5 prieteni au făcut aceeaşi poză în 35 de ani: Cum s-au schimbat în acest timp


5 amici au recreat din 5 în 5 ani o fotografie pe care au făcut-o într-o vacanţă, în 1982. Ideea lor arată nu doar efectele trecerii timpului, ci şi forţa unei prietenii adevărate.
Foarte puţini dintre noi reuşesc să păstreze o legătură strânsă cu colegii şi prietenii din liceu. Oamenii se schimbă, se mută, munesc mult, au copii şi rude, îşi fac alţi prieteni, au probleme zilnice pe cap, iar timpul trece şi astupă vechile prietenii din tinereţe. Dar pentru cinci bărbaţi din Santa Barbara, California, prietenia lor e mai presus de orice obstacol şi din cinci în cinci ani ei se întâlnesc pentru a face o poză de grup. Şi nu orice poză, ci exact cea pe care au făcut-o în 1982.

În acel an, cei cinci camarazi au fost într-o vacanţă lângă Copco Lake, în nordul Californiei. Aveau 19 ani atunci şi au decis să facă o poză împreună. De atunci, au decis să revină cu orice preţ în acel loc după fiecare cincinal şi să facă din nou acea poză.
Ideea lor are şi un nume - Five Year Photo Project, iar pe 24 iunie anul acesta au marcat a opta lor reunire.

De fiecare dată fac poza cât mai aproape de cea originală din '84, chiar dacă  nu mai arată ca atunci şi nici nu poartă hainele din prima fotografie. În 2007 ei şi-au făcut public pentru prima oară proiectul, iar în 2012 acesta a devenit viral. La ediţia din 2017 ei s-au bucurat din nou de atenţia presei.

Doamnelor şi domnilor, faceţi cunoştinţă cu mereu tinerii John Wardlaw, Mark Rumer, Dallas Burney, John Molony şi John Dickson! Chipurile lor arată cum s-au schimbat la fiecare cinci ani care au trecut din viaţa lor, dar veţi vedea că prietenia adevărată e mai puternică decât orice obstacol.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod