Moment Matrix

Intre intalniri, m-am trezit astazi cu o fereastra de trei ore. Exceptional! Asteptam momentul de cateva zile bune. Adica sa nu mai alerg ca nebuna dintr-o parte in alta a orasului...

Plimbari de duminica

Fiind duminica, am hotarat sa merg sa vizitez cateva locuri aflate pe lista mea de ceva vreme, in apropiere de Beirut. Zis si facut. La ora 10 prompt, am fost sunata si anuntata ca ma asteapta masina jos.

Prima zi

Intotdeauna sau mai intotdeauna cand calatoresc in afara tarii, in prima zi (hai sa spunem, primele zile) simt ca nu imi gasesc locul.

Libanul, privit cu sufletul

Despre calatorii, aventura si diferente culturale cu Manuela Paraipan, corespondenta noastra din Liban. Descopera mai multe despre felul in care se vede Orientul prin ochii ei.

Imagini din Spania

Prietena draga,Nu ti-am mai scris de mult timp, dar nu pentru ca nu as fi avut ce,ci pentru ca ma tot gandesc cum as putea sa iti redau intr-un succintmozaic ceea ce intr-adevar caracterizeaza Spania.Si cum ganditul asta al meu nu a dat deocamdata rezultate, ma intorcsi constat: "eticheta" pe care o poarta Spania este data de elementereale. Daca, din afara, Spania inseamna soare, plaja, tauri, evantaie,"fiesta" si voie buna, apoi sa stii ca de aici, din inima evenimentelor,Spania inseamna toate acestea si mai mult decat atat! Si iti dau siexemple!Luna trecuta... mare sarbatoare in Leganes (un orasel satelit din jurulMadridului, unde locuiesc cativa prieteni romani de-ai mei). Strazilepline de tineri si varstnici, impartiti in gasti, imbracati in tricouricu desene caraghioase, dar sugestive si, cu totii, impingand cu sporun ...tomberon! Da, un tomberon (presupun ca nou) plin pana la refuz cugheata si sticle. Un bar mobil si repede de bautura varsatoriu. Altii,mai pricopsiti, tarau dupa ei o adevarata discoteca pe roti, adeseaimprovizata intr-o fosta masina. Inchipuie-ti trei-patru asemeneainstalatii intr-un perimetru mai mic de 50 mp!SauAcelasi decor, concurs: care gasca se urca mai iute pe stalp (un stalpde lemn uns cu grasime) castiga un "jamon" (un picior mare de porc,cu tot cu sold, preparat dupa o reteta specifica si secreta) si 5000pesete (25USD). S-au tot chinuit cavalerii sa se urce unii pe umeriicelorlalti... dar gravitatia si berea ii tragea spre pamant! Pana laurma s-au lasat pagubasi...SauIdentic, numai ca dimineata, la ora 8, cand este mahmurealamai dulce... Trei-patru strazi baricadate de-a stanga si de-adreapta... Petrecaretii, calare pe garduri, asteptand un semnal pentru asari inaintea taurilor furiosi... si asa alearga cu totii, pana intra inarena unde, timp de doua ore, dau cu tifla celor 5 tauri (trei de prasila,doi de corida), demonstrandu-si curajul sau nebunia, in functie de undeajung: la bal sau la spital, nu de alta, dar petrecerea continua!SauAlmeria, sarbatoarea orasului, 2 saptamani de petreceri pe malul marii,artificii, mosi, balci, iarmaroc... Sute de tarabe te imbie cu produsemai variate decat la Carrefour! Si daca te tenteaza peste masura un gigantcartof copt, umplut cu sunca, maioneza, muraturi, porumb fiert, mozarellasi alte delicioase garnituri, atunci nici sa indraznesti sa te urci in"bila china"! Nu stii ce este? Din fier, o retea puternica, modelatain forma de bila. Inauntru, doua locuri, doua scaune de tortura in caredoritorii inconstienti sunt incinsi cu numeroase centuri si chingi. A,am uitat un detaliu. Bila este prinsa in doua puncte diametral opuse dedoua coarde elastice ale caror celelate capete sunt legate de varfurileunor foarte inalti si zvelti stalpi. Imagineaza-ti ca, sub bila, seafla un piston care nu face altceva decat sa ii dea un impuls. Lasatain joc liber, dracia asta este azvarlita in sus cu o forta incredibila,apoi coboara dandu-se peste cap si urca iar, dezordonat, si tot asa,cateva infinit de lungi zeci de zecunde, pana cand se hotaraste sa seopreasca. Altii la rand... Le-am vazut chipurile celor abia coborati dinceruri... Mi-a fost de ajuns o clipa pentru a intelege ce se intamplaacolo, sus sau acolo, jos, depinde in ce moment iti faci curaj sa deschiziochii! Costa numai 2000 pesete (10 USD).SauSfarsit de septembrie. Vreme insorita, calda, dar septembrie! Oficial,vacanta s-a terminat si toata lumea si-a reluat lucrul, scolile s-audeschis... Si, cu toate astea, malul Mediteranei, cat cobori dinspreBarcelona, Castellon si Valencia, pana in Malaga si Cadiz, numaituristi! Lenesi, se intorc cu burta la soare, sa se prajeasca uniform. Sicum sa nu ii urasti cu sinceritate cand tu alergi ca nebuna, dupa ceai promis catorva prieteni ca ii ajuti sa isi gaseasca un apartamentde inchiriat, sa se inscrie la scoala de limbi straine si sa invete sadanseze flamenco in timp record? Ma gandesc ca in lume trebuie sa existeun echilibru.... Unii muncesc, altii se odihnesc!SauOra 14.26, fix. Sunt in oras, in centrul Madridului. Pustiu, inchis,baricadat. Nici sa mori nu gasesti un magazin deschis, vreo banca sauorice alt loc public. Toata lumea isi face fiesta acasa sau ascunsa inrestaurante. Sunt lesinata de sete. Chioscurile, destul de putine lanumar, sunt si ele inchise. Ma tarasc cu greu spre primul bar deschis(acum ii felicit in gand pentru ideea geniala de a deschide cate doue-treipe cap de locuitor). Aici, surpriza, nu au apa minerala, dar pot alegedintr-o mare varietate de vinuri si bere, vodka etc. Ma las pagubasa,pana acasa mai am doar o ora de mers...Sau....Cristina Lincu are 24 de ani si, de doi ani de zile, decand o ruda apropiata s-a stabilit la Madrid, mergedes in Spania. Anul trecut, s-a hotarat sa vadadaca se poate acomoda in aceasta tara, pentru oeventuala stabilire definitiva aici. Speram ca jurnalul"de supravietuire a unei romance printre straini" pecare ea il va scrie saptamanal sa iti raspunda laintrebarea "ce-ar fi daca m-as stabili in alta tara?">print

Aventuri prin muzee

Prietena draga,In ciuda faptului ca este vara si ca toata suflarea autohtona a Madriduluise balaceste acum in Mediterana sau in Pacific, eu am hotarat eroic sadescopar maiestuasa metropola, cot la cot cu miile de turisti straini careau invadat strazile, barurile, restaurantele, hotelurile si autobuzele"Madrid-Vison" inarmati cu harti si incaltati invariabil in tenisi albi.Ies din casa echipata oarecum similar fericitilor invadatori, mai putincamera video atarnata de gat. (Ma amagesc cu speranta ca aparatul meufoto "Smena", rusesc bineinteles, si numarand nu mai putin de 25 de ani,va face cu brio fata tuturor provocarilor si, mai ales, concurenteimoderne).Analizez rapid situatia si ajung la concluzia ca este timpul sa macultiv. Asadar, la muzee cu mine. Un moment... trebuie sa ma decid lacare dintre ele. Pierd jumatate de zi rasfoind pliantele de la "ReinaSofia", "Prado" si "Thyssen-Bornemissa". Grea decizie. Ma plimb subun soare neiertator de august pe Paseo de la Castellana pana ajung inPlaza Colon. Admir pesajul cu ochiul nepervertit al unui nou venit. Sicu gura casata, bineinteles... dar nu de admiratie, ci de sete. Acumprivirile mele au o tinta precisa... caut un chiosc de unde sa potcumpara o sticla de apa rece. Si, minune! Nu numai ca zaresc chioscul,dar, langa el, cu litere de o schioapa sta scris "MUSEO"! Ma hotarascbrusc, arunc din mers pliantele primului turist japonez care imi iesein cale si ma indrept spre muzeu. Cumpar apa si, vizibil impacata, maapropii. Constat cu incantare ca este vorba de "Museo de Cera". In fond,tot muzeu, asa ca, inaintez fara sovaire.La intrare te intampina cateva oglinzi. Cateva oribile, caci ma vadpatrata, un metru inaltime si unul latime. Trec mai departe si poposescmai mult de 10 minute in fata unei minunate imagini: imaginea mea lunga,slaba si zaluda. Dar mai ales slaba! Ma gandesc ce bine ar fi sa am asaceva acasa! Moral ridicat garantat! Trec mai departe si imi cumpar biletcomplet (1.500 pesete). Include vizitarea muzeului, "Cine Multi-Vision","Trenuletul Groazei" si "Simulatorul".Incep cu muzeul propriu-zis. Aud in spatele meu susoteli cum ca ar fifost inaugurat in 1972. Ma grabesc, speriata ca voi trage cu urecheala o conversatie culta. Traversez galeriile insirate ca margele pe atasi decorate in diferite stiluri, in functie de epoca si civilizatiape care le reprezinta. Sunt populate de statuete in marime naturala,cu ochii vii si miscari inghetate, unele triste, altele zambitoare,unele asezate sau culcate, altele in picoare sau in genunchi.Incep cu istoria. Un interminabil sir de figuri celebre, de laTraian, pana la actualul prim ministru al Spaniei, Jose Maria Aznar,si familia regala. Cuminti, urmeaza actori indragiti si personaje defilm sau de desene animate. Sportivi, oameni de cultura si de stiinta,tablouri celebre (de exemplu "Meninele" lui Velasquez) recreate in treidimensiuni. Ma opresc fascinata in fata unei platforme care se invarte lainfinit purtand dansatori de Flamenco. Alaturi, Ricky Martin si formatiaBeatles. Apoi Micheal Jackson si Julio Iglesias. Vorba unui prieten,sunt aproape vii.Ma apropii exagerat de mult de zambetul lui Ricky. Ma gandesc cu infiorarece ar fi daca m-ar musca de nas. Raman o secunda in asteptare... Dar nuse intampla nimic, doar un copil, care ma priveste cu atentie, incepesa rada zgomotos aratandu-ma cu degetul. Dispar din scena si ma indreptspre galeria personajelor de groaza si a marilor asasini. Urmaresccateva momente dintr-o spargere si ma stramb semnificativ in fatapapusilor de ceara schimonosite