camera comorilor“: Are o garderobă plină de haine și pantofi de lux!

Catherine Zeta-Jones

Actrița în vârstă de 47 de ani a postat pe Instagram o înregistrare video în care îşi prezintă garderoba: o cameră plină cu haine și pantofi de lux.

Printr-un gest de o sinceritate neaşteptată, Catherine Zeta-Jones şi-a prezentat garderoba tuturor celor 1,2 milioane de admiratori de pe reţelele de socializare. Soţia lui Michael Douglas a postat pe Instagram o înregistrare video, sub genericul: "O privire în gardoroba mea! #StyleByZeta".

Ei bine, imaginile depăşesc aşteptările - garderoba vedetei este o cameră spaţioasă, în care sunt aliniate mai multe dulapuri şi rafturi printre care poţi umbla pe nişte culoare, ca într-un magazin. "Sala trofeelor" e plină cu blănuri, rochii, haine, pantofi, genţi şi bijuterii de lux.

Un adevărat tezaur, alcătuit din articole de foarte bună calitate, semnate de cele mai importante branduri, de la Channel la Hermes. Cotidianul britanic Daily Mail scrie despre o colecţie ca de muzeu, în care aproape toate piesele sunt aranjate pe culori, într-o ordine perfectă.

Nu este foarte clar de ce a făcut Zeta-Jones o asemenea dezvăluire, dar în mod cert a stârnit o uriașă curiozitate, foarte multe persoane fiind interesate să vadă cum arată garderoba unei actrițe de top. Și într-adevăr au avut ce vedea.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod