Pe 20 iulie am pornit impreuna spre varf. Am urcat incet panta abruta dintre High Camp si Denali Pass. Altitudinea incepea sa-si spuna cuvantul. Pe la 5800 mi s-a facut rau, am vomitat si o durere de cap infernala m-a tintuit cateva minute pe loc. Mi-am dat repede seama ca nu e doar o senzatie trecatoare, ci e AMS (altitudine mountain sickness) si ca e foarte periculos sa merg mai departe. M-am intors. Ma uitam in jur, era senin si se vedea pana departe... Am stiut in momentul ala ca nu trebuie sa plang - poate doar de prea frumos! Acceptarea a ceea ce este, a realitatii prezente, iti aduce o liniste si o bucurie ce nu se compara cu nimic! Pentru mine a fost important intotdeauna drumul si sunt recunoscatoare pentru tot ce mi-a adus acest drum in Alaska. In aceeasi zi, Ioana a urcat pe varf, la 6194 m. S-a intors pe la 22.00 inghetata si obosita, dar lumina din ochii ei m-a facut sa inteleg ca si destinatia e importanta. Am mancat o supa impreuna si mi-a povestit cum a fost. Am dormit bine si a doua zi am coborat pe un vant infernal in Basin Camp, la 4330 m. De acolo, in aceeasi seara, am coborat la Ski Hill 2375 m, pe o vreme incredibila, in care vedeam luna pe stanga si soarele pe dreapta, peste crestele inzapezite, in nuante de alb, turcoaz si roz! Mi-am amintit de ce merg eu pe munte - pentru bucuria pe care o simt cand natura mi se dezvaluie parca numai mie!
Am urcat cu tata in Bucegi si am invatat sa respect muntele
De unde aceasta pasiune nebuna de a escalada muntii?
Mi-am petrecut copilaria in Predeal, am invatat sa schiez la 3 ani si tot atunci am urcat cu ai mei la Crucea Caraiman. Insa cea de la care am invatat sa iubesc natura a fost bunica mea. In scoala primara mergeam des cu ea la cules de ciuperci, zmeura, fragi, plante medicinale si la adunat lemne de foc. Mai tarziu am urcat cu tata in Bucegi si am invatat sa respect muntele. Pasiunea pentru alpinism a venit natural, din dorinta de a descoperi ce se afla sus acolo, pe creste si dincolo de ele.
Ce aduce bun sufletului tau escaladarea unui munte? Ce te motiveaza sa ajungi acolo sus, cel mai sus?
Pentru mine viata e descoperire, iar muntele este cea mai mare sursa de bucurie si inspiratie! Muntele ma invata sa fiu eu insami, autentica. Acolo, sus, timpul asa cum il stim noi, nu mai are relevanta; ramane doar clipa, care aduce cu ea constiinta de sine. Artificiile nu-si au rostul, sunt doar o risipa de energie. Acceptarea realitatii, asa cum este ea, este o alta lectie pe care am invatat-o de la munte. Ce rost are sa te plangi de vreme, de exemplu? Norii vin si pleaca, ceata se ridica, iar soarele e intotdeauna pe cer, chiar daca uneori nu-l poti vedea.
Posteaza comentariu