si vopsite in rosu violent. Deduc ca suntnevinovatele victime ale faimosilor monstrii, cum vad ca scrie la intrarein galeria lor. Ma intorc intre personajele de groaza. Dr. Jackel siMr. Hyde, Frankenstein si Dracula. Aici avem parte de putin mai multamiscare. Dracula iese si intra, insangerat si cu coltii la vedere,dintr-un sicriu, iar Frankenstein se misca inainte si inapoi, da dinmaini si ranjeste oribil. Se zice ca, odata, un onorabil cetatean spaniolincerca sa ii explice odraslei ca nenea nu este decat o stauie actionatamecanic, cand mecanismul s-a defectat iar monstrul a inceput sa se mistedezordonat, asa cum nu scria in program. Drept urmare, domnul a luat-oingrozit la fuga, iar pustiul a ramas sa se amuze, dupa care a anuntatun paznic ca Franckenstain s-a stricat.Ma intorc putin la galeria copiilor pentru a o admira inca o data peMery Poppins atarnata de tavan, pe Bart Simpson si pe Alba ca Zapadaurmata de cei sapte pitici. Un carusel neobosit invarte alte personajeamuzante. Scufita Rosie si Heidi, mult mai mari decat mi le imaginamin copilarie, imi zambesc neobosit. Popasul meu in lumea magica apovestilor se termina brusc, caci copilul obraznic de mai devreme mavede si izbucneste iar in ras, de data asta impartasind veselia cu aisai parinti.Ies din muzeu, dar nu am timp sa imi revin, caci sunt luata pe susde valul de vizitatori care se indrepta spre trenuletul groazei,ultima cursa. M-am urcat in trenulet cu dorinta sincera de a ma lasasperiata. Cu toate acestea, nu am retinut decat efectul vizual deosebitrealizat de un proiector asupra unei figuri de ceara. Puteai jura carespectivul vorbeste si-si misca ochii si muschii fetei precum unuldintre noi, cei vii. Trenuletul se plimba, intr-un ritm foarte odihnitor,printre tot felul de dihanii de mucava care se misca mecanic sau urlade mama focului. Toata lumea a izbucnit in ras cand am calatorit printrestele, pe ritmurile muzicii din "Star Treck - next generation". A urmat"Cine Multi-Vison", adica un film interminabil despre istoria Spaniei,proiectat pe un unic ecran de zeci de proiectoare. Mi-a atras atentiastatuia care la inceput s-a ridicat in picioare si, datorita aceluiasiefect vizual, ne-a vorbit parinteste despre ceea ce aveam sa urmarimforfotind de plictiseala nu mai putin de 30 de minute.Si uite asa, a rams numai "Simulatorul". Din pacate, fusesem cu putintimp in urma in parcul de distractii, cum ti-am si povestit de altfel,asa ca efectul a fost cat se poate de nesemnificativ. Cusca micuta in carene-am inghesuit 10 persoane huruia si zdroncanea ingrozitor, iar ecranulpe care trebuia sa urmarim traseul fantasticii masinute la bordul careiane straduiam sa ne inchipuim, era suficient de alterat cat sa ne fortezeimaginatia sa completeze lipsa partiala a imaginii. Cu toate acestea,am recunoscut filmul pe care il vazusem in conditii infinit mai bune inparcul de distractii. Tot criticand in gand, momentul simulatorului aluat sfarsit si am fost evacuati. Nu mai ramanea decat sa trec inca o dataprin fata oglinzilor buclucase si gata vizita completa la muzeu! Am plecatcu inima indoita. Oare mie imi vor face vreodata statuie de ceara? De ce?Cristina Lincu are 24 de ani si, de doi ani de zile, decand o ruda apropiata s-a stabilit la Madrid, mergedes in Spania. Anul trecut, s-a hotarat sa vadadaca se poate acomoda in aceasta tara, pentru oeventuala stabilire definitiva aici. Speram ca jurnalul"de supravietuire a unei romance printre straini" pecare ea il va scrie saptamanal sa iti raspunda laintrebarea "ce-ar fi daca m-as stabili in alta tara?">print

