Lindsay Lohan, pericol public

Vedeta este acuzată că a lovit o persoană cu mașina și a fugit de la locul accidentului.

Lindsay Lohan a accidentat ușor o persoană în timp ce se întorcea cu mașina de la un club unde a petrecut și a părăsit locul faptei, relatează site-ul tmz.com. Accidentul s-a petrecut marți, după miezul nopții, când vedeta conducea un Porsche și venea de la clubul Sayers, din Hollywood.

Potrivit unei surse citate de tabloidul online, persoana lovită este managerul unui local. Mașina condusă de Lindsey a fost blocată ulterior de paparazzi și de trecători care au sunat la Poliției.

Agenții au stat de vorbă cu martorii, inclusiv cu victima, apoi au plecat.

Alte surse au declarat că vedeta ar fi sunat chiar ea la Poliție pentru a se proteja de paparazzi și de trecătorii furioși. Managerul care a fost lovit nu a pățit nimic și nu a fost internat în spital.

Polițiștii care au anchetat cazul au stabilit că nimeni nu a fost rănit, iar cazul a fost închis. Ei au adăugat că vor relua investigația dacă cineva depune plângere pentru că a fost rănit în acest incident.

TMZ a publicat miercuri imagini cu automobilul Porsche al vedetei, avariat pe partea dreaptă, după ce l-a lăsat pe fiul unei prietene, în vârstă de 22 de ani, să conducă bolidul, iar acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un zid.

Lindsay Lohan a fost judecată și condamnată la 480 de ore de muncă în folosul comunității și la 120 de zile de închisoare, pe care le-a efectuat la domiciliu, în urma unui acord cu autoritățile judiciare, pentru furtul unui colier în valoare 2.500 de dolari dintr-un magazin de bijuterii.

Orice altă încălcare a legii îi poate aduce însă vedetei o condamnare mai mare, din cauza cazierului ei.

Foto: TMZ

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
14 Martie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod