Sfaturi pentru a-ti gasi o sala de fitness de calitate

Te-ai hotarat sa incepi o lupta cu tine insati, cu cele cateva kilograme in plus si - eventual - cu celulita? Foarte bine, ai facut primul pas - ai constientizat ca organismul tau are nevoie de un program regulat de exercitii fizice si acum cauti o sala de fitness. Dar stii care sunt criteriile de care trebuie sa tii cont in aceasta alegere? Crede-ne, nu e atat de important ca locatia sa fie cat mai aproape de serviciu sau de casa si nici ca prietenele tale sa o frecventeze. Aspectele pe care trebuie sa le iei in considerare sunt mult mai importante si ti le prezentam astazi.

Personalul are pregatire de specialitate si experienta profesionala in domeniul pregatirii fizice? Daca instructorii salii nu detin o diploma in medicina sportiva sau in kinetoterapie, ar trebui sa aiba cel putin un certificat eliberat de o institutie recunoscuta in domeniu.
Nu te jena sa soliciti prezentarea acestor documente - este dreptul tau sa beneficiezi de serviciile unui personal competent.

Sala este curata, iar echipamentul tehnic intretinut corespunzator? Verifica aspectul bancilor si al celorlalte aparate, nu numai pentru a te asigura ca sunt curate, dar - cel mai important lucru - ca au stabilitate.

Aerul din sala este curat si proaspat, iar ventilatia, eficienta? Asigura-te ca nu se simte miros de mucegai.

Viziteaza vestiarele salii. Cornel Dinu, antrenor de fitness la Miko Beauty Center, ne spune ca acestea trebuie sa fie foarte curate si securizate. "Majoritatea clientelor nu iau in considerare acest lucru, dar este esential ca locul in care te schimbi si faci dus dupa incheierea antrenamentului sa fie curat si igienic, iar dulapul in care iti pastrezi hainele sa fie prevazut cu cheie, pentru a evita surprizele neplacute", spune Cornel Dinu.


O sala de fitness trebuie sa fie bine luminata, dotata cu aer conditionat, iar temperatura, mentinuta la aproximativ 20 de grade Celsius. Nu ignora acest aspect - specialistii ne avertizeaza ca temperaturile prea scazute favorizeaza aparitia leziunilor musculare si articulare.

Asigura-te ca personalul salii te va ajuta sa te familiarizezi cu aparatele din dotare, mai ales daca la unele dintre acestea nu ai mai lucrat niciodata. De asemenea, este important sa-ti fie stabilit un program de antrenament, in functie de obiectivul pe care ti l-ai propus. Este recomandabil ca programul sa fie variat, pentru a se evita rutina. Totodata, discuta cu instructorul care te va pregati, pentru a te asigura ca iti va urmari atent evolutia si progresele.


Alege-ti un instructor care iti inspira incredere, spune-i care sunt asteptarile tale - sa slabesti, sa-ti tonifici masa musculara? - si cere-i sfatul in legatura cu tipul de exercitii pe care le vei practica si cu ritmul de lucru. Nu lucra singura - antrenorul este cel mai in masura sa-ti explice cum se lucreaza fiecare grupa de muschi si care sunt pozitiile vicioase pe care trebuie sa le eviti in timpul programului.

Sala trebuie sa fie in mod obligatoriu dotata cu echipament medical pentru interventii prompte in caz de urgente. Cu atat mai bine daca personalul este apt sa acorde primul ajutor in caz de accidentare sau de o eventuala sincopa cardiorespiratorie.


Ai urmat aceste recomandari si ai gasit sala potrivita? Felicitari, spor la lucru si poate ne vei scrie si noua despre ea!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod