Dietă. Cum poţi să mănânci pâine şi să slăbeşti. Sfaturi de la un expert




Există însă o mare diferenţă creată chiar de calitatea pâinii pe care alegi să o consumi: pâinea albă îngraşă, pâinea integrală te ajută să slăbeşti.

De ce pâinea albă nu te ajută să slăbeşti?


Nu, nu este vorba de numărul de calorii, deoarece diferenţa este nesemnificativă: pâinea albă are circa 265 calorii/100 grame, iar cea integrală între 240 şi 260/100 grame, în funcţie de producător. Calitatea caloriilor este însă diferenţa.

Iată 4 motive pentru care ar trebui să renunţi la pâine albă:
1.
Conţine calorii „goale” (non-nutritive). Făina albă folosită pentru a coace pâinea albă este obţinută prin îndepărtarea învelişului exterior al bobului de grâu (tărâţele). Cu alte cuvinte, nu mai are fibre, vitamine şi minerale, a devenit un carbohidrat „rău”.
2. Te balonează şi îţi provoacă foame. Conform studiilor, principala cauză a balonării femeilor peste 35 de ani este consumul de pâine albă. Mai mult, fiind carbohidrat „rău”, pâinea albă creşte rapid nivelul insulinei în corp, ceea ce îţi provoacă foame la scurtă vreme după ce ai consumat-o.

3. Conţine E-uri nocive. Pe lângă faptul că franzela „normală” este sărăcită de nutrienţi, mai apare şi problema E-urilor. Pentru afânarea aluatului, pentru gust, aspect şi încadrarea pâinii într-un preţ accesibil, E-urile sunt adăugate generos în procesul de fabricaţie. Din păcate, franzelele „normale” nu au ambalaj pe care să se detalieze conţinutul.
4. Te îmbolnăveşte şi te îngraşă. Studiile care au monitorizat obiceiurile alimentare şi greutatea a mii de oameni au constatat că cei care consumă două sau mai multe porţii de pâine albă pe zi au un risc cu 40% mai mare de a deveni supraponderali sau obezi în 5 ani comparativ cu cei ce consumă pâine integrală, de tărâţe sau graham, expunându-se astfel bolilor cronice precum diabetul de tip 2, boli cardiovasculare, cancer, etc.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod