Alimentaţia dezechilibrată, stresul, lipsa somnului şi a exerciţiilor fizice sunt cele patru motive care afectează nivelul de energie al organismului. Dacă vrei să scapi de oboseală, află recomandările celebrului Dr. Oz! 27 Feb
Ziua Mondială a BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică) este marcată anul acesta pe 16 Noiembrie.
Ziua Mondială a Astmului este un eveniment organizat anual de specialişti din foarte multe ţări, în scopul creşterii nivelului de control asupra astmului. În România, Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul AstraZeneca, organizează în perioada 2-15 mai o campanie naţională de...
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), fumatul este pe cale sa devină principala cauză de morbiditate şi mortalitate din lume. Statisticile arată că aproximativ 50% dintre fumatori mor din cauza unor afecţiuni provocate de fumat.
În lipsa tratamentului, speranţa de viaţă la pacienţii cu HTAP este cuprinsă între 6 luni şi 4,5 ani, ceea ce o face comparabilă sau chiar mai severă decât forme grave de cancer (cancerul de sân, cancerul de prostată sau de colon).
În săptămâna 14 – 20 octombrie 2010 la Institutul “Marius Nasta” din Bucureşti poţi efectua gratuit teste de spirometrie, eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Spirometriei
În doar 10 minute poţi să afli dacă plămânii tăi funcţionează la capacitate maximă. Află ce presupune spirometria.
Află mai multe despre această afecţiune genetică
Un fost profesor american a trait cateva luni cu un bob de mazare in plaman, care a crescut de un centimetru si jumatate.
Specialistii atrag atentia asupra numarului crescut de copii nascuti prematur ca fiind una dintre principalele cauze de mortalitate neonatala din Romania.
In medie, soferii bucuresteni au plamanii cu 13 ani mai batrani decat varsta lor reala, potrivit statisticilor realizate de Societatea Romana de Pneumologie.
Afla de la specialisti care este diferenta intre a fi infectat si a fi bolnav de tuberculoza. Iata care sunt simptomele care trebuie sa te alerteze si sa te trimita la medic!
Protejeaza sanatatea copiilor si renunta la fumat in preajma locurilor de joaca pentru copii!
Conform Eurobarometer Report realizat de Comisia Europeana, 33.000 de romani mor anual din cauza fumatului, adica un roman la fiecare 16 minute, iar 70% dintre acestia au intre 35 si 69 de ani.
Persoanele fumatoare sau cele care sunt expuse frecvent fumului de tigara trebuie sa consume alimente bogate in vitamina A. Potrivit cercetatorilor acestea ajuta la buna functionare a plamanilor.
Cancerul pulmonar ii afecteaza si pe nefumatori. Un astfel de exemplu este Geta Prisaca, o femeie in varsta de 41 de ani careia cumplita maladie i-a schimbat radical viata. Cu toate ca a trecut prin momente dificile, a reusit sa o invinga.
Undeva, in lume, o persoana moare de cancer bronhopulmonar la fiecare 30 de secunde. Aceasta afectiune este principala cauza de deces prin cancer la nivel global. Anual se inregistreaza mai mult de 1,3 milioane de cazuri noi si peste 1,2 milioane de decese.
La nivel mondial, 210 milioane de persoane sunt afectate de BPOC (bronhopneumopatia obstructiva cronica), iar prevalenta este in crestere. Daca boala este depistata la timp, plamanii traiesc mai mult. De aceea, cu ocazia Zilei Mondiale impotriva BPOC, specialistii te indeamna sa-ti faci anual un...
In fiecare ora 20-30 de persoane mor din cauza BPOC-ului, iar anual numarul deceselor se ridica la 200.000 - 300.000 de oameni. La nivel global, se estimeaza ca aceasta boala va deveni, in 2020, a treia cauza a mortalitatii.
Astmul este una din cele mai frecvente afectiuni cronice, la nivel mondial, fiind inregistrati mai mult de 300 de milioane de suferinzi. Expertii avertizeaza ca prevalenta bolii este in continua crestere, mai ales in randul populatiei pediatrice.
La mai bine de 50 de ani de la descoperirea medicamentelor care pot asigura vindecarea, tuberculoza continua sa inregistreze anual 9 milioane de cazuri noi la nivel mondial. In ceea ce priveste regiunea europeana, fiecare al treilea caz de tuberculoza din UE provine din Romania, care este tara...