Eroina la volan

Draga prietena,Iarta-ma ca vin asa de tarziu la intalnirea noastra epistolara, darultimele saptamani au fost cat se poate de agitate, adevarate aventurisemi-eroice si tragico-comice. Asadar, intr-o oarecare zi de vineri (nicimacar nu era 13), am avut proasta inspiratie sa am mai multa increderein parerea unui prieten, decat in ceea ce stiam eu despre mine.Mai exact, cand acest prieten al meu mi-a spus foarte convins ca el areincredere in mine ca ma voi descurca singura cu masina prin Madrid si peautostrazile care se incolacesc in juru-i, eu, in loc sa il contrazicvehement si sa ii intrezic pe veci sa mai repete aceste cuvintepericuloase... eu... l-am crezut! Iti dai seama ca, in doi timpi sitrei miscari, m-am instalat la volanul masinii sale, singura-singurica,cu intentia precisa de a ajunge din Fuenlabrada (un orasel satelit alMadridului aflat in sud, la 30 de km de centru) tocmai in partea denord a orasului, acolo unde locuiesc. Desi tremuram ca frunza in bataiavantului la peste 35 de grade (era ceva mai racoare decat de obicei),am urcat increzatoare in masina, convinsa ca pot... si am pornit...Deodata am constatat ca numai doi ochi si doua maini reprezinta o dotarerelativ insuficienta pentru strazile oricarui oras, oricat ar fi el demic. Ca si acasa, semafoare, treceri de pietoni, sensuri unice si mii simii de alte obstacole in avantul meu de soferita innascuta (cel putin asama credeam, singura la volan, victorioasa, departe de lumea dezlantuita,desi ma aflam in mijlocul drumului! Si asta pentru ca nimeni nu indrazneasa se apropie la o distanta mai mica de 100 de metri de Renaultul meu,dupa ce am executat cu fum de ambreiaj si forjare de motor pornirea depe loc in panta).Acum stiu ca pentru tine, draga prietena, nu reprezinta mare lucrusa conduci singura prin jungla zilnica a traficului bucurestean, darimagineaza-ti cum ma simteam eu, incepatoare de cand ma stiu, prinsa incercul vicios si repetabil la infint al unui sens giratoriu in care auprioritate cei care sunt deja in intersectie! Asta inseamna ca trebuiesa acord prioritate de stanga, adica exact pe invers decat acasa... nuca as fi condus acasa, dar macar i-am vazut pe altii si incepusem sama obisnuiesc cu ideea prioritatii de dreapta. Dupa ce am scapat caprin minune de acest sens giratoriu - pe care in imensa mea naivitateil credeam unic - am intrat pe M30, autostrada cea mai aglomerata, darcea mai indicata pentru a ajunge cat mai repede acasa. Foarte curand amregretat aceasta alegere.Bine, regretam eu si momentul in care ma hotarasem sa ating cheilemasinii, dar dupa cum iti dai seama, era prea tarziu. Varianta de a opripe dreapta, de a astepta sa se rareasca masinile si apoi de a porni, nuera viabila din urmatoarele motive, zic eu, intemeiate: 1. Pe autostradanu ai voie sa opresti pe dreapta 2. Niciodata fluxul de masini nu scadesuficient de mult cat sa ma simt eu in deplina siguranta si sa conducrelaxat, cu un aer de as al volanului.Asadar, cu ochii fixati deasupra autostrazii la panourile albastreindicand din 100 in 100 de metri incotro ma indrept si pe ce autostradasunt, am pierdut din vedere ca, la un momet dat, trebuie sa fac dreaptasi sa ies spre Calle Costa Rica, pe iesirea anuntata cu 1km inainte. Deintors nici pomeneala, iar ca sa abordez prima iesire (spre Paseo de laCastellana), nici platita nu as fi indraznit sa ma amestec in traficul dinPlaza Castilla. Asa ca, inaintand cu magnifica viteza de 70 km pe ora,adeseori pe banda de viteza, claxonata si injurata de jumatate dintresoferii madrileni, am ajuns intr-un tarziu in autostrada de Valencia.Spre norocul meu, mai aveam ceva benzina, dar nu suficienta pana ladestinatia mai sus mentionata. Astfel am fost contransa sa ies dinautostrada pe oricare iesire cu intentia laudabila de altfel, dar relativimposibila, de a schimba sensul de mers. Dupa manevre care mai de caremai reusite printr-un noroc nebun (pentru a schimba benzile ma uitamin spate, caci oglinzile laterale nu mi s-au parut niciodata suficientde clare sau de mari, dupa care puneam brusc frana pentru a impiedicaproducerea evenimentului rutier care s-ar fi soldat cu intrarea mea subTIR), am intrat in oras. Necunoscand zona (nici acum nu sunt in staresa localizez pe harta cartierul in care am ratacit mai mult de o ora),am ajuns ca prin minune, tot citind de zor indicatoarele de deasupra sistraduindu-ma sa opresc la semafoare la ceva mai mult de 10 cm de masinadin fata si, pe cat se poate, fara frane prelungi, dintre cele lasatoarede urme pe asfalt, am ajuns in centru. Aici, o veste buna si una proasta.Vestea buna era ca incepusem sa recunosc unde sunt si sa imi dau seamaincotro sa o iau, vestea proasta, ca habar nu aveam cum puteam sa iesdin intersectia de la Plaza Cibeles pentru a ma indrepta spre Plaza dela Independencia si, de aici, pe Alberto Soria pana la Plaza Peru. Lateorie stau perfect, dupa cum sesizezi, altceva ma incurca pe mine!Un sofer "salvator" insa nu a intarziat sa apara. Asa ca, am tras devolan foarte la dreapta pentru a-i face loc sa treaca. Din pacate, preape dreapta, caci, in momentul imediat urmator, capacul de la roata dinfata (ghici de pe ce parte!) si-a luat adio de la mine si de la Renaultsi s-a tot dus invartindu-se. Am fost nevoita sa imi revin mai repededin soc decat intentionam, asta pentru ca cei din spate incepusera dejasa faca scandal, iar politistul isi agita mana din ce in ce mai repede,indemnandu-ma, in limbajul international al semnelor, sa ii dau drumul.Sa nu crezi ca am ajuns unde trebuia. M-am invartit in sensul giratoriu alpietei si in jurul frumoasei statui-fantana pana cand mi-am luat inima indinti si am virat dreapta. Din pacate, hotararea nu a venit la momentulpotrivit, pentru ca am facut dreapta spre gara Atocha, adica in sensinvers decat ar fi trebuit. Norocul meu a fost ca langa Hotel Palace amgasit o parcare publica. Dintr-o rotire de volan, am intrat la subsol,si, fara sa stiu cum, am reusit sa proptesc masina pe un loc si jumatate,crunt de aproape de dubita parcata in stanga. In sfarsit, iata-ma libera!Am coborat tremurand vertiginos! Era deja prea mult pentru o zi... Darce zic eu o zi, pentru o luna, doua, daca nu pentru mai mult! Desi nuapucasem sa injur decat in putine momente (caci, in general, eu eramde vina si nu aveam pe cine imi varsa naduful), ma simteam implinitaca soferita, asa ca am abandonat pur si simplu masina in parcare si amluat autobuzul spre casa. Cand a venit prietenul meu sa isi recuperezeautomobilul, frana inca mai mirosea, iar tichetul de parcare adunasedestule zeroruri. El s-a mirat sincer ca nu am inmultit numarulzgarieturilor, dupa cum se astepta. De-abia dupa cateva zile, candincepusem sa ma mai linistesc si sa imi vina iar cheful de aventuri,mi-a marturisit ca a stat ca pe ace cat timp m-am desfasurat in traficsi ca nu a facut altceva decat sa calculeze cat l-ar fi costat posibilelereparatii de care masina lui ar fi avut nevoie in caz ca Doamne fereste.Nu a fost cazul, asa ca, retrospectiv, ma arat foarte viteaza, doar amcondus pe autostrazi (la un moment dat, nu stiu cum, intrasem pe NII sima indreptam spre aeroport, asa ca imi permit sa vorbesc la plural) si,mai ales, prin centrul Madridului (trec sub tacere abandonarea masiniipentru ca a fost facuta regulamentar, in parcare), desi cumnatul meuobisnuieste sa spuna ca nu trebuie niciodata sa dai volanul pe mana uneifemei. Stie el ce stie, dar, fetelor, trebuie sa ii schimb parerea. Asaca, data viitoare sunt hotarata sa il iau cu mine, copilot!Cristina Lincu are 24 de ani si, de doi ani de zile, decand o ruda apropiata s-a stabilit la Madrid, mergedes in Spania. Anul trecut, s-a hotarat sa vadadaca se poate acomoda in aceasta tara, pentru oeventuala stabilire definitiva aici. Speram ca jurnalul"de supravietuire a unei romance printre straini" pecare ea il va scrie saptamanal sa iti raspunda laintrebarea "ce-ar fi daca m-as stabili in alta tara?">print

Ce s-a întâmplat la Vogue Fashion Night Out?

Pe 17 septembrie a avut loc Vogue Fashion Night Out Paris. Este un eveniment care se petrece în fiecare an, din 2009 încoace. Ce se întâmplă în această seară? Magazinele cele mai chic de

Care este cel mai avantajos bilet de avion la Londra?

În momentul de faţă există 4 companii aeriene care operează zboruri directe pe relaţia Bucureşti-Londra. Am comparat preţurile la fiecare companie, în funcţie de mai multe criterii. Tarom